spot_imgspot_img
4.8 C
Vaslui
19-apr.-2024

Consiliul Naţional de Etică: Ponta NU A PLAGIAT în teza de doctorat

- Advertisement -

Titlul de doctor în Ştiinţe Juridice, domeniul Drept, al lui Victor Ponta a fost obţinut în concordanţă cu legislaţia în vigoare în 2003 şi calificarea de plagiat în cadrul tezei sale de doctorat nu se poate susţine, se arată în hotărârea Consiliului Naţional de Etică, dată publicităţii joi.

Raportul final al Consiliului Naţional de Etică (CNE) a fost întocmit după analizarea evaluării realizate de experţii desemnaţi special pentru acest caz.

„Teza de doctorat elaborată de domnul Victor Ponta şi susţinută public în anul 2003 respectă cerinţele academice din acea perioadă şi este comparabilă din punct de vedere al acestor cerinţe cu alte teze de doctorat susţinute în acea perioadă. Teza de doctorat are un titlu clar, dezvoltat corespunzător pe parcursul lucrării. Tema tezei de doctorat este în domeniul de preocupare al doctorandului şi al conducătorului de doctorat. Autorul tezei de doctorat a efectuat a efectuat activităţile cuprinse în planul individual de pregătire conform reglementărilor în vigoare în acea perioadă (3 examene şi 3 referate, toate apreciate cu calificativul foarte bine). Teza de doctorat este clar structurată, are un plan de cercetare coerent. Metodologia este în concordanţă cu normele şi practicile din domeniul ştiinţelor juridice la acea dată. Cercetarea, aşa cum rezultă din referatele comisiilor de susţinere, prezintă elemente de noutate şi cuprinde analize pertinente. Bibliografia utilizată de autor este menţionată la sfârşitul lucrării”, se arată în raportul întocmit de trei experţi în ştiinţe juridice, desemnaţi special pentru acest caz. Totodată, potrivit raportului întocmit de experţi şi aprobat prin hotărârea Consiliului Naţional de Etică (CNE), nu se poate aprecia că doctorandul Victor Ponta şi-ar fi însuşit partenitatea unor idei, concepte, modele care nu îi aparţineau şi le-ar fi prezentat drept contribuţii personale sau originale. „Teza de doctorat a fost susţinută în Catedra de Drept Public din cadrul Facultăţii de Drept a Universităţii Bucureşti în data de 1.04.2003, în prezenţa unor profesori remarcabili: prof. dr. Ioan Muraru, prof. dr. Nicolae Popa, prof. dr. Emil Molcuţ, prof. dr. Antonie Iorgovan, prof. dr. Dan Drosu Saguna şi alţi specialişti de renume care au apreciat valoarea lucrării”, se mai menţionează în evaluarea experţilor, care a stat la baza raportului final al CNE. În raportul final al CNE se precizează că, în şedinţa de miercuri, Consiliul a analizat raportul experţilor, care relevă faptul că aceştia au luat în discuţie, printre altele, analizarea cadrului legal în vigoare de la data admiterii până la data susţinerii publice a tezei de doctorat şi acordării titlului de doctor. „Referitor la acest aspect, experţii au precizat că este necesar să se respecte principiul neretroactivităţii legii”, se mai arată în raport. Totodată, în analiza lor, experţii au luat în discuţie „cadrul normativ privind cosacrarea legală, în 2004, ulterior susţinerii şi acordării titlului de doctor, a presupusei abateri de la normele de bună conduită în cercetarea ştiinţifică”.

De asemenea, experţii care au decis că Ponta nu a plagiat au ţinut cont de criteriile de redactare a tezelor de doctorat la nivelul anului 2003, de poziţia autorilor despre ale căror lucrări se afirmă că ar fi plagiate şi de susţinerile autorului tezei privind acuzaţiile, potrivit raportului final al CNE. Potrivit concluziilor raportului final, CNE a luat act de îndeplinirea tuturor procedurilor legale  în vigoare la data susţinerii tezei de doctorat a lui Victor Ponta, reţinând faptul că referinţele bibliografice au fost menţionate preponderent la sfârşitul lucrării. „Prin urmare, CNE „îşi asumă concluziile experţilor din domeniul juridic în ceea ce priveşte respectarea planului de pregătire prin doctorat, teza prin conţinut şi elementele de contribuţie proprie justifică acordarea titlului de doctor”, se mai arată în raportul final al Consiliului, aprobat tot miercuri. Potrivit Autorităţii Naţionale pentru Cercetare Ştiinţifică (ANCS), instituţie pe lângă care funcţionează CNE, hotărârea de aprobarea a raportului final privind teza lui Ponta a primit avizul Direcţiei Generale Juridice a Ministerului Educaţiei. ANCS a precizat anterior că CNE este singura structură instituţională exclusiv competentă să se pronunţe pe cazuri ce pot constitui abateri ale demnitarilor de la normele de bună conduită, iar în acest context va analiza şi sesizarea premierului Ponta, în vederea clarificării acuzaţiilor de plagiat.

Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a declarat, la 13 iulie, că dacă în CNE se stabileşte că teza de doctorat a premierului Victor Ponta este un plagiat, se poate merge până la desfiinţarea şcolii de doctorat. În afară de CNE, asupra tezei de doctorat a premierului se va pronunţa şi Comisia de Etică a Universităţii Bucureşti (UB), instituţia de învăţământ superior anunţând că va prezenta vineri hotărârea în acest caz. Analizele asupra tezei de doctorat a lui Ponta efectuate de Comisia de Etică a UB şi de CNE vin după ce un al treilea for, respectiv Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU), a decis, în şedinţa din 29 iunie, că premierul a plagiat în lucrarea sa de doctorat, fiind propusă Ministerului Educaţiei retragerea titlului de doctor.

Preşedintele Consiliului General al CNATDCU, Marius Andruh, declara că a fost analizată, pagină cu pagină, o lucrare de 307 pagini, constatându-se că 85 dintre acestea sunt copieri fără indicarea sursei, foarte uşor de detectat.

În ce priveşte bibliografia lucrării de doctorat a lui Ponta („Curtea Penală Internaţională”), în cazul a aproape 40 de pagini ale lucrării nu a fost menţionată sursa, potrivit CNATDCU. Liviu Pop, care a asigurat interimatul la conducerea Ministerului Educaţiei, a emis, înaintea şedinţei din 29 iunie, un ordin de reorganizare a CNATDCU şi a susţinut că acest for nu are competenţă să ia decizii legate de doctoratul lui Ponta. Totodată, Pop afirma că de problemele de plagiat se ocupă Consiliul Naţional de Etică, acesta fiind singurul care poate rezolva problema posibilului plagiat al premierului. La momentul lansării acuzaţiilor, Ponta declara că va renunţa la titlul de doctor dacă se va stabili, de către comisia de specialitate de la Ministerul Educaţiei, că a greşit trecând la sfârşitul tezei de doctorat autorii din care a citat la bibliografie, şi nu în subsolul paginii.

Premierul a transmis ANCS o adresă prin care solicită să îi fie analizată teza de doctorat susţinută în 2003.

La 2 iulie, Victor Ponta a afirmat că membrii CNATDCU care au stabilit că teza sa de doctorat reprezintă un plagiat s-au reunit din partea PDL ca pentru o „execuţie mafiotă”, fără să fi studiat vreodată o astfel de lucrare, şi a precizat că nu va renunţa la titlul de doctor şi nici nu va demisiona. Premierul este acuzat de plagiat, conform revistei Nature, care susţine că a accesat documente prezentate de o persoană anonimă indicând faptul că mai mult de jumătate din teza sa de doctorat privind Curtea Penală Internaţională ar conţine texte copiate.

www.mediafax.ro

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.