NationalUltima ora

Constanţa: Pacientă dispărută din spital, găsită înecată

O pacientă a Secţiei de Neuropsihiatrie Palazu Mare a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Constanţa a dispărut din unitatea medicală, iar trupul ei a fost găsit în Lacul Siutghiol.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Constanţa, Bogdan Pădurariu, a declarat duminică, pentru AGERPRES, că poliţiştii au fost alertaţi de cadrele medicale, sâmbătă seară, despre dispariţia pacientei, Adriana Buzea, în vârstă de 39 de ani.

”Ulterior, femeia a fost găsită în lac. Hainele ei erau pe mal”, a afirmat poliţistul.

Potrivit acestuia, în urma efectuării necropsiei, medicii legişti au stabilit că victima a murit în urma asfixiei mecanice prin înec, fără a fi găsite urme de violenţă pe corpul acesteia.

Ancheta demarată în acest caz este în derulare şi se presupune că este vorba despre o sinucidere sau de o situaţie în care femeia a vrut să facă baie şi s-a înecat.

Unitatea medicală de la Palazu Mare este situată pe malul Lacului Siutghiol, iar cazul pacientei găsite înecate nu este singurul de acest gen petrecut în ultimii ani.

AGERPRES.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button