Controversatul proiect al lui Viktor Orban împotriva comunităţii LGBT ajunge și în România. Un deputat UDMR anunță că depune la Parlament un proiect de lege similar cu cel din Ungaria
Deputatul Zakarias Zoltan, lider al Partidului Popular Maghiar din Transilvania (PPMT) care a intrat în Parlamentul Romaniei pe listele UDMR, va depune un proiect de lege intitulat ”pentru protecția copiilor” similar cu cel din Ungaria care a atras critici vehemente din UE, transmite publicația Kronika. Anunțul a fost făcut de István Csomortányi, președintele PPMT.
Inițiativa e sprijinită și de Partidul Civic Maghiar (PCM), potrivit sursei citate.
Proiectul din Ungaria, inițiat de Fidesz – partidul premierului Viktor Orban, interzice diseminarea a ceea ce a numit conţinuturi care promovează schimbările de sex sau homosexualitatea în şcoli. Unii analişti au comparat iniţiativa cu legea „împotriva propagandei homosexuale” din 2013 din Rusia.
Proiectul Fidesz stipulează ca tinerilor sub 18 ani să nu li se prezinte conţinuturi pornografice sau orice alt conţinut care încurajează schimbările de sex ori homosexualitatea. Proiectul, care ar urma să se aplice şi industriei publicităţii, mai prevede crearea unei liste a organizaţiilor autorizate să predea lecţii de educaţie sexuală în şcoli.
„Proiectul Fidesz poate limita drastic libertatea de exprimare şi drepturile copiilor, pune în pericol sănătatea mintală a tinerilor (din comunitatea) LGBTQI şi îi împiedică să aibă acces la informaţii şi susţinere”, a avertizat într-un comunicat societatea pentru drepturile omului Háttér (Fundal), evocând o asemănare a proiectului cu legea împotriva propagandei gay din Rusia. ….https://www.g4media.ro/controversatul-proiect-al-lui-viktor-orban-impotriva-comunitatii-lgbt-ajunge-si-in-romania-un-deputat-udmr-anunta-ca-depune-la-parlament-un-proiect-de-lege-similar-cu-cel-din-ungaria.html