Copiii din mediul rural vor primi mai mulți bani de la stat, pentru educație

SPRIJIN… Copiii din mediul rural vor beneficia de mai mulți bani pentru materialele necesare procesului educațional, acest lucru contribuind substanțial la asigurarea echității în educație. Se anunță o creștere cu 35% a componentei cheltuielilor materiale, pe cap de elev. Pentru prima oară s-a asigurat plata burselor elevilor de la bugetul de stat, prin bugetele autorităților administrației publice locale, cu stabilirea cuantumului minim obligatoriu de 100 de lei/luna. Transportul local al elevilor va fi asigurat tot de bugetul administrației publice.

Elevii vasluieni cu rezultate bune la învățătură vor beneficia de o bursă de cel puțin 100 de lei/lună, asigurată, pentru prima oară, prin bugetul autorităților publice locale. Suma alocată din bugetul de stat pentru bursele elevilor constituie o dublare a sumei acordate cu această destinație de către autoritățile locale în anul precedent. 

Accesul egal la educație, cu un pas mai aproape de realizare

Potrivit unui comunicat remis de Ministerul Educației, “reprezentanții elevilor au avansat în discuție aspecte care privesc cadrul legal privind decontarea transportului, accesul egal la educație, implicarea elevilor în evaluarea cadrelor didactice, nevoia de investiții în infrastructura școlară, costul standard per elev, bursele elevilor și susținerea educației prin PNRR (Planul Național de Redresare și Reziliență)”. Astfel, din discuții au rezultat următoarele: “sumele necesare decontării navetei elevilor care nu sunt școlarizați în localitatea de domiciliu se regăsesc în bugetul Ministerului Educației, transportul local al elevilor va fi asigurat, conform legii, din bugetele autorităților administrației publice locale și creșterea cu 26 % a bugetului destinat costului standard/elev – componenta de cheltuieli materiale; acest buget va asigura o creștere a acestei componente cuprinsă între 15% – 35% pentru mediul urban, respectiv mediul rural, contribuind substanțial la asigurarea echității în educație.” De asemenea, prin acest comunicat este încurajată acordarea părerilor negative sau pozitive cu privire la activitățile didactice desfășurate de cadrele didactice.




NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ