spot_imgspot_img
25.6 C
Vaslui
16-apr.-2024

Copil pierdut, regăsit după 21 de ani

- Advertisement -

O familie din Adjud şi-a regăsit copilul pierdut în urmă cu 21 de ani. Ani la rând, Maria şi Minel Dudea şi-au căutat fetiţa, care la numai şase ani a plecat din curtea casei şi nu a mai revenit. Părinţii Cristinei Dudea nu mai sperau să-şi vadă copila care între timp a devenit femeie în toată firea. Oamenii credeau că fiica lor a fost dusă peste graniţă sau că nu mai este în viaţă. Cazul putea fi clasat demult dar poliţiştii vrânceni au acordat poveştii o atenţie deosebită şi, când nimeni nu mai spera, a apărut Cristina. Acum, fata care şi-a petrecut copilăria pe străzile Iaşiului şi apoi într-un centru de plasament a revenit acasă, în baraca din tablă în care părinţii ei îşi duc zilele de azi pe mâine.

În urmă cu 27 de ani, doi părinţi care locuiau pe strada Trandafirului, numărul 4 din Adjud anunţau, disperaţi, la poliţie că fata lor de numai 6 ani a plecat din curtea casei şi n-o mai găsesc. Cu toate acestea, oficial dispariţia a fost înregistrată pe data de 16 martie 1998, când mama şi-a încercat norocul la alţi poliţişti. Atunci când dispariţia a fost înregistrată, mama Cristinei, Maria Dudea, le povestea poliţiştilor că fata ei a plecat de acasă în luna decembrie a anului 1989 şi că nu mai ştie nimic de ea. Aşa cum se procedează în fiecare caz, poliţiştii au întocmit un dosar de dispariţie şi abia de atunci, respectiv după aproape nouă ani, s-au început căutările Cristinei. Părinţii fetei spun că ei s-au plâns din ziua în care fata lor a dispărut fără urmă, dar că de fiecare dată li s-a spus că a fost căutată şi că nu a fost găsită.

Atunci, în 1989 când Revoluţia bătea la uşă, Cristina a ajuns în gara din Adjud. Aici, nişte oameni ar fi urcat-o într-un tren din care a coborât tocmai la Iaşi. Copil fiind, fără nimeni care s-o ajute, flămândă şi speriată s-a apucat de cerşit. Fetiţa de o şchioapă pe atunci dormea prin boscheţi şi prin gări, povesteşte Cristina. Pe străzile din Iaşi, viaţa-i era pusă în pericol în fiecare moment. Totuşi, Dumnezeu a ferit-o de nenorociri. Între timp, părinţii au luat bani cu împrumut de la cămătari şi au început să-şi caute fata prin toate centrele de plasament din mai multe judeţe ale ţării. Cristina parcă intrase în pământ şi nimeni nu-i dădea de urmă. În timp ce părinţii erau disperaţi şi îşi făceau tot felul de închipuiri, copila care de acum devenise adolescentă, mergea la şcoală…

***

La cinci ani de la dispariţie, adică în 1994 un poliţist din Iaşi a găsit în nişte boscheţi copila care cerşea. Luată la întrebări, fata le-a spus oamenilor legii că se numeşte Cristina. Asta era tot ce ştia despre ea. Poliţiştii de acolo, au făcut şi ei un dosar pentru a-i stabili identitatea copilei care atunci avea 11 ani. Totodată, Cristina a fost dusă la un centru pentru copii din cadrul DGASPC Iaşi unde a şi rămas. Odată cu ajungerea în centru, viaţa Cristinei s-a schimbat în bine. Avea o masă caldă, un pat primitor şi mergea la şcoală. Casa ei era în centru şi nu-şi mai amintea de curtea de pe strada Trandafirilor din care a plecat. Între timp, în Vrancea a fost înregistrată dispariţia fetei iar poliţiştii au început să o caute.

Naşterea ei, înregistrată tardiv

Timpul a trecut iar Cristina s-a mărit. Şi-a amintit numele de familie, nu cu exactitate dar a fost foarte aproape de adevăr. Le-a spus reprezentanţilor DGASPC Iaşi că ar chema-o Cristina Dude. Numele a fost verificat la Evidenţa Populaţiei dar nu a fost găsit. Pentru că nu s-a reuşit identificarea, în anul 2005 reprezentanţii DGASPC Iaşi au solicitat instanţei înregistrarea tardivă a naşterii şi atribuirea numelui de Cristina Dude. Între timp, copila găsită la cerşit a crescut, a mers la şcoală şi ducea o viaţă normală, ce-i drept fără să simtă căldura familiei. Ca urmare a solicitării, fetei i s-a atribuit un CNP şi i-au fost întocmite documentele de identitate. Cristina trăia la Iaşi, a terminat 10 clase şi s-a angajat la o fabrică de confecţii. Se obişnuise cu viaţa ei şi deşi trecuseră mai bine de 15 ani, de când fata dispăruse, poliţiştii vrânceni nu au renunţat să o caute. „La începutul anului 2008, ca urmare a redifuzării unui material de caz cu minora dispărută, Dudea Cristina, către toate unităţile de poliţie din ţară, poliţistul din Iaşi care s-a ocupat de acest caz a observat similitudinea de nume şi faptul că ambele minore sunt de etnie romă. În această situaţie, am soli-citat o expertiză genetică comparându-se profilul genetic al tinerei din Iaşi cu profilul genetic al mamei fetei dispărute din Adjud. Expertiza a fost solicitată şi finalizată în anul 2010 şi s-a stabilit că tânăra găsită la Iaşi este chiar minora dispărută în urmă cu 21 de ani“, a spus comisarul Daniel Popescu, din cadrul Serviciului Urmăriţi.

Reîntâlnire emoţionantă

După ce expertiza a arătat că fata din Iaşi este, de fapt, copila dispărută din Adjud a urmat şi marea revedere. Maria şi Minel Dudea au plecat într-un suflet la Iaşi pentru a-şi strânge copilul în braţe. Au ajuns la poarta fabricii la care Cristina muncea, iar în momentul în care au văzut o tânără care se îndrepta spre ei, tatăl şi-a dat seama că străina este fata lui. Revederea a fost emoţionantă iar din momentul în care s-au regăsit, copila a lăsat în urmă capitala Moldovei şi a venit la Adjud pentru a trăi alături de părinţii săi cărora le-a dus dorul timp de 21 de ani.

***

Ieri am căutat-o pe Cristina. De la jumătatea drumului, o mulţime de copii prăfuiţi şi gălăgioşi ne-a escortat până la barăcile în care îşi duc viaţa 14 familii cu cel puţin 60 de suflete. Copiii ştiau povestea Cristinei şi fiecare dintre ei se grăbea să spună câte ceva despre fata regăsită după 21 de ani. Pe ea am găsit-o alături de tatăl ei în modulul albastru din tablă. Tânăra se întorsese chiar ieri de la fratele şi sora ei din Franţa. Cu bagajele lângă ea, Cristina îşi trăgea sufletul după un drum lung pe care l-a parcurs şi îi povestea tatălui impresiile aduse de peste mări şi ţări. Primitoare şi puţin timidă, Cristina ne-a spus câte ceva din povestea ei de viaţă. „Am ajuns la gară dar nu ştiu cum. Nişte oa-meni m-au urcat în tren iar eu plângeam şi o strigam pe mama. Eram mică şi nu-mi amintesc tot ce am făcut. Nu mai ştiu altceva decât că eram în nişte boscheţi când a venit un domn poliţist. Atunci eram mai mare. De când am ajuns la Iaşi şi până am fost găsită, am dormit prin gară cel mai mult, iar vara mai dormeam şi pe iarbă. Mâncam din ce îmi dădeau oamenii. Nu m-am gândit niciodată la familie pentru că nu ştiam ce e cu mine şi de unde sunt. Nu mi s-a întâmplat nimic rău, mai erau oameni care cerşeau şi eram prietenă cu ei. Ei mă apărau. După ce m-a găsit poliţia am ajuns la un Centru de Plasament. Aici am mâncat, am dormit şi am mers la şcoală. Am 10 clase. După ce am împlinit 18 ani m-am angajat şi locuiam la un cămin. Când mi-am regăsit părinţii am avut emoţii. Îi simţeam ca pe nişte străini atunci, dar acum m-am apropiat de ei şi nu aş mai pleca“, ne-a povestit Cristina.

Fata nu ar vrea să mai tră-iască fără ai ei şi nici nu s-ar mai întoarce la Iaşi. Acum, că are o familie, îşi dă seama cât de mult i-au lipsit părinţii şi cei trei fraţi. A plecat dintr-o casă în care trăia decent iar când s-a întors şi-a găsit părinţii într-un modul fami-lial din tablă. Părinţii ei au rămas fără casă după ce aceasta le-a fost luată de cămătarii cărora nu le-au mai putut înapoia banii împrumutaţi, cu care au plecat în căutarea Cristinei. Locul în care trăiesc, spun ei, contează mai puţin. Important este că sunt o familie. „A plecat pe când era o copilă care abia învăţase să vorbească. Era în curte şi dintr-o dată nu am mai văzut-o. Am căutat-o peste tot şi nu am dat de ea. Am mers la poliţie şi am spus ce am păţit. Ne spuneau mereu că au căutat-o dar că nu au găsit-o. Poate că le-a fost greu pentru că nu am avut nicio poză să le dăm şi nu ştiau pe cine caută. Între timp, eu şi mama ei luam bani cu împrumut şi mergeam în căutarea fetei. Nu am găsit-o. Ne gândeam numai la rele, şi că a fost scoasă din ţară şi că a murit, nu mai ştiam nimic. În 1998 a mers soţia iar la poliţie şi abia atunci au început să o caute cu adevărat. Nu mai speram şi chiar aş vrea să le mulţumesc celor care s-au zbătut pentru noi. Când am aflat că fata noastră a fost găsită şi că este la Iaşi am fost cei mai fericiţi. Ne-am dus acolo să o vedem. Trecuseră 21 de ani şi nu mai ştiam cum arată. Când am văzut-o venind pe poartă i-am spus soţiei că ea este fata noastră. De atunci a venit acasă şi acum stăm cu toţii. Acum a venit din Franţa, a fost să-şi vadă fraţii. Suntem săraci, dar fericiţi. Nu este puţin lucru să-ţi găseşti copilul după atâta vreme. În tot timpul acesta ne întrebam pe unde o fi fost vândută şi cum trăieşte fata noastră“, ne-a spus Minel Dudea, tatăl fetei dispărute acum 21 de ani. Pe tată şi pe fiică i-am lăsat fericiţi alături de copiii gălăgioşi care îi dădeau târcoale Cristinei ca unui… model.

www.monitorulvn.ro

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.