spot_img
spot_img
22.9 C
Vaslui
09-iul.-2025

Copilă de 14 ani în comă, după un accident cu trotineta. Un adolescent de 15 ani, pieton, a ajuns și el la spital

- Advertisement -

O fată în vârstă de 14 ani a fost grav rănită, în seara de marți, 8 iulie, în urma unui accident produs în oraşul Odobeşti, judeţul Vrancea, după ce trotineta electrică pe care se afla ca pasageră a acroşat un pieton.

„La ora 21:34, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea au fost sesizați prin apel 112 cu privire la producerea unui accident rutier pe raza orașului Odobești. Din primele verificări efectuate la fața locului, polițiștii au stabilit faptul că, în jurul orei 21:30, un minor în vârstă de 14 ani, din orașul Odobești, în timp ce conducea o trotinetă electrică pe strada Ion Mețianu, din direcția străzii Eroilor către strada Gării, având ca pasager o minoră de 14 ani, a încercat să evite un pieton și s-a dezechilibrat. În urma manevrei, a acroșat un alt pieton, minor, în vârstă de 15 ani, care se afla pe partea carosabilă, în zona unei stații de transport public”, a precizat IPJ Vrancea.

Adolescenta, preluată în comă de echipajul de intervenție

În urma impactului, a rezultat a gravă a adolescentei aflate pe trotinetă și rănirea ușoară a pietonului, potrivit Vrancea24

Fata a fost preluată de un echipaj medical în stare comatoasă și transportată inițial la UPU Focșani, ulterior fiind transferată la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii Galați.

„În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, a mai precizat IPJ Vrancea…https://adevarul.ro/stiri-locale/focsani/copila-de-14-ani-in-coma-dupa-un-accident-cu-2456454.html

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.