Din istoria fotbalului vasluian: Interviuri de colectie
Am auzit de el prima datã ca fãcând parte din lotul Interului în anul în care echipa a promovat in divizia C (1984) si promitea sã devinã o mare sperantã a fotbalului vasluian. Numai cã elanul si talentul aveau sã fie serios afectate de o problema de sãnãtate care a survenit în 1986, ce l-a tinut departe de teren o bunã perioadã.
“În ’86 am avut un teribil ghinion care mi-a tãiat elanul facut o. Am fãcut meningo-encefalitã (meningitã viralã). Am stat un an apoi am reînceput la Moldosin în ’87. Dar numai eu stiu cum. Am strâns din dinti, m-am antrenat cu toate fortele si s-au vãzut rezultatele. Am devenit titular la Moldosin, apoi am intrat în lotul Mecanicii, de data asta mai puternic si cu mai multã vointã.” a declarat Sorin, astãzi în vârstã de 44 de ani.
Rep: Ne spui câteva ceva despre tine?
Costel Mãgureanu: Lucrez si locuiesc într-un orãsel la 14 km de Reykjavik, Hafnarfjordur e numele orasului (Islanda). Am doi baieti care sunt familia mea si cu care mã mândresc. De fapt, am decis sã mã stabilesc aici pentru ca îmi place. Merg la meciuri cu mare placere ori de câte ori am ocazia.
Rep: Când ai început fotbalul, cine te-a descoperit si cum ai ajuns sã joci la Vaslui (Inter, Viitorul, Mecanica).
Costel Mãgureanu: Fotbalul l-am început în curtea scolii si pe islazul din Târzii, satul meu natal. Am jucat la juniorii echipei din sat, iar când am plecat la liceu în Vaslui, domnul invãtãtor Gicã Mogâldea, jucãtor si el al echipei din Târzii, m-a prezentat antrenorului echipei de juniori a Viitorului Vaslui, Mircea Bruchenta. Am stat putin la echipa de juniori, dar si mai putin la echipa mare, deoarece conducãtorii de atunci ai clubului au decis sã mã trimitã la Luceafarul Bucuresti, unde erau mai multe loturi nationale de juniori. Am luat douã suspendari în cariera mea pentru cartonase rosii, dar…pe care nu le am luat eu !!! Prima a fost la un meci din Cupa Romaniei cu o echipã din Bacãu când Carmen Stan a luat rosu, dar oficialii nostri au aranjat cu arbitrul sã mi-l treacã mie pentru cã urma un meci greu, iar Stan era pe atunci un jucãtor esential pentru echipt. Al doilea rosu, l-am luat dupa un meci cu Partizanul Bacau (1990). La acel meci arbitrul a avut o maniera ciudata de arbitraj. Am condus cu 2-0 si a avut grija sa duca jocul la 2-2 cu un penalty gratuit pentru bacaoani. Au fost ceva imbranceli, eu eram capitanul echipei si am vrut sa il protejez pe arbitru de atacul unora dintre ai nostri, dar el a scris dupa meci ca a fost injurat, batut si imbrancit de noi. In ianuarie 1993 am hotarat sa pun punct carierei de fotbalist. Eram ai nimanui, multi fara servici, someri si fara nici o sursa de venit. Am decis ca asa e mai bine pentru familia mea.
Rep: Care e povestea cu Inter? De la ce crezi ca a inceput rivalitatea dintre cele doua echipe ?
Costel Magureanu: In sport, dar in special in fotbal, tot timpul au fost si vor mai fi rivalitati, toti vrem sa aratam ca suntem mai buni si asta va iesi mai mult in evidenta intre echipe din acelasi oras sau judet. De aceea cele mai multe scantei ieseau cand jucam la Husi, Barlad sau Negresti. Rivalitatea e un lucru benefic pentru fotbal atunci cand e in limitele sportivitatii. Noi eram rivali pe teren, dar in afara eram buni prieten cu multi dintre adversari.
Rep: Se putea trai din fotbalul de divizia C?. Erati multumiti de modul cum erati tratati din punct de vedere financiar ?
Costel Magureanu: Nu cred ca s-a imbogatit cineva jucand in C sau B, dar in general era binisor. Ca se putea mai mult asta era altceva.
Rep: Cum vedeti ascensiunea fotbalului vasluian de astazi? Ce jucatori va plac?
Costel Magureanu: Din punctul meu de vedere e de a dreptul uimitor ce face domnul Porumboiu pentru fotbalul din Vaslui si de aceea merita respectul nostru al tuturor. A facut o echipa puternica, respectata si iubita de suporteri. Imi plac mult Sinmartean, Cerniauskas, Temwanjera, Wesley, Costin si Milisavljevic.
(CTin Ciortan: http://istoria-fotbalului-vaslui.blogspot.com/)
