spot_imgspot_img
7.2 C
Vaslui
18-apr.-2024

Cresc salariile minime pe economie, în industria alimentară și sectorul agricol

- Advertisement -
BANI MAI MULȚI… Angajații din sectorul agricol, dar și din industria alimentară se vor bucura, începând cu 1 iunie, de 3.000 de lei, salariu minim în plată

SALARII MAI MARI!… Noile modificări legislative privind salariul minim și modificările salariale din sectorul agricol și industria alimentară vor intra, în cel mai scurt timp, în vigoare. Astfel, Inspectoratul Teritorial de Muncă Vaslui atrage atenția agenților economici cu privire la obligativitatea modificărilor salariale, conform noii legislații. Astfel, până la sfârșitul anului 2022, pentru sectorul agricol și în industria alimentară, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată va fi de minimum 3.000 lei lunar, fără a include indemnizațiile, sporurile și alte adaosuri. În celelalte sectoare de activitate, angajatorii pot majora salariul minim cu 200 de lei, bani ce vor intra direct în buzunarul salariatului, fiind scutiți de taxe și impozite. De asemenea, inspectorii de muncă atrag atenția asupra obligativității angajatorilor de a majora salariile minime, altfel cei care nu respectă noile prevederi legale riscă amenzi.

Inspectoratul Teritorial de Muncă Vaslui vine în întâmpinarea angajatorilor și pune la dispoziția acestora noile modificări legislative privind majorarea salariilor minime pe economie. De asemenea, inspectorii de muncă atrag atenția și asupra modificărilor salariale din sectorul agricol și industria alimentară. Modificări importante nivelului salariului minim brut sunt, după cum urmează: persoanele fizice, pentru veniturile realizate din salarii și asimilate salariilor prevăzute în legislație, pentru activitatea desfășurată în România, până la 31 decembrie 2028 inclusiv, pentru care sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții: angajatorii care desfășoară pe teritoriul României activități în sectorul agricol și în industria alimentară: agricultură, vânătoare și servicii anexe, cultivarea plantelor nepermanente, cultivarea plantelor din culturi permanente, cultivarea plantelor pentru înmulțire, creșterea animalelor, activități în ferme mixte (cultura vegetală combinată cu creșterea animalelor). De asemenea, sunt vizate activități auxiliare agriculturii și activități după recoltare sau Industria alimentară. Pentru angajatorii nou-înființați, respectiv înregistrați la registrul comerțului sau înregistrați fiscal începând cu luna iunie 2022, cifra de afaceri se calculează cumulat de la data înregistrării, inclusiv luna în care se aplică scutirea, iar pentru angajatorii existenți la data de 1 iunie 2022 se consideră ca bază de calcul cifra de afaceri realizată cumulat de la începutul anului, respectiv cumulat de la data înregistrării în cazul celor constituiți sau înregistrați în perioada cuprinsă între începutul anului și data de 1 iunie 2022, inclusiv luna în care se aplică scutirea. Pentru angajatorii existenți la data de 1 ianuarie a fiecărui an ulterior datei de 1 iunie 2022, cifra de afaceri din activitățile menționate. Se calculează cumulat pentru perioada corespunzătoare din anul curent, inclusiv luna în care se aplică scutirea. Această cifră de afaceri se realizează pe bază de contract sau comandă și acoperă manoperă, materiale, utilaje, transport, echipamente, dotări, precum și alte activități auxiliare necesare activităților curente. Cifra de afaceri va cuprinde inclusiv producția realizată și nefacturată. De reținut este și faptul că veniturile brute lunare din salarii și asimilate salariilor, realizate de persoanele fizice pentru care se aplică scutirea, sunt calculate la un salariu brut de încadrare pentru 8 ore de muncă/zi de minimum 3.000 lei lunar. Scutirea se aplică pentru sumele din venitul brut lunar de până la 30.000 lei, obținut din salarii și asimilate salariilor realizate de persoanele fizice. Partea din venitul brut lunar ce depășește 30.000 lei nu va beneficia de facilități fiscale. Scutirea se aplică potrivit procedurii aprobate prin ordin al ministrului finanțelor.”

Prevederi speciale pentru sectorul agricol

Pentru persoanele fizice care realizează venituri din salarii și asimilate salariilor încheiate cu angajatori care desfășoară activități în sectorul agricol și în industria alimentară care se încadrează în condițiile prevăzute de lege, cota contribuției de asigurări sociale se reduce cu 3,75 puncte procentuale. Prevederea se aplică până la data de 31 decembrie 2028, în mod corespunzător și persoanelor fizice. De asemenea, conform prevederilor specifice sectorului agricol, persoanele fizice care realizează venituri din salarii și asimilate salariilor din domeniile respective pot opta pentru plata cotei de 3,75% datorate la fondul de pensii administrat privat. Opțiunea se depune în scris, la angajator, acesta reținând contribuția aferentă potrivit prevederilor legale. De asemenea, până la sfârșitul anului 2022, pentru sectorul agricol și în industria alimentară, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată va fi de minimum 3.000 lei lunar, fără a include indemnizațiile, sporurile și alte adaosuri, pentru un program normal de lucru în medie de 167,333 ore pe lună, reprezentând în medie 17,928 lei/oră. În perioada 1 ianuarie 2023-31 decembrie 2028, pentru sectorul agricol și în industria alimentară, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată va fi de minimum 3.000 lei lunar, fără a include indemnizațiile, sporurile și alte adaosuri, pentru un program normal de lucru în medie de 167,333 ore pe lună. Nerespectarea noilor modificări legislative de către societăți constituie contravenție și se sancționează potrivit dispozițiilor plegisla]iei `n vigoare. ~n ceea ce prive[te contribu]ia la fondul de pensii, persoanele fizice care realizează venituri din salarii și asimilate salariilor, care desfășoară activități în sectoarele construcții, agricultură și în industria alimentară, și care se încadrează în condițiile noii legi, sunt exceptate de la plată până la data de 31 decembrie 2028 inclusiv, cu excepția celor care au optat pentru plata cotei de 3,75% datorate la fondul de pensii administrat privat.

Modificări legislative privind Codul de procedură fiscală

Începând cu data de 1 iunie 2022, prin derogare de la prevederile legislative privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, în cazul salariaților care desfășoară activitate în baza contractului individual de muncă, încadrați cu normă întreagă, la locul unde se află funcția de bază, nu se datorează impozit pe venit și contribuții sociale obligatorii pentru o sumă de 200 de lei reprezentând venituri din salarii și asimilate salariilor în următoarele situații. Acestea sunt valabile în următoarele situații: angajatorii majorează voluntar, oricând în perioada 1 iunie-31 decembrie 2022 inclusiv, nivelul salariului de bază lunar brut cu suma de 200 de lei, respectiv de la 2.550 de lei la 2.750 de lei, pentru salariații care desfășoară activitate în baza contractelor individuale de muncă, în executare la data de 1 iunie 2022, ce prevăd un nivel al salariului de bază lunar brut la aceeași dată, fără a include sporuri și alte adaosuri, egal cu nivelul salariului minim brut pe tară garantat în plată stabilit prin lege. De asemenea, se aplică și în cazul nivelului salariului de bază lunar brut stabilit potrivit contractului individual de muncă, fără a include sporuri și alte adaosuri, este de 2.750 de lei, în cazul persoanelor nou-angajate în perioada 1 iunie-31 decembrie 2022 inclusiv, suma de 200 de lei nu se ia în calcul pentru aplicarea deducerilor personale. Regimul fiscal se aplică în perioada în care salariul majorat de încadrare, după caz, este menținut la nivelul de 2.750 de lei, pentru veniturile din salarii și asimilate salariilor realizate în perioada 1 iunie-31 decembrie 2022 inclusiv. De reținut este și faptul că suma de 200 de lei se poate diminua în funcție de perioada din lună pentru care s-a acordat majorarea salarială, data de la care angajații noi sunt încadrați în muncă la un nivel al salariului stabilit, fracția din lună pentru care se determină veniturile din salarii și asimilate salariilor sau data de la care încetează contractul individual de muncă. De asemenea, prevederile nu sunt aplicabile personalului salarizat plătit din fonduri publice.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.