IasiMoldova

Cristian Maftei, cel mai vestit fugar ieșean, urmărit internațional de peste 10 ani, se poate întoarce de azi definitiv acasă

Omul de afaceri Cristian Maftei a scăpat definitiv de grijile justiției. Magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție au confirmat decizia Curții de Apel, care au constatat la începutul lunii iulie prescripția răspunderii penale pentru Maftei

UPDATE

 „ÎCCJ a respins astăzi contestația formulată de Parchet. Interesant este că, după ce la data de 3 iulie 2025, când dosarul s-a judecat în primă instanță la Curtea de Apel Iași, DNA a susținut admiterea contestației la executare formulată de judecătorul delegat, constatarea prescripției și anularea mandatului de arestare, ulterior a făcut contestație la ÎCCJ, susținând contrariul. E ca și cum la starea civilă spui «da», iar la cununia religioasă te răzgândești și te declari celibatar. Chestiunea a stârnit zâmbete și în sala Instanței Supreme”, a declarat reprezentantul lui Cristian Maftei, avocatul Marius Sebastian Striblea.

În cursul dezbaterilor de la ÎCCJ, reprezentanții DNA au invocat prevederile recent apărutei reglementări legale prin care cei care se sustrag de la executarea unei pedepse sunt considerați evadați. Pentru aceasta însă, trebuie să existe o hotărâre definitivă a unei instanțe, consemnată în cazier. Or, cazierul lui Maftei era deja alb.

Știre inițială

Acesta fusese condamnat definitiv în 2014 la 6 ani de închisoare pentru implicarea sa în dosarul „Mită la prefect”. În dosar, fostul prefect Radu Prisăcaru a fost acuzat că ar fi cerut ca șpagă trei hectare de teren pentru retrocedarea unei foste proprietăți de 16 ha, fiind condamnat la 4 ani de închisoare.

Dosarul „Mită la prefect”: fotografie din timpul procesului

Fostul șef al Agenției Domeniilor Statului, Flavius Ioniță și avocatul Toni Baltag au fost condamnați la câte trei ani de închisoare. Toți trei și-au executat pedepsele, dar Maftei a fost de negăsit, părăsind țara cu câteva zile înainte de pronunțarea sentinței definitive. A rămas fugar timp de 11 ani, perioadă în care autoritățile nu l-au găsit…https://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/cristian-maftei-cel-mai-vestit-fugar-iesean-urmarit-international-de-peste-10-ani-se-poate-intoarce-de-azi-definitiv-acasa-pedeapsa-la-inchisoare-i-s-a-prescris-din-cauza-trecerii-timpului–1808182.html

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button