Cristian Preda susţine că PSD are de cinci ori mai mulţi membri ca PDL
Europarlamentarul PDL Cristian Preda susţine, pe blog, că PSD are în prezent 409.833 membri la nivelul întregii ţări, PNL 131.908 membri, în timp ce PDL are 86.817.
La nivelul Capitalei, situaţia este următoarea: PSD – 31.379, PNL – 4.146, iar PDL – 3.761 membri, spune Preda, precizând că aceste date provin de la Tribunalul Bucureşti, unde partidele au avut obligaţia să depună, până la sfârşitul lui 2011, listele cu susţinători, acesta fiind o cerinţă impusă de intrarea în anul electoral.
‘Pornind de la cifrele existente, surprinde numărul mare al membrilor PSD. Ar fi 409.833 – o creştere semnificativă faţă de cei 290.116 declaraţi în urmă cu patru ani. PNL a depus liste conform cărora ar avea 131.908 membri (faţă de 116.134 în decembrie 2007).
O cifră mică găsim în dreptul PDL: doar 86.817 la nivelul ţării. În 2007, Partidul Democrat declara 86.461, iar PLD – 66.872. Unificarea produsă la puţin timp după aceea a diminuat, după cum se vede, numărul aderenţilor. E şi ceva neglijenţă la mijloc, fiindcă nu apar liste decât din 28 de judeţe. Unde se vor fi evaporat celelalte? Ştie oare cineva?’, scrie europarlamentarul.
Potrivit acestuia, UNPR are 49.051 membri, Partidul Poporului al lui Dan Diaconescu a ajuns la 31.929 de membri, în timp ce PRM a scăzut de la 106.797 (cât avea la finele lui 2007) la 78.943 membri.
„Surpriza în Bucureşti o reprezintă Partidul Verde, cu nu mai puţin de 9.060 de membri înregistraţi în cele şase sectoare”, scrie Preda.
Conform europarlamentarului, la Tribunalul Bucureşti, 20 de formaţiuni au depus liste cu membri.
În total, sunt 1.208.058 de cetăţeni români înscrişi în formaţiunile politice, în scădere faţă de anul 2007, când erau înregistraţi 1.307.417, iar în 2003 erau 1.735.430.
Cristian Preda consideră că descreşterea afilierii are o traducere publică în stigmatizarea partidelor.
El mai arată că, în afara celor 20 de formaţiuni politice, în statistica de la Tribunalul Bucureşti mai apar alte patru care nu sunt descrise ca radiate, dar care nu au depus totuşi liste cu membri.
Este vorba de Partidul Conservator (componentă a USL), Partidul Noua Generaţie, Partidul Popular Maghiar din Transilvania şi Partidul Comuniştilor Nepecerişti.
AGERPRES.ro