spot_img
27.3 C
Vaslui
16-iul.-2024
spot_img

Criza datoriilor: Polonia cere ţărilor din zona euro să acţioneze repede

- Advertisement -

Premierul polonez Donald Tusk a cerut miercuri ţărilor din zona euro să adopte cât se poate de repede măsurile luate la summitul din 21 iulie, între care întărirea Fondului European de Stabilitate Financiară (FESF), potrivit AFP.

‘Adresez astăzi o cerere partenerilor mei premieri (…) din zona euro pentru a adopta cât se poate de repede un text definitiv’, a anunţat Donald Tusk în faţa jurnaliştilor, exprimându-şi totodată dorinţa ca ratificarea acestui text în parlamentele ţărilor respective ‘să se desfăşoare fără obstacole’.

Premierul polonez – a cărui ţară deţine de la 1 iulie preşedinţia prin rotaţie a UE, dar nu face parte din zona euro – a amintit totodată că ‘în anumite ţări ale zonei euro propunerile privind FESF suscită controverse’.

‘Dacă procesul de ratificare rapidă nu începe în septembrie, riscăm să nu respectăm termenele’, a avertizat Donald Tusk.

Potrivit premierului polonez, ‘dacă astăzi avem impresia că situaţia s-a calmat pe pieţele europene, în principal datorită deciziei Băncii Centrale Europene de a cumpăra obligaţiuni italiene sau spaniole, această situaţie nu va dura mult’.AGERPRES

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.