ExternUltima ora

CRIZA din EGIPT: Ghidul Suprem al Fraţilor Musulmani a fost arestat la Cairo

Mohamed Badie, Ghidul Suprem al Fraţilor Musulmani, a fost arestat în noaptea de luni spre marţi la Cairo, a declarat pentru AFP un oficial din cadrul serviciilor de securitate, în cea de-a şasea zi a reprimării sângeroase a manifestaţiilor susţinătorilor fostului preşedinte egiptean Mohamed Morsi.

Liderul influentei confrerii a fost capturat împreună cu alţi doi oficiali de rang înalt ai mişcării într-un apartament situat în apropiere de piaţa Rabaa al-Adawiya, unde peste 280 de susţinători ai lui Morsi au fost ucişi miercuri, în prima zi a operaţiunilor poliţiei şi armatei împotriva reuniunilor manifestanţilor islamişti, a confirmat Ministerul de Interne pentru televiziunea publică.

Televiziunile publice şi private egiptene care susţin aproape în unanimitatea lovitura de forţă a militarilor au difuzat în cursul nopţii imagini cu Badie, în vârstă de 70 de ani, dus de poliţie şi aşezat la un birou, într-o tunică tradiţională lungă şi albă.

Justiţia egipteană a ordonat arestarea sa în special pentru „incitare la violenţă”, precum şi a mai multor alţi oficiali din cadrul Fraţilor Musulmani, la 10 iulie, la o săptămână după ce a fost destituit şi arestat Mohamed Morsi, primul şef de stat egiptean ales democratic.

De şase zile, puterea instituită de armată a ordonat dispersarea sistematică – adeseori sângeroasă – a oricărei manifestaţii a susţinătorilor lui Morsi. Ciocnirile cu forţele de ordine s-au soldat cu aproape 900 de morţi de la asaltul asupra pieţei Rabaa miercuri, majoritatea fiind civili susţinători ai Fraţilor Musulmani, împuşcaţi mortal.

mediafax.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button