Un ceas de lux al actorului american Arnold Schwarzenegger s-a vândut pentru suma de 270.000 de euro în cadrul unei licitaţii organizate în țara de origine a fostului campion mondial la culturism. Banii strânși la licitație vor merge în beneficiul iniţiativelor privind clima, a indicat Schwarzenegger Climate Initiative. Preţul minim oferit pentru ceasul lui Schwarzenegger, un Audemars Piguet, a fost de 50.000 de euro, iar veniturile obţinute în urma licitaţiei vor fi donate pentru proiecte de mediu.
În total, la licitație s-au strâns peste 1,3 milioane de euro, potrivit Schwarzeneggerclimateinitiative.com. Vânzarea a fost precedată de un incident cu oficialii vamali mai devreme în această săptămână, amintește dpa, potrivit Agerpres. Miercuri, actorul de origine austriacă a fost reţinut de vameşii de pe aeroportul din München la sosirea sa în Germania. Personalul vamal l-a acuzat că nu a declarat ceasul, deşi acesta ar fi urmat să rămână în Uniunea Europeană. După aproximativ trei ore, actorul a reuşit să-şi continue călătoria şi i s-a permis, de asemenea, să ia ceasul pentru a fi scos la licitaţie.
Citește mai mult la: https://www.digi24.ro/magazin/timp-liber/showbiz/cu-cat-a-vandut-arnold-schwarzenegger-la-licitatie-ceasul-de-lux-pentru-care-a-fost-retinut-pe-aeroportul-din-munchen-2656193
.