
NU E VOIE!… Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albița efectuează cercetări cu privire la un bărbat cu cetățenie română și R. Moldova care a fost depistat, în trafic, conducând o autoutilitară neînmatriculată. Astfel, în ziua de 22 februarie a.c, în jurul orei 11.15, în Punctul de Trecere a Frontierei Albița -I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control, pentru a ieși din țară, un bărbat cu cetățenie română și R. Moldova, în vârstă de 34 de ani, conducând o autoutilitară, cu număr de înmatriculare specific Olandei.
“La controlul de frontieră, existând suspiciuni cu privire la starea de înmatriculare a autovehiculului în cauză, colegii noștri au procedat la efectuarea de verificări suplimentare, în urma cărora au constatat că acesta este radiat din circulație de autoritățile din Olanda. În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de punerea în circulație sau conducerea pe drumurile publice a unui vehicul neînmatriculat, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun”, a precizat subcomisarul de poliție Irina Mirică, purtător de cuvânt al S.T.P.F. Vaslui.