Cu parcările “confiscate”, șoferii Transurb sunt obligați să oprească autobuzele pe mijlocul străzii

NEPĂSARE… De câteva săptămâni, parcarea mașinilor în stațiile de autobuz din municipiul Vaslui a devenit o obișnuiță. Zilnic, șoferii Transurb trebuie să se descurce în situațiile extrem de neplăcute când sunt obligați să lase călătorii în afara alveolelor. Și asta pentru că locurile special amenajate pentru transportul în comun sunt ocupate de șoferi grăbiți, care nu dau doi bani pe semnul care indică stație de autobuz.
Spre exemplu, joi dimineață, stația de autobuz din fața Spitalului Județean Vaslui era ocupată în totalitate de autoturisme parcate ilegal, motiv pentru care șoferii autobuzelor au fost nevoiți să oprească pe banda de circulație, provocând ambuteiaje, unul după altul. În ultimii ani, numărul tot mai mare de mașini și insuficiența locurilor de parcare au transformat traficul din municipiul Vaslui într-un real haos. Parcările la întâmplare ale multor vasluieni nu fac doar vizibilitatea un chin, ci încurcă și echipele de intervenții, care se văd în imposibilitatea de a ajunge la cazuri, în timp util. Un caz concret, care arată cât de greu se deplasează autospecialele ISU și SAJ prin municipiul Vaslui, a avut loc când un echipaj medical a fost solicitat la ferma de păsări de la intrarea în localitatea Bălteni, unde o femeie a fost călcată de un TIR. Echipajul SMURD, staționar la stadionul municipal, a plecat imediat la accident, însă în Crucea Gării s-a lovit de arhicunoscutele ambuteiaje, apărute din cauza numărului mare de mașini care în fiecare dimineață circulă pe strada Traian. Odată cu lucrările de modernizare a străzii, aceste ambuteiaje au devenit un chin și mai mare pentru șoferi, care pe unele porțiuni de drum sunt nevoiți să circule pe o singură bandă. În fața acestei situații, șoferul autospecialei SMURD a fost nevoit să se deplaseze cu 5-10 kilometri la oră până aproape de Motor Grup, deși avea semnalele acustice și luminoase puse în funcțiune. Astfel, deși incidentul a avut loc la aproximativ 10 kilometri de oraș, autospeciala a avut nevoie de aproape jumătate de oră să ajungă la femeia călcată de TIR, enorm de mult dată fiind distanța parcursă. Traficul infernal, generat de lipsa acută de parcări, combinată cu indolența unor șoferi și dorința lor de a se da jos din mașină direct în fața magazinului sau a instituției unde au treabă, fac ca și acele puține locuri de parcare să fie folosite defectuos. Nu de puține ori, mașinile sunt lăsate în mijlocul intersecțiilor, pe treceri de pietoni, sau sunt parcate în spic, pe bulevardul Ștefan cel Mare, blocând circulația autobuzelor. Cei cu un pic mai mult “bun simț” își lasă autoturismele pe avarii, alții lasă un număr de telefon, crezând că în acest fel gesturile lor sunt scuzabile, chiar dacă blochează sau îngreunează traficul.
Când doi se ceartă, al treilea asistă nepăsător
Vina principală pentru ce se întâmplă cu traficul din municipiul Vaslui nu aparține nici pietonilor, nici proprietarilor de autoturisme și nici șoferilor de pe autobuzele Transurb, ci autorităților locale, care în ultimii ani, în materie de parcări, au promis prea multe și au realizat prea puține. În anul 2020, primarul municipiului Vaslui atrăgea atenția că problema circulației în municipii și orașe va fi din ce în ce mai mare în întreaga țară, deoarece numărul mașinilor crește constant, iar infrastructura stradală a rămas în mare parte aceeași. “Măsurile care pot fi luate pentru amenajarea de parcări sunt limitate fie de clădirile din jur, fie de spațiile verzi care au regim special. Aceasta va fi o problemă la nivelul tuturor municipalităților. Ne-am gândit la acest lucru, pregătim o zonă de analiză pe întreg municipiul cu privire la aceste parcări. Soluția este amenajarea de parcări subterane sau situate la marginea orașului”, declara Pavăl în 2020. În luna iulie, anul trecut, consilierii liberali au depus, la Primăria Vaslui, un proiect de hotărâre prin care locurile parcărilor de reședință urmau să fie scoase la licitație. “Situația locurilor de parcare în municipiul Vaslui trebuie rezolvată fără niciun fel de amânare. Tema aceasta de discuții a fost recurentă în ultimii ani, mai ales în campaniile electorale, și cu toții putem observa că nu s-au făcut mari progrese pentru rezolvarea acestei probleme. Cel puțin în ultimii doi ani, de când am reușit să formăm o majoritate în Consiliul Local, am depus câteva proiecte, și aici mă refer la parcarea de la stadion, la parcarea de la centrala termică de pe Bolintineanu, la parcarea de pe strada Mihail Kogălniceanu. Aceste proiecte trenează, deși cu toții putem observa că avem o mare problemă cu locurile de parcare din oraș. În acest sens, colegii mei consilieri locali au depus un proiect de hotărâre care reprezintă practic un regulament de exploatare a domeniului public destinat parcării din municipiul Vaslui. Este un proiect care va impacta semnificativ viața cetățenilor care locuiesc în municipiul Vaslui”, afirma Tudor Polak fostul președinte al Organizației Municipale PNL Vaslui. Tot în 2022, după doi ani de la lansarea ideii unor parcări subterane, primarul Vasile Pavăl a revenit asupra deciziei, declarând că astfel de investiții sunt prea scumpe. “Au fost discuții pentru amenajarea de parcări de peste 1.000 de locuri, parcări subterane dar, în acest moment, acest lucru nu este posibil. Costurile sunt foarte mari și bugetul Primăriei nu le poate suporta. Mai mult, bani din alte surse, guvernamentale sau fonduri europene, nu putem accesa pentru genul acesta de investiții”, a mai spus edilul municipiului Vaslui. A mai rămas puțin timp până la o nouă campanie electorală, când politicienii din muncipiul Vaslui se vor întrece din nou în promisiuni care mai de care mai fantasmagorice, precum pasaje subterane prin Crucea Gării, parcări supraterane pe la stadion și fostul bazar sau pasarele peste linia ferată de la IRTA. Până atunci, șoferii și pietonii se vor confrunta, în continuare, cu traficul infernal din municipiul Vaslui.
Poate trece primarul prin Iasi si Bacau să vada cum sunt goale statiile de autobuz. Aici cum se poate ? Sau poate vorbeste cu primarii sa-i spuna ce solutii au gasit ei. La Vasile Săracu nu trebuie inventata roata. A inventat-o demult cei din orasele mari cu adevarat aglomerate. Sa lase nea Vasile orgoliul de PSD-st si sa vina in vizita sa ia lectii de la unul din cei 2 primari care au reusit sa faca ceva cu statiile de autobuz. Si-apoi mai vrei sa nu intirzii la munca cind mergi cu autobuzul. Pacat de ele ca sunt frumoase dar daca tot ajung greu mai bine le-ar pune mai dese ca sa nu intirzii.
Trebuie făcut ceva urgent . Ridicate toate rablele care zac de ani de zile pe domeniul public. Mașinile care nu au itp RCA rovigneta trebuie ridicate de pe domeniul public. Demolarea tuturor garajelor de pe domeniul public, vrei garaj stai la casă. Sunt unii care își țin murăturile in garaj iar mașinile tot pe spațiul public le țin parcate . Primăria sa identifice noi locuri de parcare sunt maidane pline de mărcini care pot di utilizate . Primăria sa facă un transport public decent cu frecventa mare sa facă mulți oameni sa renunțe la mașinile personale.
De vina e Poliția locală care nu e în stare sa. faca ordine, ca și la Bârlad nu mai poți merge pe trotuar de mașini parcate.
Pensionarul vostru a plecat, la Bărlad pensionarul Chelaru e ocupat și plictisit, ori a căzut în dizgrația lui Boroș și vrea să-l saboteze.
Ba amarilor după mine statia de la spital trebuie desființată , este mai sus o statie in care se poate aștepta și opri autobuzul în condiții de siguranță , iar de la statia respectiva până la spital pus semn cu oprirea interzisa sa faciliteze intrarea ambulanțelor , dar mai trebuie sa mai și gândești puțin.vor soluții le dau eu soluții (dar ei nu ascultă de toți proștii )
Lăsați, că face primarul aeroport,iar transportul in comun se va face cu elicopterul 🤣 așa vor fi toți mulțumiți 😂
Camere de supraveghere în fiecare stație și ars ghiolbanul cu 500 lei. Se amortizează costurile sistemului in maxim 3 luni, dup-aia pe profit.
Ca primă măsură cred că conducerea putea da telefon la Poliția locală să facă ordine.Dacă acești pândari plătiți de noi ..au atribuțiuni doar t prin centru..piața Traian sau Vidin..să meargă primarul și să le facă program special.
Vina este a,, noii țărănimi” din împrejurimile vasluiului care vin cu căruțele lor de 800 euro, alimentate cu 30 de lei din stațiile de carburant. Ei parchează unde văd un loc liber, că nu au viziune, nu au cultură. În afară de stația de la spital unde stau toți vălenarii și muntenarii la cafea la Filică, vasluiul se golește de mașini spre seară. Țăranii se întorc la casele lor.
Nici măcar acolo, ca i cafeaua scumpă și chiar a crescut ca face o afacere acolo, dar na, vis a vis de el e cafeaua 2 sau 3 lei, de asta e plin acolo… Plus ca de ceva timp cred ca au control la spital sau altceva ca s mașini pana la Vastex, nici ala cu platforma de mașini nu mai încape în fața spitalului… Dar miliție rutieră mai avem în oraș? Ne facem și noi treaba? Mai degrabă taie scuarul ala până la spital, fac 2 benzi plus una de parcare și gata încap și hârletii de după barieră la cafele ieftine…
….și acolo își lasă hârbăul tot în drum, deși are 2000 mp de ogradă.
Sa dărâme primaria garajele transformate in depozite pentru muraturi si din start mai creează încă aproape 800 de locuri de parcare!
Bineinteles ca vina a tot ceea ce se intampla in situatia asta e a autoritatilor, ci nu a proprietarilor de masini. Nah, ei sunt ingerasi. Cand isi cumpara al doilea si al treilea cazan, ca deh trebuie sa aibe si sotia si copilul cand creste ca sa conduca si ei ceva, ei se gandesc ca un loc de parcare apare magic asa ca sa-i deserveasca doar pe ei. In Vaslui sunt 2 masini la 3 locuitori. Ai nevoie de cateva zeci de mii de locuri de parcare ca sa-i satisfaci pe toti. Unde sa le faci pe astea? Faci 20 intr-un loc, 50 in alt loc, 100-200 in alt loc. Mai mult de 2-3.000 de locuri de parcare nu mai poti sa mai faci in orasul asta. Doar daca te duci pe sesurile din jur faci mai multe locuri de parcare. Solutii sunt. Prima masina inmatriculata la o adresa sa fie taxata normala, iar urmatoarele cu taxe din ce in ce mai mari. Vrei 5 masini, atunci sa platesti. Alta solutie ar fi interzicerea cazanelor care nu au nici macar euro 3. Cu masura asta cred ca dispar jumatate din masinile din oras.
Soluția asta este de mult adoptată în LUME (acolo „afară” unde toți vor să fie și la noi …) dar nu în Rromarlia.
Să văd tâlhar (a se citi politician) care are curaj să bage asta 🙂