Cum a încercat City Insurance să păcălească ASF că are bani pentru despăgubirea asiguraţilor RCA DOCUMENT
Decizia prin care Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a aplicat o serie de sancţiuni şi amenzi societăţii de asigurare City Insurance şi directorilor săi indică modalitatea prin care mai-marii asigurătorului au încercat să păcălească autoritatea că dispune de zeci de milioane de euro, bani pe care în realitatea nu îi avea.
Problemele City Insurance datează de mai bine de cinci ani, asigurătorul trecând deja în 2016 prin procedura de redresare financiară pe bază de plan ca urmare a faptului că se afla în dificultate financiară. Şi atunci (ca şi acum în 2021) conducerea City Insurance a prezentat ASF o serie de extrase de cont emise de către o societate bancară (al cărei nume nu este publicat în decizia ASF, ca urmare a încheierii unui acord de confidenţialitate) din care rezultă faptul că asigurătorul dispune de disponibilităţi financiare necesare susţinerii activităţii şi îndeplinirii cerinţelor legale.
„De la deschiderea contului şi până în prezent, conducerea companiei, inclusiv pe perioada îndeplinirii calităţii de membru al organului de conducere al asigurătorului de către domnul Renato Szilagyi, a confirmat că aceste sume deţinute în cont sunt pe deplin disponibile companiei pentru a fi utilizate în cursul normal al activităţii. Sumele au fost reflectate în evidenţa contabilă a societăţii, cu implicarea domnului Renato Szilagyi”, se arată în motivarea deciziei ASF. Concret, în urma controlului periodic derulat în 2020 asupra asigurătorului, ce a vizat perioada 2017—2019, ASF a stabilit un cuantum suplimentar al cerinţei de capital de solvabilitate (SCR) în valoare de 16,5 milioane euro.
În martie 2021, în urma unui alt control care viza perioada 1.01.2020—30.06.2020, ASF a constatat că au fost efectuate ajustări asupra valorii fondurilor proprii eligibile în valoare de 244 milioane lei, fapt ce a condus la scăderea gradului de acoperire a SCR cu fonduri proprii eligibile la 0,88.
Citeste mai mult: adev.ro/qx1od5