Local

Cum a reușit fotbalistul Dragoș Grigore să anuleze ordinul de protecție împotriva sa. Soția a pus un detectiv pe urmele sale

PATIMILE CĂPITANULUI… Cunoscutul fotbalist vasluian Dragoș Grigore a reușit să anuleze ordinul de protecție cerut de soție împotriva sa povestind în instanță detalii din căsnicia sa, dar și cum a avut loc, de fapt, incidentul care i-a adus o brățară de monitorizare la picior. Întrebat dacă de-a lungul timpului au existat violențe între ei doi, fotbalistul a spus că doar la începutul căsătoriei a primit o palmă de la ea. “A încercat ea să își facă rău singură, atât. S-a legat cu punga la cap să se sugrume. Doamne ferește, nu știu”, a spus Dragos Grigore în fața judecătorului. Acesta a adăugat, apoi, că, de obicei, confictele porneau de la foarte multe nemulțumiri vis-a-vis de cum își dorea soția lui, Ilona, să fie bărbatul ideal. “Noi toate vacanțele pe care le petreceam la Vaslui erau cu familia ei. Cu familia mea niciodată nu era voie. Cu familia mea foarte rar am petrecut. Și, atunci când mergeam, mi se reproșa că de ce merg”, a mărturisit Dragoș Grigore. De partea cealaltă, soția acestuia a spus că, după ce a plecat de acasă, fotbalistul a revenit de mai multe ori pentru a-și lua lucrurile personale, însă nu ar fi avut un comportament civilizat. Aceasta i-a băgat pe copii la mijloc, spunând că minorii s-ar fi simțit în nesiguranță, exemplu în acest sens fiind incidentul din luna august, când a fost chemată Poliția la domiciliu. “Fetița cea mică, în momentul în care sună cineva la interfon, se duce și stă în demisol, întrebând dacă iar a venit tati cu poliția. Pe data de 13 august, bona a făcut un atac de panică, iar pe fetița cea mică nu o putea opri din plâns”, a spus în instanță Ilona Grigore. Instanța a hotărât însă că fotbalistul a fost civilizat pe 13 august și că “atât timp cât nu a fost dovedită nicio formă de violență, nici măcar psihologică asupra minorilor de către tată, nu se justifică aceste concluzii ale reclamantei de creare a unor presiuni asupra copiilor”. Astfel, Judecătoria Vaslui a desființat ordinul provizoriu emis împotriva fotbalistului și a pus în vedere celor doi soți că “trebuie să dea dovadă de maturitate, să își rezolve problemele prin comunicare sau consiliere de specialitate și să evite să mai ajungă în asemenea situații care pot avea consecințe și asupra propriilor copii”. Deși a fost un caz destul de greu, judecătorii de la Judecătoria Vaslui au dat dovadă de profesionalism, drept urmare soluția dată a rămas valabilă și la recurs.

Dragoș Grigore s-a căsătorit cu Ilona în 2012, iar nași le-au fost celebrul fotbalist Claudiu Niculescu și soția lui. La nuntă au participat nume sonore din lumea fotbalului, printre care Florian Walter, Giovanni și Victor Becali, Nicolae Badea, aproape toți jucătorii din lotul lui Dinamo, dar și o mare parte a lotului celor de la FC Brașov. Deși la acea vreme erau văzuți ca un cuplu model, acum, la 13 ani distanță, fotbalistul a mărturisit în instanță că probleme între ei au fost de la început. “Aceste conflicte au pornit de la foarte multe reproșuri care i s-au adus și nemulțumiri vis-a-vis de cum își dorește dânsa să fie bărbatul ideal. Aceste animozități făceau referire la faptul că nu se potriveau de la început. Acesta mai precizează că, în momentele în care pleca în cantonamentele de fotbal, oarecum se elibera și nu existau tensiunile acestea între cei doi, însă de nouă luni, de când s-au mutat la Vaslui din dorința soției, nu a mai avut posibilitatea de a pleca cu astfel de activități și neînțelegerile s-au accentuat”, se arată în hotărârea de desființare a ordinului de protecție emis împotriva lui Dragos Grigore. „Am încetat să mai accept controlul și manipularea asupra mea”, a declarat acesta, ulterior, reporterilor Vremea Nouă.

Dragoș Grigore, după ce a plecat de acasă: “m-am simțit hărțuit și urmărit pe toată perioada aceasta”

Pentru că nu se mai înțelegea cu soția, fotbalistul a decis să plece de acasă. Ilona a angajat un detectiv și așa a aflat că sportivul începuse o nouă relație cu o femeie din lumea bună a orașului, căsătorită și cu copii. A depus actele de divorț, însă neînțelegerile dintre cei doi nu s-au încheiat. Dragoș Grigore a revenit de câteva ori acasă pentru a-și lua lucrurile personale, însă nu a fost lăsat de soție. Pe 13 august, când sportivul a încercat să intre în casă, Ilona a sunat la Poliție, iar când oamenii legii au sosit la fața locului, a cerut un ordin de protecție și o brățară de monitorizare pentru Dragoș Grigore, lucru care s-a și întâmplat. Iată ce a povestit fotbalistul judecătorului despre acest incident: “Cred că în jur de ora 12, la prânz, nu mai știu exact, m-am prezentat la sediul firmei unde lucrează (n.r. clădirea care o deține familia Dumitriu de lângă Primăria Vaslui), am sunat la poartă și i-am cerut doamnei de la dispecerat să o roage să vină jos, să-mi dea buletinul din mașina pe care mi-a luat-o din fața blocului cu cheia de rezervă, în urmă cu două luni. În mașină aflându-se actele mele de identitate. A deschis mașina, mi-am luat ce îmi aparținea din mașină, după care am stat de vorba jumătate de ora, 45 de minute, cum să facem să ajungem să ne înțelegem, copiii suferă, nu e ok , nu e bine ceea ce se întâmplă. Nu mai țin minte tot ceea ce am discutat, mi-a cerut în schimb custodia exclusivă a copiilor, ca ea să poată să îmi ofere divorțul sau să fie de acord cu o înțelegere. Ulterior, în cursul zilei respective, am mers la locuința comună. Am sunat-o, nu mi-a răspuns, după care i-am trimis mesaj că vreau cheia să intru în casă să îmi recuperez și celelalte lucruri. Mi-a zis să o las 3-4 zile, după care vedem cum facem. Nu am mai fost de acord pentru că erau lucruri de care aveam nevoie. Sunt lucrurile mele personale, am nevoie, am așteptat foarte mult timp. Poarta era încuiată, am sunat la interfon, cred că bona a fost anunțată să nu mi se deschidă. Am contactat-o, nu mi-a răspuns telefonic, după care i-am dat mesaj să vină să îmi deschidă ca să nu fie nevoit să sun la 112, tot gândindu-mă la copii. Mi-a răspuns că e la muncă, i-am zis că ok, dar trimite pe altcineva, sau vin eu, trimite prin doamna de serviciu cheia jos”, a povestit Dragoș Grigore în fața judecătorului. Potrivit acestuia, apoi a venit și soția, care i-a spus să iasă afară din curte, altfel va suna la poliție, lucru pe care, de altfel, l-a și făcut. Întrebat dacă a existat vreo discuție pe un ton necivilizat între ei, acesta a spus că “nu a fost nici măcar pe ton civilizat, dar pe ton necivilizat nici atât. Noi nu am avut niciun fel de discuție, n-am schimbat niciun fel de replică, nimic. (…) În aceste trei luni de zile ne-am întâlnit de 6-7 ori, doar în contextul în care doream să îmi recuperez lucrurile. Ea m-a urmărit, m-am simțit hărțuit și urmărit pe toată perioada aceasta. Trecea din 10 în 10 minute să vadă unde sunt, eu fiind la un local unde îmi serveam cafeaua. Nu era și drumul spre serviciul ei pe acolo”, a mai povestit sportivul.

Ilona Grigore: “conflictele au fost legate de cheltuielile imense pe care le avem. M-a jignit”

În instanță, soția fotbalistului a spus că nu știe exact ce s-a întâmplat și care este motivul pentru care Dragoș Grigore a plecat de acasă. Aceasta a povestit că înainte ca soțul său să plece de acasă, ea a fost plecată la București două zile pentru a o însoți pe bona filipineză internă la aeroport, care pleca în vacanță pentru o lună. “A știut că va fi o perioadă dificilă pentru ei, copilul cel mic fiind obișnuit de trei ani cu bona care stătea non-stop în casă, iar acomodarea fetiței va fi grea. După ce s-a întors acasă, seara, soțul său a venit de la antrenament și au avut o discuție în care i s-a comunicat că ar trebui să se găsească o soluție pentru conflictele dintre ei, și anume ori să se separe ori să se rezolve problemele. Conflictele au fost legate de cheltuielile imense pe care cei doi le au, mai ales cu privire la casa foarte mare pe care soțul acesteia a dorit să o construiască. Intimata susține că discuția din seara respectivă a durat până la ora 2-3 dimineața, soțul acesteia a jignit-o și a dat cu pumnii în dulap, cum mai obișnuiește să procedeze. Aceasta a spus că a doua zi, copilul cel mare a întrebat-o ce s-a întâmplat și de ce s-au auzit acele bubuituri în seara respectivă. Următoarea zi, contestatorul a plecat la antrenament și nu s-a mai întors la locuință, iar în momentul când au avut ultima discuție i-a sugerat să încerce să fie mai calm, având în vedere că în trei zile urma să plece în vacanță cu copiii. Aceasta precizează că soțul său i-a cerut suma de 2.000 euro pentru a merge în vacanță împreună, însă a refuzat întrucât nu e de acord să îl plătească pe tatăl copiilor săi pentru a merge cu ei în vacanță. Nu i-a dat de înțeles că nu se va mai întoarce acasă, având la el doar un ghiozdan. Dar cu toate acestea, contestatorul nu s-a mai întors acasă din acel moment. (…) O discuție mai aprinsă între cei doi a mai avut loc în urmă cu un an când intimata a descoperit faptul că soțul său a luat o sumă semnificativă de bani din casă pentru jocurile de noroc și se gândea să pună punct căsătoriei. Intimata arată că nu știa nimic de divorț, fiind anunțată de către soțul său că își dorește să divorțeze într-un mod amiabil pentru a se putea finaliza și partajul cât mai repede, acesta nefiind interesat de copii”, se arată în hotărârea judecătorească

Ilona Grigore a recunoscut că nu a fost lovită de soț, ci doar a fost împinsă. La nervi, fotbalistul ar fi lovit cu pumnii într-un dulap

N-A ȚINUT VRĂJEALA… Aflați în proces de divorț, pe 8 august Ilona Grigore a primit vizita celor de la Asistență Socială pentru a întocmi ancheta socială. În aceeași zi a revenit acasă și sportivul. “Dorind să verifice dacă au ajuns doamnele, aceasta a văzut pe camerele de supraveghere faptul că în curte se afla soțul său, însoțit de frate și alți 2 prieteni. Fiind speriată, aceasta a anunțat familia sa să se îndrepte spre locuința sa, ea fiind în drum spre casă. În momentul în care a ajuns acasă, aceasta i-a rugat pe prietenii soțului său să se oprească din filmat. Doamnele de la Asistența Socială s-au retras pe motiv că începuse un conflict și contestatorul a ridicat tonul vocii. (…) Aceasta precizează că e un stres continuu această situație pentru ea, deoarece se gândește că soțul ar putea veni singur peste ea la șase dimineața. În continuare când aude câinele pe stradă la prânz, primul lucru pe care îl face e să se uite pe camere, pe telefon, să vadă dacă nu a intrat cineva în curte. Susține că fetița cea mică, în momentul în care sună cineva la interfon, se duce și stă în demisol, întrebând dacă iar a venit tati cu poliția. Susține că pe data de 13 august, bona a făcut un atac de panică, iar pe fetița cea mică nu o putea opri din plâns. Fetiței îi este frică de ce presupune venirea tatălui cu poliția, având în vedere că a luat parte la două incidente de acest fel. La interpelarea instanței, intimata susține faptul că la cele două situații cu poliția au luat parte și copiii”, se arată în hotărâre. De asemenea, soția fotbalistului i-a scos pe copii la înaintare, spunând judecătorului că celor mici le-ar fi teamă de tatăl lor și de ceea ce ar putea face acesta. “Îmi este frică că se poate întâmpla vreun rău. Agresivitate și asupra mea, poate și asupra copiilor care le este teamă, încât dacă va sparge la un moment dat ușa, copiii vor avea o panică mult mai mare decât o au acum. Să intre în casă să își ia un tricou care probabil poate să îl mai găsească la mine în casă, nu am vreo problemă. Consider că dacă ar intra în casă probabil că m-ar lovi la un moment dat. Eu prin acest ordin de protecție am dorit să încerc să nu degenereze lucrurile. La interpelarea instanței, victima arată că în ultima perioadă, de când e plecat de acasă, soțul său nu a lovit-o fizic, însă anterior au fost strângeri de mână și împingeri, lovituri cu pumnii în dulap”, se arată în hotărâre.

Judecătoria Vaslui: “Se confirmă varianta prezentată de contestator (Dragoș Grigore). A dorit să își recupereze o serie de bunuri, nu a jignit, nu a forțat ușile”

AU JUDECAT CORECT… În urma incidentului de pe 13 august, Dragoș Grigore s-a ales cu ordin de protecție și brățară de monitorizare la picior. Acesta a depus o contestație în instanță, iar ordinul a fost desființat. Judecătorul a constatat că “din probele administrate se confirmă varianta prezentată de contestator, în sensul că acesta a dorit ca în data de 13.08.2025 să se prezinte la domiciliu pentru a-și putea recupera o serie de bunuri, neavând chei nici de la poartă, nici de la casă și nu a jignit, nu a forțat ușile de la intrare, iar mesajul de pe telefon, că va sparge ușa a fost dat fără a avea obiecte să le folosească în acest sens. Așadar, instanța reține că nu s-a probat pericolul pentru viața sau integritatea sa fizică și psihică, între drepturile celor două părți fiind necesar a se menține un just echilibru, iar restricționarea unui drept fundamental al contestatorului trebuie să fie absolut necesară și judicios argumentată, ceea ce nu s-a realizat în cauză. În lipsa dovedirii agresiunilor psihologice și a stării de teamă a intimatei-reclamante în baza căruia a fost emis ordinul de protecție provizoriu, instanța reține că simplele neînțelegeri domestice ori altercațiile minore, în condițiile în care acestea nu sunt de o gravitate ridicată, nu îndeplinesc cerințele minime de pericol social concret care sa impună luarea unei masuri de protecție; astfel de incidente izolate putând fi aplanate prin sesizarea și intervenția organelor de politie si pot fi sancționate prin aplicarea măsurilor stabilite de legislația aferentă în vigoare. Instanța reține că nu sunt îndeplinite condițiile pentru emiterea ordinului de protecție provizoriu. (…) Pe cale de consecință, instanța va admite contestația formulată de contestatorul Grigore Dragoș în contradictoriu cu intimata Grigore Ilona și intimata IPJ Vaslui, împotriva ordinului de protecție provizoriu nr. 667092/13.08.2025 emis de Poliția Municipiului Vaslui și va dispune desființarea acestuia, urmând ca în baza acelorași considerente”, se arată în hotărârea Judecătoriei Vaslui.

3 comentarii

  1. Ilona, lasa-i copii lui Dragoș că vin să-ți fac eu o echipa, cu tot cu rezerve,Dragoș o să facă și el o echipă cu doamna procuror și o să ne duelam:))) copii care îi aveți vor fi antrenori sau arbitri și ați rezolvat cazul, ce tot atâta scandal, nu e frumos.

  2. Si asta e un betiv ca si frati su!
    Stai un pic ca il vedem pe la emisiunea” iarta ma”!
    Nu o fi nici nevasta sa vreo sfanta dar, nici cu el,nu imi e rusine!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button