În 2023, când victima avea 16 ani și era în grija unui asistent maternal, într-un sat din județul Iași, tânărul a folosit metoda loverboy și i-a promis adolescentei că banii strânși de ea vor fi pentru viitoarea lor căsnicie, scrie ProTV.
La scurt timp după ce ea şi tânărul au devenit un cuplu, individul a convins-o să se prostitueze, ca să strângă bani pentru viitorul lor- îi spunea el. I-a făcut fetei și un cont pe o platformă de vânzări, pentru a racola clienți. În următoarele luni, bărbatul a strâns astfel peste zece mii de lei.
În cele din urmă fata și-a dat seama că a fost păcălită, așa că a încercat să scape.
Și-a creat un cont fals pe o rețea socială, apoi i-a trimis un mesaj anonim bărbatului, spunându-i că îl va denunţa. Acesta nu s-a oprit însă din abuzuri, ceea ce a făcut-o pe faţa să îi scrie în acelaşi fel, anonim, şi asistentului maternal care o îngrijea.
Acesta a anunțat imediat poliția, iar tânărul a ajuns în faţa instanţei, pentru trafic de minori și pornografie infantilă. Decizia de condamnare la închisoare nu este încă definitivă. ..https://adevarul.ro/stiri-locale/iasi/cum-a-reusit-o-adolescenta-sa-scape-de-proxenetul-2443632.html