spot_imgspot_img
13.4 C
Vaslui
25-apr.-2024

Cum a reuşit România să găzduiască noul Centru European de Cybersecurity. Atuurile care ne-au făcut să câştigăm competiţia

- Advertisement -

Atuuri precum locul 6 în UE în ceea ce priveşte numărul de absolvenţi IT&C, peste 15 programe de cybersecurity dezvoltate în 11 universităţi şi licee din România şi locul 4 la nivel mondial în privinţa numărului de medalii obţinute la competiţiile academice au făcut România să câştige competiţia pentru găzduirea noului Centru Cyber european, arată Asociaţia Patronală a Industriei de Software şi Servicii (ANIS).

„Astăzi suntem totodată mândri şi bucuroşi nu doar pentru că România câştigă, pentru prima oară, dreptul de a găzdui o instituţie europeană, ci şi pentru că această instituţie vizează activităţi din zona protecţiei cibernetice, un subiect de o vitală importanţă în această perioadă plină de provocări la nivel regional şi chiar global. Localizarea Centrului European de Securitate Cibernatică la Bucureşti este o validare dincolo de graniţele ţării noastre a expertizei româneşti într-un domeniu complex şi absolut esenţial în anii care urmează. Este, în acelaşi timp, o obligaţie pentru România să privească cu mai multă responsabilitate susţinerea ecosistemului tech actual care, aşa cum susţinem de atâţia ani, poate contribui decisiv la viitorul digital european”, a declarat Mihai Matei, preşedintele ANIS. Bucureştiul a câştigat titulatura de gazdă pentru nou înfiinţatul Centru Industrial, Tehnologic şi de Cercetare în materie de Securitate Cibernetică într-o competiţie cu alte 6 oraşe din Europa. În scrisoarea de susţinere a candidaturii Bucureştiului, ANIS a punctat progresul României în domeniul securităţii cibernetice şi tehnologiei în general şi potenţialul de transformare a ţării noastre, într-un hub important în regiune. În cifre, ecosistemul IT&C din România arată astfel:

Citeste mai mult: adev.ro/ql7zc5

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.