spot_imgspot_img
5.6 C
Vaslui
19-apr.-2024

Cum a reușit un oraș mai mic din România să devină campion la atragerea fondurilor europene

- Advertisement -

Din categoria municipiilor care nu sunt reședință de județ, Turda este pe primul loc în România la accesarea banilor de la Bruxelles, deși mai are mult de lucru în implementarea proiectelor. Însă în medie, administrația locală a obținut 2.000 de euro pe cap de locuitor în proiecte care se ridică la o valoare totală de 100 de milioane de euro.

Transport public exclusiv electric

Cristian Matei, primarul municipiului Turda: Deja trecem la alt capitol în evoluția noastră, foarte important a fost când am gândit un plan de mobilitate, care mi-a adus 32 de milioane de euro și care îmi rezolvă toate problemele căilor de acces ale autobuzelor. Pe lângă asta, am cumpărat 20 de autobuze electrice. Asta ne-a adus în ipostaza în care suntem primii în România, singurii cu flota completă de transport public electric.
Școlile am reușit să le renovez jumătate pe PNDL, de asemenea grădinițele, toate cinci, sunt pe fonduri europene.

Mina Iosif, un nou proiect „SF” la Turda

Cătălin NunuAcum sunt cel puțin 18 proiecte sunt în desfășurare?

Cristian Matei: În desfășurare sunt 31. Aici sunt doar 18 prezentate. Tot acest oraș este așezat pe un masiv de sare ale cărui extremități se duc până în județul Alba. Vrem să exploatăm în continuare niște mine. Acest nou obiectiv se numește mina Iosif, 27 de milioane de euro, e ceva SF și asta îmi dublează numărul de vizitatori.

Cătălin Nunu: Câți bani vă aduc?

Cristian Matei: Realizează venituri de circa 26-27 de milioane de lei și profituri de 8 milioane de lei. E un mare avantaj. Știți, de fapt, care este logica lucrurilor? Să vrei! Când vrei se poate totul.

Ce face Marcel Boloș, fostul ministru al fondurilor europene

Agențiile de dezvoltare regională gestionează prin intermediul programului operațional fondurile destinate modernizării orașelor, proiectelor de infrastructură, afacerilor, deci au un rol decisiv în ceea ce privește îmbunătățirea standaredelor de locuit și dezvoltarea localităților. Județul Cluj face parte din regiunea de dezvoltare Nord-Vest care mai include și județele Bihor, Bisitrița-Năsăud, Sălaj, Maramureș și Satu Mare. Fostul ministru al Fondurilor Europene, Marcel Boloș, conduce acum agenția.

Cătălin Nunu: Dați-ne un ordin de mărime, cam la ce bugete au acces aceste comunități?

Marcel Boloș: Dacă ne referim la ceea ce înseamnă doar standardele de locuit pentru regiunea noastră discutăm de un buget de peste 500 de milioane de euro, un buget foarte bun pentru ca cei care au fost interesați de dezvoltarea urbană să poată să aplice pentru aceste proiecte pe care le-am menționat.  …https://www.digi24.ro/stiri/externe/ue/cum-a-reusit-un-oras-mai-mic-din-romania-sa-devina-campion-la-atragerea-fondurilor-europene-1470485

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.