Pagubele sunt mari în oraşul marocan Marrakech cu un bogat patrimoniu arhitectural, după cutremurul devastator care a provocat moartea a 2100 de oameni. În cartierul istoric, Medina, sunt case distruse şi mormane de moloz înalte uneori de câţiva metri. Zidurile din secolul al XII-lea, care înconjoară oraşul fondat în jurul anului 1070 de dinastia Almoravid, sunt parţial dărâmate. Provincia Al-Haouz, epicentrul cutremurului care a provocat moartea a peste 2.000 de persoane, potrivit unui bilanţ provizoriu, se află la aproximativ 70 de kilometri sud-vest de această bijuterie turistică din centrul Marocului. „După un astfel de dezastru, cel mai important lucru este să avem grijă de vieţile oamenilor. Dar trebuie, de asemenea, să planificăm imediat şi a doua fază, care va implica reconstrucţia şcolilor şi a bunurilor culturale afectate de cutremur”, a declarat Eric Falt, directorul regional al Biroului UNESCO pentru Maghreb. Marrakech este plin de astfel de situri, care au fost incluse în patrimoniul mondial de către agenţia ONU pentru educaţie, ştiinţă şi cultură încă din 1985.
Citește mai mult la: https://www.digi24.ro/stiri/externe/cum-arata-marrakech-distrus-de-cutremur-ziduri-si-minarete-prabusite-mormane-de-moloz-piata-jemaa-el-fna-a-ajuns-un-loc-al-durerii-2500323