Cum s-a produs, de fapt, incendiul de la ATI Neamţ. Ce este injectomatul, cauza nenorocirii

Una din posibilele cauze ale incendiului de la Spitalul Județean din Piatra-Neamț este o defecțiune la unul dintre injectomatele folosite pentru tratarea pacienților aflați în secțiile de terapie intensivă.

Injectomatul este o seringă controlată automat care administrează pacienților medicamente sub formă de soluții lichide, potrivit unui dozaj prestabilit, scrie Ziare.com.

Injectomatele au avantajul că fac o parte din munca pe care ar trebui să o facă personalul medical, dar la intervale strict controlate.

Injectomatele necesită precauții la utilizare

Pe de altă parte, utilizarea injectomatelor trebuie făcută cu anumite precauții. „Există pericolul de declanșare a unei explozii dacă dispozitivul se folosește în prezența unor anestezice inflamabile”, se spune în manualul de utilizare al unui astfel de dispozitiv.

În cazul în care cercetările pompierilor și ancheta penală vor confirma ipoteza unui scurt circuit la un injectomat, se poate contura modul în care a izbucnit incendiul din spital.

Odată cu apariția unei flăcări deschise, focul s-a propagat cu ușurință întrucât în salonul secției ATI a spitalului din Piatra-Neamț se aflau pacienți care aveau nevoie de oxigen, gaz puternic inflamabil în concentrații mari. Cei opt pacienți erau imobilizați la pat astfel că nu ar fi putut să intervină într-un stadiu incipient al incendiului. … https://www.fanatik.ro/cum-s-a-produs-incendiul-de-la-ati-neamt-ce-este-injectomatul-cauza-nenorocirii-19359670




NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ