NationalUltima ora

Curtea de Apel în fața unei decizii istorice! Torționarul Vișinescu ar putea fi pus în libertate

Curtea de Apel Bucureşti judecă, vineri, o cerere de întrerupere a pedepsei formulată de torţionarul Alexandru Vişinescu, fostul comandant al Penitenciarului Râmnicu Sărat, condamnat la 20 de ani de închisoare pentru crime împotriva umanităţii. Alexandru Vişinescu a solicitat întreruperea pedepsei cu închisoarea, invocând motive medicale.

Anterior acestei cereri, Vișinescu solicitase anularea pedepsei de 20 de ani, motivând că faptele s-au prescris. Instanţa supremă a decis însă că cererea lui Alexandru Vişinescu de anulare a pedepsei de 20 de ani, este inadmisibilă.

Procurorii Parchetului instanţei supreme l-au acuzat pe Vişinescu că, în perioada 1956-1963, când a fost comandant al Penitenciarului Râmnicu Sărat, a luat măsuri de persecutare a deţinuţilor politici încarceraţi. Anchetatorii au identificat 138 de deţinuţi care au trecut prin Penitenciarul Râmnicu Sărat în mandatul lui Vişinescu.

Doisprezece deţinuţi politici au murit în perioada în care penitenciarul a fost condus de Vişinescu. Deţinuţii erau torturaţi fizic şi psihic, nu primeau medicamente şi îngrijire medicală, iar regimul impus de Vişinescu nu asigura condiţiile minime de supravieţuire pe termen lung.

sursa: https://www.realitatea.net/curtea-de-apel-in-fa-a-unei-decizii-istorice-tor-ionarul-vi-inescu-ar-putea-fi-pus-in-libertate_2094401.html?utm_source=Cub-Homepage&utm_medium=Clicks&utm_campaign=trkweb

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button