PENAL…Politistii de frontierã din cadrul Sectorului Politiei de Frontierã Berezeni efectueazã cercetãri în cazul unui cetãtean român, care a prezentat la controlul de frontierã documente false pentru autoturismul pe care îl conducea.
Astfel, în data de 01 aprilie, în jurul orei 17:30, politiștii de frontierã din cadrul Sectorului Politiei de Frontierã Berezeni aflati în exercitarea atributiilor de serviciu au oprit în trafic, pentru control, pe raza localitãtii de frontierã Berezeni, un autoturism marca Alfa Romeo 156, înmatriculat în Bulgaria, condus de vasluianul B.C., în vârstã de 19 de ani. La controlul de frontierã, existând suspiciuni cu privire la autenticitatea asigurãrii și a documentelor care atestã efectuarea inspectiei tehnice periodice prezentate la control, politistii de frontierã au procedat la efectuarea de verificãri suplimentare, în urma cãrora au constatat cã înscrisurile nu îndeplinesc conditiile de formã si fond ale unora autentice, fiind false. Totodatã, în urma verificãrilor efectuate s-a stabilit cã autoturismul în cauzã nu figureazã în bazele de date bulgare ca fiind asigurat la data de 01.04.2019. Politistii de frontierã efectueazã cercetãri în cauzã pentru sãvârsirea infractiunilor de uz de fals, fals material în înscrisuri oficiale si fals în înscrisuri sub semnãturã privatã.