BacauMoldova

De la mustrare la 6 luni cu suspendare, pentru ofițerul Direcției Generale Anticorupție Bacău.

Curtea de Apel Bacău a admis recursul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău împotriva sentinței penale a Judecătoriei prin care Roland Filipescu, ofițerul Direcției Generale Anticorupție Bacău, acuzat de furt calificat, a primit “mustrare” drept pedeapsă.

Instanța superioară a casat sentința, a schimbat încadrarea juridică a faptei și l-a condamnat pe Filipescu la 6 luni de închisoare cu suspendare. Anul trecut acesta a fost prins când încerca să fure produse din supermarketul Real. Judecătoria a găsit însă motive să schimbe încadrarea juridică a faptei și a dispus achitarea ofițerului DGA. S-a motivat atunci că “mustrarea” s-a decis ținându-se cont că fapta (furtul) nu a avut “un scop urmărit” (Filipescu a declarat că nu avea nevoie de bunuri și nu-și dă seama de ce le-a luat), dar și luând în calcul “persoana inculpatului”, adică funcția deținută de acesta la DGA.

Prin urmare, a concluzionat magistratul de la Judecătorie, fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni. De asemenea, instanța a acceptat versiunea conform căreia Filipescu “a săvârșit fapta sub imperiul unei stări depresive severe, pe fondul relațiilor tensionate din cadrul instituției, sarcinilor complexe de serviciu, problemelor familiale și a unui traumatism cranio-cerebral”.

Judecătoria a luat în calcul și valoarea redusă a bunurilor furate de Filipescu, de doar 491 lei, și a apreciat că ofițerul anticorupție a plătit pentru celelalte produse din coșul de cumpărături. Nici Curtea de Apel nu a ignorat aceste circumstanțe dacă ținem cont că pentru furt calificat pedeapsa este de până la 12 ani de închisoare.

Sursa>: http://www.ziaruldebacau.ro/2013/06/16/roland-filipescu-de-la-mustrare-la-6-luni-cu-suspendare.html

Cătălina CHIFU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button

Adblock Detected

Pentru a putea continua sa citesti stirile VremeaNoua, te rugam sa dezactivezi AdBlockerul. Acest lucru ne va ajuta ca pe viitor sa micsoram numarul de anunturi ce deranjeaza la navigarea paginii. Multumim!