spot_imgspot_img
5.8 C
Vaslui
20-apr.-2024

Deficit de farmacii si cabinete stomatologice în mediul rural

- Advertisement -

Un total de 73 dintre cele 81 de comune ale judetului Vaslui nu au cabinete stomatologice, 52 de comune nu au farmacii sau oficii, existând si o crizã a medicilor de familie, exodul medicilor tineri în strãinãtate si conditiile de viatã si de lucru putin atractive din mediul rural ducând la acest deficit.

Vasluienii din mediul rural au la dispozitie doar 29 de farmacii pentru a-si putea face rost de medicamente. Sute de bãtrâni sunt nevoiti sã meargã zeci de kilometri pânã la cea mai apropiatã farmacie. Într-o astfel de situatie se gãsesc localnicii din 52 de comune, printre care enumerãm si Stefan cel Mare, Cozmesti, Iana, Gherghesti, Bunesti-Averesti, Dimitrie Cantemir, Bãcesti, Coroiesti, Cretesti sau Dragomiresti, comune cu o populatie relativ mare. Farmacistii spun cã nu este rentabil sã deschidã puncte de lucru la tarã. Dacã vasluienii din mediul urban au posibilitatea sã-si achizitioneze medicamente de la farmacii situate la câtiva metri de casã, nu acelasi lucru putem spune despre cetãtenii din mediul rural. Sute de vasluieni se vãd nevoiti sã meargã fie în comunele din vecinãtate, fie în oras pentru a-si cumpãra medicamentele necesare. „Numãrul farmaciilor din mediul rural a crescut de la an la an. Pentru a fi acoperit deficitul de farmacii si oficii este necesarã implicarea comunitãtilor locale si a primãriilor care ar trebui sã facã demersuri pentru ca în localitãti sã fie deschise puncte farmaceutice. În prezent, în Vaslui sunt acoperite toate zonele urbane si cam 1/3 din zonele rurale.”, a declarat Mihaela Chitariu, purtãtor de cuvânt al CJAS Vaslui.

Medicii stomatologi, o raritate

Si mai putine sunt cabinetele de stomatologie. De vinã, în cea mai mare parte, sunt motivatiile putine pe care le au medicii stomatologi ca sã deschidã un cabinet la tarã. Al doilea motiv este sãrãcia aproape lucie pe care o gãsesti în mediul rural, unde populatia, în mare parte îmbãtrânitã, nu se mai gândeste sã-si facã dantura. Doar 8 comune din judet se pot lãuda cã au pe ulita satului si un cabinet stomatologic. Este vorba despre comunele Vãleni, Lunca Banului, Berezeni, Ivãnesti, Ghermãnesti, Zorleni, Zãpodeni si Codãesti.

Satele rãmân fãrã medici

Existã zone rurale în judetul Vaslui unde necesarul de medici, în functie de numãrul de locuitori ai comunei raportat la numãrul optim de 1800 pacienti, nu este acoperit. Este vorba de localitãtile Fãlciu, Berezeni si Vinderei. În Vinderei, existã un singur medic de familie, cu toate cã ar fi necesar în zonã un numãr de 3 medici pentru a acoperi nevoile medicale a 4648 de persoane. Pentru cei 6050 locuitori din Fãlciu si cei 5435 locuitori ai zonei Berezeni existã doar câte doi medici care au contract încheiat cu CAS, necesarul fiind tot un numãr de 3 medici pentru fiecare zonã. De asemenea, existã numeroase situatii în mediul rural unde medicul de familie îsi desfãsoarã activitatea cu program partial într-un cabinet organizat sub forma punctului de lucru. Este vorba de localitãtile Todiresti, Poienesti, Ivesti, Deleni, Delesti si Ciocani. Situatiile respective s-au creat din cauza lipsei medicului de familie din localitate, medicii din localitãtile apropiate fiind nevoiti sã preia activitatea din zonele respective, pânã la ocuparea postului de cãtre un medic cu normã întreagã.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.