spot_imgspot_img
10.4 C
Vaslui
29-mart.-2024

Cât de mult îi ajută pe vasluieni Legea consumatorului vulnerabil

- Advertisement -
BANI… Cuantumul ajutorului începe de la 250 lei și merge până la 500 lei, în funcție de veniturile pe membru de familie.

SPRIJIN… Vești bune pentru vasluienii cu venituri mici, care își făceau griji că nu își vor putea plăti facturile la încălzire în această iarnă. Legea consumatorului vulnerabil îi va ajuta să își acopere mare parte din cheltuieli, întrucât ajutorul minim, pentru o familie care câștigă, spre exemplu, 1.386 lei/membru, este de 250 lei pentru gaze naturale și 500 lei/lună pentru energie electrică. De același sprijin financiar va beneficia și o persoană singură care câștigă (net) până în 2053 lei. Cuantumul ajutorului crește pe măsură ce veniturile scad. Astfel, dacă venitul mediu net lunar pe membru de familie este de până în 200 lei, ajutorul acordat de stat crește la 500 lei. Comparativ cu alte județe, unde prețul gazelor a fost majorat cu 70-80%, chiar și cu 90%, în Vaslui prețul s-a mărit cu 38,9%. Potrivit conducerii Gaz Est, societatea deține stocuri până anul următor, astfel că prețul nu va mai depinde de fluctuațiile pieței din timpul iernii.

Gaz Est și-a anunțat clienții încă de la sfârșitul lunii trecute că, începând cu data de 1 octombrie 2021, prețul pentru furnizare gaze naturale va fi modificat, “ca urmare a modificării prețului de achiziție al gazelor naturale precum și a tarifului reglementat de transport aprobat prin ordinul ANRE nr. 32/2021”. Conducerea Gaz Est a explicat că “evoluția prețurilor de achiziție a gazelor naturale din ultimele luni a fost și continuă să fie pe o direcție ascendentă accentuată. Practic, în ultimul an, prețul gazelor ca marfă a crescut de mai bine de 4 ori. Din păcate, această situație de pe piața gazelor naturale se va reflecta și la nivelul prețului gazelor consumate de către consumatorii casnici”. Din această toamnă, vasluienii vor plăti cu 38,9% mai mult la gaze naturale. În bani, procentul se “traduce” prin circa 54 lei în plus pentru fiecare MWh consumat. “Noul preț unitar de 2,11 lei/m3, respectiv de 192,56/MWh se va regăsi în actul adițional la contractul pentru furnizarea gazelor naturale în regim concurențial la clienții casnici pe care îl veți primi în luna octombrie 2021. Acest preț se va aplica începând cu data de 01/10/2021, odată cu facturarea consumului de gaze naturale aferent lunii octombrie 2021 și va fi valabil pe toată durata sezonului rece, respectiv în perioada octombrie 2021-martie 2022. Ulterior acestui termen de valabilitatea, prețul de furnizare se va ajusta în funcție de evoluția pieței gazelor naturale, noul preț fiindu-vă notificat cu cel puțin 30 de zile înainte de data modificării”, explică conducerea societății Gaz Est.

De ajutor financiar va putea beneficia și o familie cu doi copii, ale cărei venituri totale ajung la 5120 lei

Legea consumatorului vulnerabil îi va ajuta pe vasluienii cu venituri de până în 2053 lei/lună (persoane singure), respectiv 1.386 de lei de persoană (în cazul familiilor) să își plătească facturile la gaze naturale, energie electrică sau să-și achiziționeze combustibil ori lemne. Subvenția va fi decontată direct din prețul facturii, după ce vasluienii vor face o cerere de ajutor de încălzire către primărie. Cuantumul ajutorului începe de la 250 lei și merge până la 500 lei, în funcție de veniturile pe membru de familie. Spre exemplu, o familie cu doi copii, care are un venit net total de 5120 lei (n.r. 1280 lei/persoană), va primi un ajutor de 250 lei/lună. Dacă factura este de 350 lei, familia respectivă va mai plăti, din veniturile propii, doar 100 lei, restul fiind decontat de subvenția acordată prind Legea consumatorului vulnerabil. În plus, legea prevede și acordarea unor stimulente lunare, deci și în afara sezonului rece, pentru consumul de energie, gaze, combustibil sau lemne. Valoarea acestora variază între 30 și 70 de lei pe lună. Statul estimează că va sprijini, astfel, 524 de mii de gospodării și că va achita 389 de milioane de lei. Ministrul Muncii, Raluca Turcan, spunea recent ca asta înseamnă un spirjin în plata facturilor pentru 1 – 5 milioane de oameni. Este vorba de oameni cu contracte de muncă, persoane aflate în asistență socială și pensionari.

Deputatul Tudor Polak, după adoptarea Legii consumatorului vulnerabil: „Nu putem închide ochii la problemele cu care se confruntă oamenii”

Tudor Polak

SPRIJIN… Legea consumatorului vulnerabil a fost adoptată de Parlament, cu 281 voturi „pentru”, niciun vot „contra” şi o „abţinere”. „Prin această măsură, familiile vulnerabile vor primi sprijin financiar din partea statului pentru pentru plata facturilor la energie, în funcție de venit, tipul de energie consumată şi de costurile facturii. Pentru a obține aceste facilități, consumatorul trebuie să se adreseze primăriei”, a explicat deputatul Tudor Polak.

Ajutoarele financiare pentru încălzirea locuinței vor putea ajunge până la 500 de lei și vor fi acordate în funcție de nivelul veniturilor solicitanților. Astfel, limita maximă a veniturilor până la care o persoană poate beneficia de ajutoare pentru încălzire este de 1.386 de lei de persoană în cazul familiilor şi 2.053 de lei în cazul persoanelor singure. În plus, legea prevede și acordarea unor stimulente lunare, deci și în afara sezonului rece, pentru consumul de energie, gaze, combustibil sau lemne. Valoarea acestora variază între 30 și 70 de lei pe lună. „Este un sprijin real acordat românilor ale căror dificultăți financiare sau sociale îi împiedică să aibă acces la facilități esențiale unui trai decent. Fără doar şi poate, venirea iernii nu trebuie să mai constituie o problemă pentru românii care nu fac față costurilor pentru rețeaua de încălzire, într-un stat dezvoltat, care investeşte, cu adevărat, în oameni. Guvernul liberal a insistat asupra adoptării acestei măsuri fără întârzieri, având în vederea necesitatea acesteia pentru mulți români care au dreptul să beneficieze de condiții normale de trai, fără grija zilei de mâine. Ştim deja că perioada rece este dificilă pentru mulți dintre românii aflați în dificultate. Scumpirile recente la electricitate şi gaz sunt greu de gestionat pentru multe familii. Nu putem închide ochii la problemele cu care oamenii se confruntă în această perioadă”, a spus deputatul Tudor Polak.

Numărul celor care vor beneficia de Legea consumatorului vulnerabil a crescut la aproximativ 525.000

Legea consumatorului vulnerabil creşte nu doar sprijinul financiar acordat în prealabil cetățenilor în cauză, ci şi numărul de beneficiari ai acestei măsuri. „Dacă, astăzi (n.r. ieri, 7 septembrie), legea acoperea un total 209.375 de beneficiari ai măsurilor de sprijin, astăzi (n.r. ieri, 7 septembrie), după ce amendamentele au trecut de votul comisiilor şi de votul în plenul Camerei Deputaților, numărul beneficiarilor a crescut la aproximativ 525.000. Prioritatea noastră este bunăstarea românilor. Cea mai bună cale pentru dezvoltarea României este creşterea calității nivelului de trai al oamenilor. De aici pornim”, a mai spus deputatul. Statul estimează că va achita 389 de milioane de lei. Ministrul Muncii, Raluca Turcan, spunea recent ca asta înseamna un spirjin în plata facturilor pentru 1 – 5 milioane de oameni. Este vorba de oameni cu contracte de muncă, persoane aflate în asistenţă socială şi pensionari.

 

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.