După 45 de ani, vor fi reluate cercetările arheologice sistematice la unul dintre cele mai valoroase situri arheologice privind istoria geților de pe teritoriul României. Istoria fascinantă a cetăților traco-getice va fi redescoperită cu ajutorul specialiștilor americani și români.
În județul Botoșani, la 5 kilometri de municipiul reședință de județ, pierdut în mijlocul lanurilor de porumb, se află unul dintre cele mai importante situri arheologice din România, legat de istoria geților. Este vorba despre un amplu complex, format în principal din două cetăți de mari dimensiuni, întinse pe aproximativ 80 de hectare. Cetățile au descoperite și cercetate arheologic tocmai în anii ’70, aici fiind descoperit un impresionant tezaur. Specialiștii de la aceea vreme au reușit să cerceteze doar 10% din suprafața acestui impresionant complex traco-getic. După 1990, o bună parte a terenului a fost retrocedat, iar cetățile s-au umplut cu porumb și alte culturile agricole. Timp de trei decenii nu a mai făcută nicio cercetare sistematică a cetăților. După 45 de ani, prin eforturile unui cercetător român, în colaborare cu o echipă științifică din Statele Unite, marile cetăți traco-getice de la Stâncești vor începe să-și dezvăluie din nou secretele. Sunt programate cercetări ample iar descoperirile preliminare indică descoperiri spectaculoase.
Ținuturile barbarilor din nord și vestigiile lor impresionante
Cetățile traco-getice de la Stâncești se află la aproximativ 5 kilometri de Botoșani, pe teritoriul comunei Mihai Eminescu. Se mai păstrează doar uriașele valuri de pământ, o parte a cetăților fiind acoperite de pădurile de la Ipotești. Unul dintre valurile de apărare se vede de la șoseaua principală, Botoșani-Suceava, în apropierea localității Agafton. Cetățile au fost descoperite în anii ’50, de un profesor din comuna Mihai Eminescu. În 1960, obiectivul arheologic a atras atenția reputaților arheologi ieșeni Adrian şi Marilena Florescu. Aceștia au realizat la Stâncești, timp de un deceniu, cercetări sistematice. Chiar și în aceste condiții, acest obiect vast, cu mijloacele de atunci, a fost cercetat doar în proporție de 10%. Prin prisma acelor cercetări s-a constatat că cetățile se întindeau pe aproximativ 80 de hectare, că era vorba despre două cetăți interconectate, dotate cu val de pământ și cel mai probabil palisadă…https://adevarul.ro/stiri-locale/botosani/descoperiri-arheologice-fabuloase-in-nordul-2454992.html