spot_imgspot_img
17.4 C
Vaslui
28-mart.-2024

Deținuții vasluieni, primii pe Moldova în ale caligrafiei! (FOTO)

- Advertisement -
FENOMEN… Patru deținuți din Penitenciarul Vaslui au luat locul I la concursul de caligrafie!

TALENTAȚI… Patru deținuți din Penitenciarul Vaslui au luat premiul I la cea de a treia ediție a concursului „Caligrafii tematice” organizat de Muzeul Literaturii Române din Iași. Lucrările deținuților din Penitenciarul Vaslui au fost prezentate publicului larg, alături de alte lucrări ale persoanelor civile. Performanța celor patru talente în ale caligrafiei i-a convins pe cei de la Muzeul Literaturii Române din Iași, care s-au arătat deschiși cu privire la implicarea persoanelor custodiate de Penitenciarul Vaslui în proiecte la care sunt invitate asociații de cultură și educație din țară. Felicitări!

La Casa Muzeelor din Iași a avut loc duminică, 1 August, premierea celei de-a treia ediții a concursului „Caligrafii tematice” organizat de Muzeul Literaturii Române din Iași. Lucrări ale deținuților din Penitenciarul Vaslui au fost prezentate publicului larg, alături de alte lucrări ale persoanelor civile. Patru dintre deținuți au fost recompensați cu premiul I la această ediție dedicată poetului Vasile Alecsandri (21 Iulie 1821 – 21 iulie 2021).

Lucrările excepționale ale deținuților vasluieni au impresionat!

Concursurile de caligrafie au devenit deja o tradiție în rândul deținuților din Penitenciarul Vaslui, cadrele de aici valorificând orice oportunitate ivită pe plan național, pentru a promova acest tip de activitate și rezultatele muncii și talentului unor deținuți. Din anul 2016, în Penitenciarul Vaslui se desfășoară, în permanență, ateliere de caligrafie, în cadrul cărora deținuții exersează scrisul de mână, unii dintre ei ducându-l la rang de artă. Caligrafia înseamnă, în cea mai mare parte, mult studiu individual și disciplină. Când exersezi, trebuie să fii conștient de fiecare linie pe care o pui pe hârtie. Caligrafia se studiază cu capul, se exersează cu corpul și se practică cu sufletul. Caligrafia este o pecete a personalității.

„Urmare a succesului de la Concursul national de caligrafie <<Artă din condei>>, inițiat de Penitenciarul Vaslui și aflat anul acesta la a IV-a ediție, organizatorii de la Muzeul Literaturii Române din Iași s-au arătat deschiși pentru implicarea persoanelor custodiate de Penitenciarul Vaslui în proiecte la care sunt invitate asociații de cultură și educație din țară Implicarea în activități de acest gen reprezintă, de fiecare dată, o ocazie pentru specialiștii din cadrul sectorului reintegrare socială de a sensibiliza comunitatea cu privire la problematica reinserției sociale a persoanelor private de libertate.”, a precizat comisarul șef de poliție penitenciară Nicolae Toma, purtător de cuvânt al Penitenciaruui Vaslui.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.