Ameninţarea militară din regiunea transnistreană devine din ce în ce mai accentuată, iar la Chişinău apar tot mai multe semnale privind pregătirea unei rocade în materie de politică externă. Mai multe persoane loiale politicii promovate de Rusia în Moldova au ajuns în ultima vreme în funcţii importante. NATO şi UE nu slăbesc din ochi Republica Moldova.
Întreaga componenţă a Comitetului de Parteneriat şi Cooperare pentru Securitate al NATO s-a aflat la Chişinău timp de două zile. La finalul vizitei, asistentul adjunct al Secretarului General pentru Afaceri Politice, James Appathurai, a spus că „vizita este una istorică”. „Am venit aici, pentru că circumstanţele sunt unice. Este important ca oamenii din Moldova să aibă o bună înţelegere asupra a ceea ce este NATO şi cu ce se ocupă. Pe de altă parte, este şi o mare oportunitate pentru NATO de a dobândi o mai bună înţelegere asupra provocărilor actuale cu care se confruntă Moldova”, a menţionat Appathurai.
Exerciţii militare cu inamici simulaţi în Transnistria
Vizita membrilor Comitetului de Parteneriat şi Cooperare pentru Securitate al NATO la Chişinău are loc într-o perioadă în care tensiunile la frontiera moldo-ucraineană, pe segmentul transnistrean, au crescut brusc, ca urmare a numirii ex-preşedintelui georgian, Mihail Saakaşvili, în funcţia de guvernator al regiunii Odesa. Decizia liderului de la Kiev, Petro Poroşenko, a iritat Kremlinul şi autorităţile separatiste de la Tiraspol, care au ameninţat că vor „fi nevoiţi să dezgheţe conflictul de la Nistru” din cauza blocadei economice impuse de Ucraina şi Republica Moldova. Agenţia rusă „RIA-Novosti” scrie că săptămâna aceasta militarii ruşi din regiunea transnistreană au desfăşurat exerciţii de luptă, „participând la o serie de operaţiuni tactice şi operative în cadrul unor acţiuni de luptă cu inamici simulaţi”. Exerciţiile au inclus organizarea unor căutări, monitorizarea inamicului simulat, deblocarea unor sisteme de securitate şi penetrarea, sub acoperire, în obiective strategice în vederea obţinerii de informaţii secrete. “Militarii au efectuat un raid asupra unui post inamic simulat şi alte elemente de formare tactică şi specială”, precizează Districtul Militar de Vest al Federaţiei Ruse într-un comunicat oficial despre exerciţiul militar desfăşurat în Transnistria.
sursa: http://jurnal.md/ro/politic/2015/6/6/deutsche-welle-uraganul-se-apropie-de-moldova/