spot_imgspot_img
11.3 C
Vaslui
23-apr.-2024

Dialog halucinant la 112 între operator şi un sătean furibund din Argeş care fusese atacat de urs: „Bă, eşti prost?“

- Advertisement -

Judeţul Argeş are de cel puţin trei ori mai mulţi urşi decât efectivele normale care ar trebui să existe în zonă. Un apel la 112 făcut de un localnic din Arefu e relevant pentru disperarea la care au ajuns locuitorii din zona montană a judeţului.
În ultimii ani, urşii au făcut prăpăd în gospodăriile din nordul judeţului Argeş. Zeci de oi, capre, porci, câini şi găini au fost sfâşiate de sălbăticiuni.  Un recensământ făcut în 2018, în cele 52 de fonduri de vânătoare din Argeş indica peste 1.000 de exemplare, în condiţiile în care efectivul optim la care făcea atunci referire Instituţia Prefectului Argeş era de aproximativ 280 de exemplare. Practic, judeţul avea, încă de acum trei ani, de peste trei ori mai multe exemplare decât ar fi normal.

De atunci însă, numărul urşilor a crescut, pentru că relocările şi recoltările nu ţin pasul cu sporul natural al populaţiei de urşi. A crescut simultan şi numărul atacurilor şi nu doar cele la animale. Un bărbat din Curtea de Argeş a intrat în comă după ce a fost atacat de urs. Omul s-a ales cu un picior amputat după întâlnirea cu fiara.

„Să vină un echipaj cu jandarmi, cu pistoale şi mergem şi căutăm ursul”

Realitatea e că urşii îşi fac simţită tot mai des prezenţa în comunităţile de oameni, care se tem pentru viaţa lor şi pentru cea a animalelor din gospodării.  Apelurile la 112 care semnalează prezenţa urşilor în curţile oamenilor au devenit o obişnuinţă.   Într-o astfel de înregistrare, un localnic din Capăţâneni Pamânteni, comuna Arefu, judeţul Argeş, şi-a ieşit din fire când a povestit dispecerului de la 112 că s-a întâlnit cu ursul pe stradă şi s-a trezit cu fiara în coteţul găinilor.

Citeste mai mult: adev.ro/r2sun8

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.