Acesta este numărul de apartamente către care Dalkia nu va furniza căldură în perioada următoare, din cauză că reprezentanţii acestora nu au venit să reeşaloneze datoriile.
„Pentru acest sezon, a fost estimat un necesar de 165.000 tone de cărbune. Mai avem 33.700 tone rămase de iarna trecută. Ultima livrare o aşteptăm miercuri sau joi. Nu vor fi probleme în această iarnă cu privire la alimentarea cu agent termic“, a declarat Ana Maria Icătoiu, directorul comercial al Dalkia Iaşi.
În acest sezon rece a fost demarată încălzirea a 33.000 de apartamente, din cele 37.000 de apartamente racordate la sistemul centralizat de încălzire.
Conform precizărilor reprezentanţilor Dalkia, pentru celelalte 4.000 de apartamente nu au fost încă încheiate convenţii de reeşalonare a datoriilor, în multe cazuri ieşenii nefiind la curent cu situaţia reală a asociaţiei de proprietari. „Mulţi dintre cei 4.000 sunt de fapt cu plăţile la zi, dar asociaţiile nu au virat banii mai departe. Noi am început să punem afişe în scările de bloc prin care informăm publicul despre datoriile existente la nivel de asociaţie, astfel încât locatarii să cunoască situaţia reală. Punem de asemenea la dispoziţie numărul cu apel gratuit 0800.800.123 la care putem oferi toate detaliile solicitate“, a spus Icătoiu.