NationalUltima ora

Directorul general al TAROM şi-a dat demisia

TAROM va avea, începând din data de 1 aprilie, un nou director general, după ce actualul director general, Ruxandra Brutaru, şi-a dat demisia, au declarat marţi, pentru AGERPRES, surse din Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii.

Potrivit sursei citate, actualul director şi-a exprimat încă de la sfârşitul anului trecut dorinţa de a renunţa la funcţie din motive personale, Gabriela Bordea, în prezent director marketing si vânzari, urmând să fie numită în funcţia de director general.

Ruxandra Brutaru a preluat, pe 27 decembrie 2008, atribuţiile fostului director general al companiei, Gheorghe Bîrlă, demis de ministrul Transporturilor de atunci, Radu Berceanu.

Compania a reuşit în ultimii ani, chiar dacă nu a obţinut profit din cauza efectelor crizei, să-şi majoreze cota de piaţă şi numărul de pasageri, în ciuda contexului nefavorabil pentru industria aeronautică.

TAROM a raportat un profit brut de 53,56 milioane lei în 2010, potrivit bugetului companiei propus pentru 2010. TAROM a realizat venituri totale de 1,65 miliarde lei în 2010, iar cheltuielile totale au ajuns la 1,59 miliarde lei. În 2009, compania a înregistrat pierderi de peste 45 milioane lei.

TAROM îşi desfăşoară activitatea sub autoritatea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii şi este membră a Alianţei SkyTeam din 25 iunie 2010. Începând cu data de 5 iunie 2010, TAROM a trecut la programul de fidelitate Flying Blue – program creat şi operat de Air France şi KLM. În prezent, acest program numără peste 15 milioane de membri, din întreaga lume.

În sezonul de iarnă 2010 – 2011, compania operează în 49 de destinaţii, acoperind ţări din Europa, Africa de Nord şi Orientul Mijlociu.

În anul 2010, compania TAROM s-a situat pe primul loc la creşterea numărului de pasageri şi pe locul 3 la creşterea gradului de încărcare, în clasamentul publicat de Asociaţia Europeană a Companiilor Aeriene – AEA (Association of European Airlines).

Compania TAROM este membră a Asociaţiei Internaţionale a Transportatorilor Aerieni (IATA) din anul 1993 şi Asociaţiei Companiilor Aeriene Europene (AEA) din anul 2000.

AGERPRES.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button