National

Diriginții vor monitoriza temele date de profesorii de la clasă. Noi prevederi și pentru temele de vacanță

Sarcina de a monitoriza volumul temelor pe care profesorii le dau le va reveni diriginților, iar în cazul claselor primare directorului instituției de învățământ, potrivit ordinului de ministru semnat vineri, 5 decembrie, de Daniel David, citat de Edupedu.ro.

Potrivit documentului, timpul alocat pentru teme este la fel ca și în prezent, 1 oră cel mult pentru elevii de clase primare și 2 ore pentru cei de gimnaziu și liceu. La grădiniță și la clasa pregătitoare nu se dau teme.

La clasele primare, directorul va trebui să se asigure că timpul de o oră este respectat de învățători, iar la clasele de gimnaziu și liceu temele sunt monitorizate de diriginții claselor. Dacă temele depășesc limita precizată, diriginții trebuie să raporteze directorului.

Documentul mai prevede ca anual să se colecteze feedbackul elevilor și al părinților față de utilitatea și eficiența temelor pentru acasă.

Temele de vacanță nu sunt obligatorii

În perioada vacanțelor, de regulă, nu se vor da teme pentru acasă pentru elevii din învățământul primar și gimnazial. Totuși, în cazul în care se dau, acestea sunt de tip suplimentar, adică elevii pot alege să le facă sau nu.

„Se interzice utilizarea temei ca instrument de pedeapsă (cantitate mare de teme, exerciții repetitive), precum și solicitarea realizării/parcurgerii unor activități de învățare/conținuturi, care necesită o abordare sistematică în clasă și nu pentru a fi realizate/parcurse individual, ca temă pentru acasă”, prevede documentul.

„Cred sincer că această reglementare ajută atât copiii, cât și profesorii să beneficieze de un context educațional nu doar performant, ci și plăcut și sănătos, întărind încrederea în școală și între elevi-profesori-părinți”, spune Daniel David în declarația care însoțește documentulhttps://hotnews.ro/dirigintii-vor-monitoriza-temele-date-de-profesorii-de-la-clasa-ca-acestea-sa-nu-ocupe-mai-mult-de-2-ore-din-timpul-elevului-prevederi-si-pentru-temele-de-vacanta-2123660

 

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button