ExternUltima ora

Dmitri Medvedev a renunţat la mandatul său de deputat

Preşedintele rus, Dmitri Medvedev, care a condus lista partidului Rusia Unită la alegerile legislative din 4 decembrie, a renunţat la mandatul său de deputat, a anunţat purtătoarea de cuvânt a preşedinţiei, Natalia Timakova, citată de RIA Novosti în pagina electronică.

O sursă din Duma de Stat declarase luni că locul de deputat al lui Medvedev i-ar putea fi cedat Irinei Iarovaia, o reprezentantă a Rusiei Unite din Kamceatka, regiune din Extremul Orient rus, care nu a reuşit să intre în Parlament. Liderul Rusiei Unite Boris Grizlov, care era preşedintele Dumei în legislatura trecută, a dezminţit însă această informaţie.

Medvedev, care a convenit să renunţe la funcţia de preşedinte în favoarea premierului Vladimir Putin după expirarea primului său mandat în 2012, ar urma să devină atunci prim-ministru.

Partidul Rusia Unită a câştigat aproape jumătate din voturi la alegerile parlamentare din 4 decembrie, care îi asigură majoritatea simplă în Duma de Stat cu 238 de mandate din totalul de 450.

MEDIAFAX.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button