spot_imgspot_img
13.9 C
Vaslui
20-apr.-2024

«Doamna Otilia îți face casa lună»: firmele de curățenie, asaltate de cereri!

- Advertisement -
PROPRIA AFACERE…. Omul din spatele Doamnei Otilia este Loredana Bercuță, o vasluiancă întoarsă acasă după 10 ani de muncă la Londra.

PREGĂTIRI DE PAȘTE… O nouă modă a luat amploare printre vasluieni: serviciile profesionale de curățenie la domiciliu. Din ce în ce mai mulți oameni apelează la firme specializate să le facă curățenie în casă, în special în perioada de dinainte sărbătorilor. “Ne sună telefonul încontinuu, dar, din păcate, agenda este plină de acum o lună de zile, nu mai putem onora cereri în perioada aceasta. Și, gândiți-vă, noi suntem relativ noi pe piață, din februarie prestăm servicii profesionale de curățenie. Când am pornit la drum, nimeni nu ne-a încurajat, cunoscuții ne-au zis că la Vaslui toată lumea își face singură curat, nu ar plăti pentru un astfel de serviciu. Dar iată că nu este chiar așa, trăim în secolul vitezei și efectiv nu avem timp să ne ocupăm cum trebuie de tot: job, gătit, curățenie, îngrijit copii etc”, ne-a declarat Loredana Bercuță, omul din spatele Doamnei Otilia, una dintre firmele specializate în curățenia la domiciliu.

Ideea de a deschide o astfel de societate comercială i-a venit la începutul anului, fix în perioada în care a fost nevoită să stea izolată din cauza COVID-ului. Nu a apărut însă din senin, căci, în trecut, a lucrat mai mulți ani în domeniu în Anglia. “Am stat 10 ani în Londra, am început de la munca de jos, am făcut curățenie în scări de bloc, apoi am devenit supervisor și ulterior mi-am deschis o mică afacere, tot în domeniul curățeniei, dar, împreună cu soțul meu, am decis să ne retragem acasă. Anul trecut, în august, ne-am întors, am încercat să mă angajez în domeniul studiilor pe care le-am absolvit, design vestimentar, nu a mers, nu mi-a convenit și trebuia să mă reorientez. În ianuarie am avut COVID, iar în cele două săptămâni, cât am stat izolați, am meditat, simțeam nevoia de o schimbare și ne-a venit ideea de a ne deschide o afacere de prestare servicii profesionale de curățenie. Soțul meu a venit cu ideea de a o numi “Doamna Otilia”, eu nici nu mă gândisem la nume. Am zis că ne trebuie obligatoriu un nume românesc, fiind un oraș mic, nu știu dacă ar fi prins bine ceva englezesc sau mai sofisticat, greu de pronunțat. Noi suntem foarte mulțumiți de cum merge afacerea, cel puțin până acum. Mulți dintre cunoscuții noștri nu ne-au dat șanse de reușită, nu ne-au încurajat, au zis că la Vaslui toată lumea își face singură curat, nu ar plăti pentru un astfel de serviciu. Dar eu am considerat că trăim în secolul vitezei, nu prea mai avem timp să ne ocupăm de toate și avem nevoie de ajutor”, a povestit Loredana.

Iată ce presupune o curățenie generală sau de întreținere și ce prețuri se practică

Doamna Otilia dispune de echipamente speciale de făcut curățenie. “Pentru curățarea canapelelor, a covoarelor și a saltelelor folosim un echipament de ultima generație, care aspiră praful adânc înrădăcinat în țesătură, apoi introduce un amestec de apă și detergent activ. Odată ce murdăria este dizolvată, ea este din nou aspirată, rezultând astfel o spălare și curățare a canapelei în profunzime.Metoda de injecție – extracție pe care o folosim pentru spălarea canapelelor, a covoarelor, a saltelelor și a fotoliilor sau a scaunelor din material textil dă rezultate optime și este cea mai modernă și mai sigură tehnică din domeniu. Un alt aparat pe care îl folosim este cu abur, care dezinfectează, totodată, suprafețele curățate.Lucrăm numai cu echipamente din gama profesională și ne străduim din răsputeri să oferim cele mai bune prețuri de pe piața serviciilor de curățenie la domiciliu în Vaslui, fără a face rabat de la calitatea și rapiditatea serviciilor oferite. Mulți ne-au întrebat cât costă un astfel de serviciu, prețurile diferă de la caz la caz. Pot începe de la 230 lei și pot crește până pe la 1000 lei. Spre exemplu, o curățenie generală într-un apartament nu include și curățenia în frigider sau în interiorul mobilei. Dacă clientul dorește și acest lucru, se percepe o taxă. Majoritatea dintre cei care apelează la serviciile noastre revin la noi cu abonament lunar pentru întreținere. Abonamentul presupune curățenie de două ori pe lună, de întreținere, timp de 3 luni, apoi se repetă curățenia generală. Avem clienți din diferite clase sociale, clienți cu bani, dar și clienți cu venituri modeste. Noi oferim servicii de curățenie nu doar în locuințe – apartamente, case, vile, ci și în scări de bloc, spații comerciale, birouri, inclusiv curățenie după constructor”, a mai povestit Loredana Bercuță.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

5 COMENTARII

  1. Sunt niste oameni deosebiți. Pentru a avea ce au acum au facut nişte sacrificii . Doar niste persoane frustrate pot face comentarii inutile. Felicitari Cristi si Loredana.

  2. Otilia !!! Ce nume deosebit ! La fel ca și mașinile acestei societăți, care sunt colantate aproape identic cu noile mașini de poliție. Dacă mai luăm în calcul și asemănarea de nume, descoperim rețeta perfectă a uzurpării de simboluri oficiale ale unei instituții publice. Dar, după cum umblă vorba prin târg, cică e cu susținere din interior, că altfel nu făcea doi kilometri fără să fie luată în vizor de ochii vigilenți (și mâinile în buzunare) ai celor de la rutieră !

    • zici? ia vezi ca au hirtie oficiala… ha, ha, ha… sic… oleaca de ciuda ai pe masina aia.. fa ti situ si vezi daca ti zice cineva ceva… doar incearca sa faci ce au facut copiii aia.. informeaza te inainte de a minca …

    • Vorba asta care umblă prin târg probabil că este dată tot de oameni așa ca tine, neinformati și răuvoitori. Atâta timp cât legal au primit acceptul și totul este conform, care e problema? Dar așa sunt oamenii invidioși. Nu poate să mai reuseasca omul pe munca proprie, dacă îi merge, are clar pile. Of of….

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.