Doamne, învață-ne să ne rugăm!

EDIȚIE SPECIALĂ… Anul acesta, ediția specială a ziarului Vremea Nouă, dedicată Sărbătorilor Pascale, este în întregime scrisă de preoții din Episcopia Hușilor. Tema a fost aleasă pe Presfințitul Ignatie, episcopul Hușilor, și este în ton cu titulatura pe care a ales-o pentru anul 2022 Patriarhia României – „Anul omagial al rugăciunii în viața Bisericii și a creștinului”, dar și „Anul comemorativ al sfinților isihaști Simeon Noul Teolog, Grigore Palama și Paisie de la Neamț”. Anul acesta se împlinesc 300 de ani de la nașterea Sfântului Paisie de la Neamț și 1000 de ani de la trecerea la Domnul a Sfântului Simeon Noul Teolog. La realizarea acestei culegeri inedite de texte despre puterea rugăciunii, taina spovedaniei și Sfânta Împărtășanie au lucrat 10 preoți, în frunte cu părintele Vasile Lăiu de la Parohia Sfântul Ilie -Bârlad. De asemenea, am beneficiat și de sprijinul părintelui Cosmin Gubernat,consilier eparhial -Sectorul cultural și comunicații media de la Episcopia Hușilor. Iată și preoții care au contribuit cu articole inedite despre post, rugăciune și spovedanie: părintele Andrei Galeru, de la Crețești, părintele Gheorghe Simionescu, de la Parohia Viltotești din comuna Viișoara, părintele Ciprian Nicușor Apopei de la Gherghești, părintele Răzvan Acostoaie de la Biserica Sf. Dumitru de la Bârlad, părintele Adrian Țapu de la Biserica Sf. Gheorghe din Bârlad, un mai vechi camarad de-al ziarului nostru cu care am luptat în prima linie la Pungești în Mișcarea de Rezistență, dar și preotul Alexandru Drestaru de la Vinterei sau Ionuț Dima de la Parohia Ibănești. Textele acestor preoți te poartă într-o incursiune tainică a rugăciunii și ne explică importanța rugăciunii. Părintele Dima de la Ibănești scrie în finalul articolului său un lucru tulburător: «cât timp va fi Sfânta Liturghie pe Pământ este semn că încă nu ne-a părăsit mila lui Dumnezeu. Iar “când va înceta jertfa și turnarea”, cum spune la Daniel proorocul, atunci va fi sfârșitul lumii». De asemenea, părintele Simionescu de la Viltotești ne vorbește despre Rugăciunea de Aur (Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine păcătosul!), dar și despre rugăciunea supremă, cea de iertare a vrășmașului. Citiți mai jos mica „disertație” a părintelui Vasile Lăiu, intitulată „Doamne, învață-mă să ne rugăm!” (Luca 11,1).

Preot Vasile Lăiu,
Parohia Sfântul Ilie Bârlad

Fiecare dintre noi, creștinii, poate ne-am pus întrebarea: cum se ruga Mântuitorul Iisus?!, sau ne-am fi dorit să-l vedem în rugăciune. De astfel de momente au avut parte de mai multe ori ucenicii Săi, care la unul dintre aceste momente, văzându-I fața luminată de o strălucire cerească, L-au rugat: „Doamne, învață-ne să ne rugăm!”, și așa Iisus a învățat pe ucenici, dar și pe noi „Rugăciunea Domnească” – „Tatăl nostru”, rugăciune ce este rostită de toți creștinii atunci când vor să intre în dialog cu Dumnezeu. Că prin rugăciune intrăm în dialog cu divinitatea ne-o spun sfinții părinți care au definit rugăciunea „dialogul omului cu Dumnezeu” – Sfântul Ioan Gură de Aur și Sfântul Grigore de Nyssa mărturisind că: „Rugăciunea este convorbirea noastră cu Dumnezeu!”. Așa au înțeles părinții și strămoșii noștri importanța rugăciunii în viața de zi cu zi, căci și cuvântul lor, truda lor, pașii lor … erau ca o rugăciune către Cel ce l-a inspirat pe Sfântul Apostol Pavel să îndemne pe toți creștinii, în prima sa epistolă către Tesaloniceni Cap. 5, 17: „Rugați-vă neîncetat!”, și de la acest testament înaintații noștri nu s-au abătut; ceea ce i-a întărit să-și trăiască viața urmărind scopul final al acesteia: mântuirea, la care se poate ajunge numai printr-o stare permanentă de rugăciune. Rugăciunea corespunde naturii umane care este slăbită de păcat și este condiționată de intensitatea credinței. Nu poți să ai practica rugăciunii dacă credința este superficială, slabă, lipsită de intensitate sau determinată doar de apariția unor necazuri în viață și care de multe ori, odată cu scăparea de necaz pleacă și credința. Totodată, acestei nevoi a naturii umane îi corespunde și datoria morală a rugăciunii adresate Creatorului – Tatălui Ceresc, în calitatea noastră de fii ai Lui, care ne îndeamnă: „Cereți și vi se va da; căutați și veți afla; bateți și vi se va deschide” – Matei 7,7.

România – Grădina Maicii Domnului

În acest îndemn divin, putem găsi noi, cei de azi, răspunsul la întrebarea: cum au trecut și cum au rezistat înaintașii noștri prin atâtea încercări ale istoriei și am rămas ceea ce suntem pe aceste meleaguri numite: „Grădina Maicii Domnului”?! Credința statornică și practicarea rugăciunii au fost „armele” cele mai eficiente ale înaintașilor noștri și care au constituit factorii principali ai mediului social în care ei își întăreau credința și practicau rugăciunea. Din păcate, astăzi mediul social nu mai contribuie, așa cum o făcea odinioară, la întărirea credinței și practicarea rugăciunii de către creștinul contemporan; această realitate este observată și menționată de părintele profesor Dumitru Stăniloae în lucrarea sa „Rugăciunea lui Iisus și experiența Duhului Sfânt”, lucrare apărută la Editura Deisis: „în timp ce omul de odinioară găsea în mediul social un factor prin care își întărea credința și practica rugăciunea, astăzi acest mediu este un factor de răcire, un factor împotriva căruia cel care vrea să-și mențină credința și rugăciunea trebuie să se apere”.

Piedici în calea rugăciunii

Da, trebuie să ne rugăm lui Dumnezeu precum ucenicii Săi, pentru ca El să ne ajute, să ne învețe să ne rugăm, pentru a simți prezența Lui în rugăciune și pentru a nu deveni rugăciunea un simplu act ritualic, care nu mișcă, nu schimbă și nici nu înomenește omul – creștinul. Atunci când creștinul se roagă, este bine să aibă în vedere obstacolele ce pot sta în calea rugăciunii. Pentru unii „creștini”, rugăciunea poate deveni o activitate care îi încurcă în îndeplinirea unor obligații zilnice și o reduc până la renunțare. În textul „Nebun pentru Hristos” apărut la începutul sec. XX, foarte sugestiv este scos în evidență acest obstacol: „Fără rugăciune, toate virtuțile sunt ca niște copaci fără pământ; rugăciunea este pământul care îngăduie tuturor virtuților să crească”. O altă piedică în calea rugăciunii este neatenția de la ceea ce rostim până la neatenția față de Cel Căruia ne rugăm și constatăm la finalul rugăciunii că nu am reținut nimic, nu am simțit nimic și astfel rugăciunea devine fără rost. Risipirea cuvintelor rugăciunii în gânduri risipite și risipitoare poate fi o altă piedică în calea rugăciunii folositoare. Răceala, uscăciunea inimii, poate fi încă o piedică în calea rugăciunii, și care are drept cauză credința slabă care nu încălzește și nu înmoaie inima spre a-L simți pe Dumnezeu care este cu noi, ne aude și ne răspunde, exemplu pilda Semănătorului, Luca 8, 5-15. La acestea și altele nemenționate, cea care le determină pe toate este nesmerenia celui care se roagă, Sfântul Ioan Botezătorul: „Acela trebuie să crească iar eu să mă micșorez”, Ioan 3, 30, pilda Vameșului și a Fariseului, Luca 18, 10-15. Cizmarul din Alexandria care i-a dat o lecție Sfântului Antonie cel Mare, care se ruga ca toți să fie mântuiți iar el să fie osândit. Sfântul Simeon Noul Teolog spunea că: „trebuie să-ți privești toți semenii ca pe niște sfinți iar tu să te consideri singurul osândit, spunându-ți că în ziua judecății toți vor fi mântuiți, numai tu vei fi osândit”. Din aceste texte menționate se poate ușor deduce că rugăciunea dorită și primită, ascultată de Dumnezeu este cea care izvorăște dintr-o inimă plină de iubirea aproapelui și în care coboară mintea pentru a primi căldura inimii.

În loc de concluzie

Aceste câteva gânduri despre rugăciune și ce rol are ea în viața creștinului, le închei cu sfatul părintelui Dumitru Stăniloae adresat nouă, celor de azi și de mâine și pe care le găsim în lucrarea menționată mai sus: „Pentru cel care dorește să-și mențină vigoarea credinței prin rugăciune se pune astăzi o dublă problemă: aceea de a-și apăra credința împotriva influențelor nefaste a unui mediu slăbit de credință și aceea de a-și apăra practica rugăciunii în cadrul unei societăți care a pierdut în mare parte uzul rugăciunii”.