Doi bărbaţi – de 39 şi 64 de ani – sunt cercetaţi de procurorii DIICOT pentru trafic internaţional de droguri de risc, fiind prinşi în flagrant în prima zi a anului când ridicau un colet. Acesta conţinea 3,5 kilograme de canabis şi a fost adus din Spania de către o firmă de curierat potrivit News.ro.
„La datele de 1 şi 2 ianuarie 2026, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Iaşi au dispus reţinerea a 2 inculpaţi, cu vârstele de 39 şi 64 de ani, cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic internaţional de droguri de risc şi trafic de droguri de risc”, a transmis, vineri, DIICOT.
Potrivit procurorilor, la finele anului 2025, inculpaţii au procurat, în scopul comercializării, aproximativ 3,5 kilograme canabis, pe care le-au introdus în ţară din Spania, prin intermediul unei firme de curierat.
„În ziua de 01.01.2026, inculpaţii au fost prinşi în flagrant, în municipiul Iaşi, la scurt timp după ce au ridicat coletul în care se afla drogul de risc. Ulterior a fost pus în aplicare un mandat de percheziţie domiciliară, fiind identificate şi ridicate alte cantităţi de canabis, grindere, obiecte purtând urme de substanţă, precum şi alte mijloace de probă”, au precizar refeprentanţii DIICOT.
Urmează să fie sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Iaşi cu propunerea de arestare preventivă a inculpaţilor, pentru o perioadă de 30 de zile…https://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/doi-barbati-prinsi-in-flagrant-de-diicot-iasi-in-timp-ce-ridicau-un-colet-cu-35-kilograme-de-canabis-din-spania–1824345.html