spot_img
spot_img
16.1 C
Vaslui
12-iun.-2025

Doi copii de la Viitorul Vaslui s-au întors cu medalii de la Campionatele Naționale de Lupte

- Advertisement -
CAMPION… Micuții luptători de la Viitorul Vaslui s-au întors cu două medalii de la Campionatul Național de Lupte U13 de la Buzău. Cei doi medaliați sunt Mihai Iurașcu Gheghici și Andreea Macovei.

PE PODIUM… Secția de lupte a Clubului Sportiv “Viitorul” Vaslui continuă să obțină performanțe remarcabile în acest an. La ediția 2025 a Campionatului Național de Lupte U13, care a avut loc la Buzău, sportivii vasluieni au obținut două medalii: una de aur și una de bronz.

Școala vasluiană de lupte și-a demonstrat din nou valoarea la Campionatul Național de Lupte – Under 13 (11-13 ani), iar doi copii de la Viitorul Vaslui au reușit să urce pe podiumul competiției. Mihai Iurașcu Gheghici a câștigat medalia de aur la categoria 36 de kilograme la lupte libere, devenind astfel campion național. Performanță excelentă și la lupte feminine, acolo unde Andreea Macovei a încheiat concursul pe locul trei la categoria 56 de kilograme, cucerind la final medalia de bronz. Cei doi sportivi sunt îndrumați și pregătiți de profesorii Vasile Frățilă și Marian Sluser. Campionatul Național de Lupte (libere, greco-romane și feminine) de la Buzău a avut loc în perioada 6-8 iunie, iar la start au participat luptători de la cele mai puternice cluburile din țară. „Și-au dorit foarte mult să urce pe podium, iar asta s-a văzut în evoluția lor. Este o realizare deosebită și suntem încrezători că vor continua să reprezinte cu mândrie clubul Viitorul Vaslui în competițiile viitoare. Îi felicităm pentru rezultatele obținute”, au transmis oficialii clubului vasluian.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.