spot_img
spot_img
15.2 C
Vaslui
25-mai-2025

Doi soţi au murit şi fiica lor a fost grav rănită după ce au căzut cu maşina într-un pârâu

- Advertisement -

Două persoane – soţ şi soţie – au murit, marţi, iar fiica lor a fost grav rănită în urma unui accident produs pe DN 13B, în zona comunei harghitene Joseni, după ce bărbatul a adormit la volan, iar maşina a ieşit de pe şosea şi a căzut într-un pârâu

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Harghita, Gheorghe Filip, a declarat că accidentul s-a produs pe DN 13B, în zona comunei Joseni.

Astfel, un bărbat de 73 de ani din Săvineşti, judeţul Neamţ, a adormit la volan, iar autoturismul a ieşit de pe şosea şi a căzut în pârâul Belchia.

Autoturismul a căzut pe partea din faţă, iar şoferul şi soţia acestuia, în vârstă de 67 de ani, aflată pe locul din dreapta, au murit pe loc.

În cădere, fiica lor, în vârstă de 39 de ani, care se afla pe bancheta din spate, a fost aruncată din maşină, fiind găsită cu răni grave.

La locul accidentului au ajuns ambulanţa SMURD şi un echipaj de descarcerare de la Detaşamentul de Pompieri din Gheorgheni, paramedicii acordând primul ajutor femeii rănite, după care au transportat-o la Spitalul Municipal Gheorgheni, unde se află internată în prezent.

Pompierii militari au intervenit timp de aproximativ o oră pentru a scoate trupurile celor doi soţi care au murit dintre fiarele contorsionate ale maşinii.

REALITATEA.net

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.