DOLIU… Veteranul de rãzboi Gheorghe Pãscan a încetat din viatã la vârsta de 103 ani. Anuntul a fost fãcut de cãtre familia acestuia: „cu profundã durere în suflet, anuntãm trecerea în nefiintã a scumpului nostru tatã, socru, bunic, strãbunic, veteran de rãzboi Pãscan Gheorghe. Slujba de înmormântare va fi oficiatã marti, 20 mai, ora 11:30, la Biserica din satul Deleni de Jos, comuna Deleni”. Nãscut în anul 1922, veteranul de rãzboi Gheorghe Pãscan avea o poveste de viatã impresionantã: a fost pe front în cel de-al Doilea Rãzboi Mondial, unde era sã-si piardã viata. Acesta a luptat dincolo de Prut, împotriva trupelor Uniunii Sovietice, dupã care a trecut pe frontul de vest, unde a înaintat alãturi de Armata Românã pânã în Muntii Tatra. Si-a vãzut camarazii sfârtecati de obuze sau ucisi de gloantele inamicului, însã a înaintat pe front chiar si în aceste conditii. Chiar el a fost împuscat în cap, însã nu a dat un pas în spate, întãrit doar de rugãciunile adresate Celui de Sus si de gândul la patria mamã si la Marea Unire din 1918.
Anul trecut, într-un interviu acordat ziarului Vremea Nouã, povestea despre momentul în care a plecat pe front pentru prima datã: „aveam 20 ani când am primit ordinul de înrolare în armatã. Nu eram cãsãtorit, locuiam cu pãrintii mei. Am fost vreo 20 de bãieti care nu ne-am prezentat la timp, motiv pentru care, la început, ne-au bãgat în închisoare. Timp de o lunã am stat închisi, hrãniti cu câte o bucatã de pâine goalã. A fost o perioadã grea pentru mine, dar am depãsit-o. Dupã ce am terminat armata, am luat calea frontului. Prima datã am trecut Prutul, spre rusi. Amintirile de acolo nu sunt deloc plãcute pentru cã pe frontul acela mi-am pierdut un frate mai mare, pe Neculae. Acolo a fost îngropat de alti bãieti din sat, care si ei au plecat la rãzboi. Ajunsesem pânã la Bug când a venit ordinul care ne-a întors din drum”, îsi aminteste veteranul de rãzboi din Deleni într-un interviu acordat ziarului Vremea Nouã. Dupã episodul de pe frontul de est, vasluianul a trecut si pe frontul de vest, luptând pânã în Cehoslovacia, în Muntii Tatra, de data aceasta împotriva Germaniei naziste. Era 12 septembrie 1944, când România a semnat Armistitiul cu Natiunile Unite, asumându-si obligatia de a contribui cu 38 de divizii la efortul de luptã antihitlerist. La 25 octombrie, sunt eliberate ultimele localitãti românesti: Carei si Satu-Mare. România participã la eliberarea Ungariei si a Cehoslovaciei, mobilizând pentru aceasta circa 567.000 de soldati, printre care câteva sute de pe meleagurile vasluiene. Cele mai grele lupte s-au dat la asediul Budapestei si în Muntii Tatra, ele fiind soldate cu mari pierderi de vieti omenesti. Cele 260 de zile de participare la rãzboiul antihitlerist se încheie la 12 mai 1945, lãsând loc întãririi influentei sovietice în România. „În Ungaria si Cehoslovacia am participat la cele mai grele lupte dintre toate. Eram soldat la Infanterie, puscã-mitralierã. A fost infernal. Am avut camarazi de armã care au murit lângã mine, si eu am fost rãnit într-un schimb de focuri”, îsi mai aminteste veteranul de rãzboi.
