Doliu în lumea şahului. Marele maestru Daniel Naroditsky a murit la doar 29 de ani
Daniel Naroditsky, mare maestru de şah şi cunoscut comentator de şah, a încetat din viaţă la doar 29 de ani, scrie News.ro.
„Familia Naroditsky anunţă cu tristeţe vestea neaşteptată a decesului lui Daniel”, se arată într-o declaraţie transmisă luni pe X de clubul lui Naroditsky, Charlotte Chess Center.
„Daniel era un jucător de şah talentat, educator şi membru îndrăgit al comunităţii de şah. Vă rugăm să respectaţi intimitatea familiei în acest moment de doliu”.
Daniel Naroditsky, care a crescut în zona Bay Area din California, s-a remarcat în comunitatea şahistă încă de la o vârstă fragedă, câştigând secţiunea Under 12 a Campionatului Mondial de Şah pentru Tineret în 2007.
A publicat o carte, Mastering Positional Chess, în 2010, la vârsta de 14 ani.
În 2013, a câştigat Campionatul Junior al SUA, iar la sfârşitul anului a obţinut titlul de mare maestru.
În 2014, a primit Samford Chess Fellowship, unul dintre cele mai importante premii pentru tinerii maeştri americani de şah.
În următorul deceniu, Naroditsky a continuat să concureze în Campionatele SUA de şah şi a fost clasat în mod regulat printre cei mai buni 200 de jucători din lume…https://hotnews.ro/doliu-in-lumea-sahului-marele-maestru-daniel-naroditsky-a-murit-la-doar-29-de-ani-2091191