Părintele Irineu, de la Mănăstirea Florești, a trecut la Domnul, după o îndelungată luptă cu grave afecțiuni, care l-au făcut să se stingă precum o lumânare. O lumânare însă care în anii de rugăciune continuă a adus lumină în sufletele a mii de vasluieni. Toți cei care treceau pragul mănăstirii Florești primeau din partea părintelui Irineu o vorbă bună sau un sfat util, de aceea duhovnicul era atât de prețuit nu numai de credincioșii din județul Vaslui ci și din alte locuri. Acum, acesta ne lasă mai singuri aici, mergând să sporească ceata de dincolo a rugătorilor și mijlocitorilor pentru iertarea păcatelor noastre.
Anul trecut, cu ocazia Sărbătorilor Pascale, redactorii Vremea Nouă au mers la Mănăstirea Florești, unde părintele Irineu a vorbit vasluienilor, prin intermediul ziarului, despre credință și importanța rugăciunii. Iată ce ne spunea părintele: „De multe ori trupul stă liniștit, dar gândurile în toată lumea te învârtesc și merg continuu de parcă nu mai au oprire. Și această oprire a gândului care păcătuiește nu stă decât în puterea rugăciunii. Rugăciunea poate diminua sau chiar opri gândul să zburde și trupul să poftească. Atunci sufletul se luminează și se apropie de Dumnezeu. Nu mai vorbim de patimile care te stăpânesc în profunzime, pentru că le-am slujit mai înainte lor. «În desfrâu m-am dus, în desfrâu am păcătuit!», spune o învățătură. De ce ne luptăm cu gândul? Poate nouă sufletul ne spune să fim cuminți, dar gândul comandă trupului să dăm frâu liber patimilor: la mâncare, la lăcomie, la furat, la minciuni sau la alte lucruri urâte. Aceste lucruri omul trebuie să le oprească. Cum? Spunându-le la spovedanie, în Casa Domnului, ca Acesta să vadă că omul se căieste. Atunci sunt iertate păcatele. Multe fărădelegi sunt făcute prin cuvinte. Există proverbele «Mulți au căzut din cauza limbii, decât de sabie!» sau «Portile cetății le poti închide, dar gura lumii ba!» si să știți că ascund mult tâlc. Cineva mi-a spus: «Părinte, văd bisericile pline, dar nu prea văd schimbare în lume» Si să stiți că mare dreptate are. Ieșim din biserică si iar revenim la obiceiurile noastre, dar mai ales la patimile care ne stăpânesc. Nimeni nu zice că cineva ar fi de vină. Nici noi (n.r. preoții), fiindcă ne-am făcut treaba si nici cei care ne trec pragul, că doar au ascultat învățăturile. Nu mai vorbim acum când materialismul si modernismul au pătruns adânc în conșțiinta natională, iar partea spirituală a devenit o cale spinoasă. De aceea, eu zic că nu este rău să fim buni gospodari, să adunăm lucruri si acareturi de tot felul, acumulând astfel averi, dar trebuie să tinem cont si de partea spirituală, să nu o mai lăsăm pe un plan secund. Stiu că rugăciunea e anevoioasă. Atunci când ne rugăm, grijile ne năpădesc, dar nu trebuie să ne descurajăm si să nu continuăm. Descurajarea e de la diavol si pune stăpânire pe om si îl dă înapoi de la rugăciune, lăsându-l în baia păcatelor, fără să intuiască că ar fi o sansă ca sufletul să se izbăvească. Mântuitorul a spus, după ce a fost în casa vamesului Levi sau Matei, cum e cunoscut în scriptură,după ce fariseii i-au iscodit pe ucenicii Lui, cum de este posibil să mănânci la aceeasi masă cu toti păcătosii si vamesii necinstiti, că nu cei sănătosi au nevoie de El, ci cei bolnavi. Asa si noi, ne rugăm pentru întoarcerea celor rătăciti. Ne rugăm Mântuitorului ca pe bețiv să-l întoarcă de la băutură, pe cel desfrânat de la potolirea poftelor carnale si asa mai departe, dar fără post si rugăciune, cel păcătos nu are nicio sansă. Sfântul Ioan Gură de Aur spune că postul este inima sănătătii. Prin post se îmblânzesc patimile care ne stăpânesc, iar creierul si mintea se mai luminează un pic.”
Care sunt păcatele pe care omul le face si habar nu are că păcătuieste?
Părintele Irineu ne-a vorbit atunci și despre păcatele pe care nici măcar nu bănuim că le facem. „De exemplu, noi socotim că a mânca sau a dormi sunt lucruri firesti, dar când te lasi furat de lăcomie si îti încarci stomacul cu mai multă mâncare decât trebuie sau trândăvesti în pat toată ziua, atunci e păcat. Iubirea de sine e bună, dar cu un amendament. Asa cum te iubesti pe tine încearcă să dăruiesti dragostea ta si aproapelui tău în aceeasi măsură în care o faci cu tine si atunci te lecuiesti de lăcomie. Stiu că cele spuse sunt lucruri mai subtile, dar de aici au prins rădăcini si alte păcate: mândria, orgoliul, invidia sau viclenia. Toate acestea pleacă de la inimă, de unde izvorâste si bunătatea. Si poate iar revin obsesiv, dar postul potoleste patimile inimii, si prin acest procedeu, omul devine mai curat, iar rugăciunea lui este mai profundă. Dacă am vorbit de păcatele firesti, să vă spun si de cel mai greu păcat, pe care biserica îl consideră sursa tuturor răutătilor: mândria luciferică. Din cauza acestui păcat, omenirea a început să cadă. Este căpătâiul tuturor fărădelegilor. De asemenea, soră cu mândria luciferică este si nerecunostinta”. Acesta ne-a dezvăluit si cum iartă Dumnezeu păcatele: „Pe cel care vine si se spovedeste si are părere de rău, Dumnezeu îl iartă de păcat. De aceasta noi, preotii, avem puterea de a dezlega sau lega păcatele oamenilor. Si chiar dacă noi îl vedem că el cade înapoi în păcatul de care tocmai a fost iertat, trebuie să continuăm alături de el până se eliberează. Însă acea persoană trebuie să mărturisească acel păcat mai departe si să continuie să lupte până scapă de acea patimă. Viata este o cădere si o urcare continuă, până când ne va prinde moartea. Fiindcă dacă ai murit în păcat, asa vei rămâne, ori de te-ai ridicat, mori împăcat”, a mai spus preotul care,la final, ne-a făcut o mărturisire. Acesta a spus că este fiu al judetului si se trage dintr-o familie din Văleni, fiind botezat de regretatul preot Vasile Lupu.
Dumnezeu să-l ierte!
