spot_imgspot_img
17.6 C
Vaslui
25-apr.-2024

Dosar penal de abuz în serviciu în cazul construirii unui spital anti-COVID. Investiţia de 13 milioane de euro, realizată de baronii PSD de Iaşi şi Neamţ

- Advertisement -

Anchetatorii ieşeni au în lucru un dosar penal în care se efectuează cercetări în rem pentru abuz în serviciu în legătură modul în care a fost achiziţionat Spitalul modular de la Leţcani. Unitatea, care se află în subordinea Spitalului de Boli Infecţioase din Iaşi, are paturi pentru bolnavii de Covid-19. Potrivit reprezentanţilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi, investigaţia a fost deschisă în luna august, ca urmare a unei sesizări din oficiu a Poliţiei.  Sunt efectuate cercetări pentru posibile fapte de abuz în serviciu referitoare la modalitatea de achiziţie a Spitalului de la Leţcani.

“Cercetările sunt efectuate în rem iar dosarul se află într-o fază incipientă. Au fost solicitate înscrisuri şi informaţii de la anumite instituţii, pentru a se putea stabili criteriile pentru determinarea competenţie, calificarea juridică a faptelor”, ne-a spus Dragoş Bordianu, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi.  Dosarul a fost deschis ca urmare a unor articole din mass-media, ne-a mai precizat procurorul ieşean. Până acum, au fost solicitate documente de la consiliile judeţene Neamţ şi Iaşi, dar şi de la Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Euronest, sub umbrela căreia a fost ridicat spitalul de la Leţcani. Cele două consiliile erau conduse la momentul investiţiei de Maricel Popa, la Iaşi, şi de Ionel Arsene, de la Neamţ. Popa nu a mai câştigat încă un mandat de preşedinte al CJ Iaşi la alegerile locale, fiind înlocuit de liberalul Costel Alexe. Arsene este şi în prezent preşedinte al CJ Neamţ.

Citeste mai mult: adev.ro/qjxri5

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.