spot_img
spot_img
31.1 C
Vaslui
13-iul.-2025

Dosarul Petronelei, tânăra ucisă anul trecut de o mașină la Moara Domnească, a ajuns la final. Cei care au transformat-o într-o jucărie sexuală au primit ani grei de închisoare

- Advertisement -
Bebelușul Petronelei, tânăra ucisă anul trecut într-un grav accident de circulație, poate moșteni banii care ar fi trebuit să-i revină mamei

RĂZBUNATĂ… Cazul Petronelei Daniliuc, tânăra care de abia ieșise din sistemul de protecție și a murit în condiții suspecte sub roțile unei mașini, a impresionat pe toată lumea. S-a aflat apoi că aceasta era martoră într-un dosar de trafic de persoane, iar moartea ei survenise cu câteva zile înainte de un termen important al procesului unde era martoră. Cât era sub protecția celor de la DGASPC Vaslui, aceasta era traficată de un șmecheraș din Muntenii de Jos care juca rolul de loverboy. În urma denunțului ei, loverboy-ul și amicii au intrat pe mâna legii. Magistrații Tribunalului Vaslui au ajuns la finalul dosarului în care trei tineri, Ovidiu Andrei Arsene, Constantin Dulcescu Bârleanu și Epure Cristian Angelică, au fost judecați pentru proxenetism, viol sau trafic de minori (Petronela a fost traficată în perioada în care era minoră – n.r.). Acum, aceasta își poate dormi somnul de veci liniștită. Vinovații vor fi pedepsiți. Însă povestea accidentului ei rămâne învăluită în mister și chiar dacă procurorii au dat un verdict, se pare că încă nu s-a aflat tot adevărul. Ne reamintim că anul trecut, la începutul lunii august, în localitatea Moara Domnească, comuna Văleni, Petronela venise să petreacă alături de câțiva cunoscuți. Avea 18 ani și era mama unei copile de numai o lună. Pe la miezul nopții, petrecerea se mută în stradă și, după o învălmășeală generală, proaspăta mămică sfârșește pe marginea drumului, lovită mortal de o mașină. Inițial, s-a spus că tânăra s-ar fi sinucis, dar întreaga scenă a fost filmată de un martor. După ce imaginile au devenit publice, pe fir au intrat și procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui, semn că a fost luat în calcul inclusiv varianta ca fata să fi fost împinsă, intenționat sau nu, în fața autoturismului. Dar finalul e clasic: mortul e vinovat.

Iată că viața tinerelor instituționalizate în centrele Direcției Generale de Asistență Socială și pentru Protecția Copilului Vaslui nu este deloc roz. Mărturie în acest sens stă viața pe care a trăit-o, până la 18 ani, Petronela Mariana Daniliuc, tânăra mamă de 18 ani care, anul trecut, în luna august, și-a pierdut viața la Moara Domnească, lovită în plin de o mașină. Fata a fost parte într-un dosar în care trei tineri au fost trimiși în judecată pentru trafic de minori, proxenetism sau viol. Mai exact, în urmă cu ceva ani, în perioada în care era minoră, Petronela a fost victima traficului de persoane. În timp ce Petronela își doarme somnul de veci, trei tineri au altă soartă. Găsit vinovat pentru trei infracțiuni, Ovidiu Andrei Arsene a fost condamnat la 5 ani de închisoare pentru trafic de minori, 5 ani de închisoare pentru proxenetism și 5 ani de închisoare pentru viol. În urma contopirii pedepselor și a aplicării sporului, pedeapsa totală a fost stabilită la 8 ani și 4 luni închisoare. Un alt complice, Constantin Dulcescu Bârleanu a fost condamnat la 1 an și 4 luni închisoare cu suspendare pentru trafic de droguri de risc și obligat să presteze muncă în folosul comunității. El a recunoscut că a livrat Petronelei medicamente psihotrope. Culmea, în cazul său, judecătorii l-au trimis să presteze muncă în folosul comunității chiar la DGASPC Vaslui, respectiv Goscom Vaslui. Patronul Cristian Angelică Epure, cel acuzat că a livrat canabis și cocaină, a fost condamnat la 5 ani închisoare trafic de droguri de mare risc și 3.000 de lei amendă penală pentru deținere de droguri de risc. El a negat acuzațiile dar, la locuința lui din Rediu Galian, la percheziții, s-au găsit 15 grame de canabis. Sentința a fost dată încă de anul trecut, dar zilele acestea magistrații decid finalul dosarului, trintr-o sentință definitivă.

Accident teribil cu semne de întrebare care a dus la moartea Petronelei

ISTORIC ACCIDENT… Teribilul accident a avut loc la începutul lunii august, în jurul orei 00.30. O șoferiță de 23 de ani din comuna Văleni a lovit în plin tânăra de 18 de ani venită, din câte se pare, la un grătar la niște prieteni din Moara Domească. După producerea accidentului, la fața locului, a fost solicitată o ambulanță, dar medicii au fost nevoiți să declare decesul. O bună perioadă de timp, accidentul a ridicat multe semne de întrebare, mai ales că unii dintre martori povesteau că ar fi vorba de o sinucidere. Polițiștii au luat în calcul și această variantă, dar misterul a fost soluționat după apariția, în spațiul public, a unor imagini care redau tragedia. Pe filmare se putea observa cum grupul de amici din care făcea parte și tânăra de 18 ani își mută petrecerea în stradă, în jurul unui autoturism parcat în afara părții carosabile. La un moment dat, petrecerea degenerează într-un adevărat conflict și unul dintre petrecăreți, dezbrăcat la bustul gol, încearcă să oprească două autoturisme care circulau din sens opus. Nu reușește și, supărat, decide să se întindă pe asfalt, la mică distanță de mașina parcată în afara carosabilului. Prima care își dă seama de gravitatea gestului este chiar tânăra de 18 ani. Aceasta merge către cel întins pe asfalt și vrea să-l ridice, moment în care o altă persoană din același grup îi vine în ajutor și iese o mică altercație. Din filmuleț, se vede cum al treilea individ pare să o împingă pe tânăra mămică, după ce a încercat și el să-l tragă pe acel individ care s-a întins pe astfalt. Din păcate, fata ajunge pe celălalt sens de mers, chiar în momentul în care mașina condusă de tânăra de 23 de ani din Văleni ajunge în dreptul grupului de cheflii. Nu mai poate evita impactul, fiindcă a tras de volan să-l evite pe tipul trântit pe jos și o lovește în plin. La fața locului a fost solicitată o ambulanță dar, din păcate, medicii au fost nevoiți să declare decesul.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

3 COMENTARII

  1. Demenți total, am mai citit despre acest caz…aviz amatorilor: mașină nu este o gluma, soseaua la fel sau alcoolul consumat in exces in anturaje dubioase.Aia cu martora in proces este vrăjeală, ei se distrau și distracția a costat viața unui om care putea să trăiască și azi.O alta problema grava este că șoferiță aia de 23 de ani o să rămână marcată tot restul vieții.Incercati sa va puneți în locul ei.Atentie mare la ce „petreceri” participați.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.