DSVSA Vaslui a dat startul unei ample campanii de vaccinare antirabicã a animalelor de companie. Proprietarii care refuzã vor fi amendati
PREVENTIE… Cazurile de rabie identificate pe raza judetului Vaslui în ultimul an i-au mobilizat pe reprezentantii Directiei Sanitare Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor (DSVSA) Vaslui, care de pe 1 octombrie si pânã pe 31 decembrie vor defãsura o amplã campanie de vaccinare antirabicã a animalelor de companie – câini si pisici. Sunt supuse actiunii toate animalele de companie în vârstã de peste 12 sãptãmâni si nu mai târziu de 12 luni de la ultima vaccinare, frecventa vaccinãrii fiind de o datã/an.
Conform conducerii DSVSA Vaslui, în perioada 2024-2025, pe raza judetului Vaslui, au fost identificate 5 cazuri de rabie la bovinã. „Rabia, sau turbarea, este o boalã infectioasã, întâlnitã la toate speciile de animale homeoterme, transmisibilã la om, caracterizatã prin grave tulburãri nervoase, exprimate prin hiperexcitabilitate si agresivitate, urmate de paralizie si moarte. În toate cazurile de turbare se impune un diagnostic imediat si luarea de mãsuri urgente, atât fatã de animalele turbate sau suspecte de boalã, cât si fatã de animalele si persoanele contaminate sau suspecte de contaminare. Virusul este secretat în salivã si se transmite în mod obisnuit la animale si om prin muscãtura unui animal infectat (animalele eliminã virusul cu 10 – 14 zile înainte de debutul clinic al bolii). Transmiterea bolii se mai face prin zgârieturã, pe cale respiratorie de la lilieci (în cazul explorãrii unor pesteri), transplacentar, accidental, în laboratoare”, a declarat Mihai Ponea, directorul DSVSA Vaslui. Acesta recomandã populatiei sã respecte anumite recomandãri pentru prevenirea cazurilor de rabie, printre care si vaccinarea antirabicã a animalelor de companie.
Refuzul se amendeazã
Trebuie stiut cã orice animal de companie are nevoie de deparazitãri interne, externe si vaccinãri conform unei scheme. Toate acestea sunt trecute într-un carnet de sãnãtate, parafate si semnate de medicul veterinar. Tot în carnetul de sãnãtate este trecut si codul numeric personal al fiecãrui animal identificat prin microcipare si înregistrat în Registrul de evidențã al câinilor cu stãpân (R.E.C.S). „Atentionãm populatia proprietarã sau iubitoare de animale de companie cã Legea 258 / 2013 si Ordinului Presedintelui A.N.S.V.S.A nr. 1 din 2014, obligã ca circulatia câinilor pe teritoriul României sã se efectueze numai dacã sunt identificati, înregistrati si vaccinati antirabic, însotiti de carnete de sãnãtate. Refuzul vaccinãrii/identificãrii câinilor si pisicilor de cãtre proprietarii acestora constituie contraventie si se sancționeazã conform HG 984/2005 reactualizatã Art.5 lit. J, pct.3 cu amendã de 400-800 lei pentru persoanele fizice si 400-1000 lei în cazul persoanelor juridice. Vaccinarea profilacticã antirabicã a câinilor, pisicilor, dihorilor domestici, câinilor de stânã, animalelor din adãposturi speciale, precum si a animalelor sãlbatice din grãdini zoologice, circuri si alte spatii în care acestea sunt adãpostite, este obligatia proprietarilor si a detinãtorilor de animale, persoane fizice sau juridice, cu respectarea legislatiei sanitare veterinare în vigoare”, a mai precizat conducerea DSVSA Vaslui. Notificarea imediatã în caz de suspiciune, în situatia în care este observat un animal care se comportã neobisnuit, cu hipersalivatie, hiperexcitabilitate se va evita contactul cu acesta si va fi notificat în regim de urgentã medicul veterinar de liberã practicã de la nivelul circumscriptiei sanitare veterinare de asistentã în vederea punerii sub observatie a câinelui si/sau a pisicii timp de 30 zile.