SACRU… O poveste tulburãtoare, relatatã de însusi pãrintele Ilie Cleopa, marele Duhovnic al Moldovei, aminteste de o minune petrecutã în Episcopia Husilor, în vremea în care Episcop al locului era Preasfintitul Iacob Stamate (1782 – 1792), cel care avea sã ajungã apoi unul dintre cei mai iubiti Mitropoliti al Moldovei. Pãrintele Cleopa povesteste cum un anume Gangiu, fost administrator al Episcopiei Husilor, în acele vremuri mort de vreo 70 de ani, a fost dezgropat, dupã ce un cãlugãr a descoperit cã acesta era chinuit crunt de diavol, în mormântul sãu, din cimitirul orasului. “Avea pãcate grele, sãracul de el, si nu le mãrturisise cât a fost în viatã”, a fost concluzia pãrintelui Cleopa. Nici nu conteazã dacã scepticii vor pune la îndoialã aceastã poveste, care dincolo de toatã simbolistica ei, le aratã credinciosilor cât de important este ca, la timp si cu sufletul deschis, omul sã se spovedeascã si sã primeascã Sfânta Împãrtãsanie. Preasfintitul Ignatie al Husilor spunea, de curând, într-una din predicile sale: “Cel mai mare dar pe care ni-l dã Hristos este Sfânta Împãrtãsanie. Devenim contemporani cu Cina cea de tainã cu o singurã conditie: împãrtãsindu-ne!”.
“Pe timpul Preasfintitului Iacob al Husilor, v-am spus, trãia la Episcopia Husilor un cãlugãr smerit, tãcut, nebãgat în seamã. Lucra, era olar, fãcea oale, pentru Episcopie. El mânca o datã în zi, cam dupã apusul soarelui. Si când venea seara la celãrie, celaru îi dãdea portia lui. Cã-i dãdea mâncare rea, se ducea, nu zicea nimica. Dupã ce mânca, se închina si se ducea si se culca între morminte, în cimitir. Cimiritul era lângã bisericã. Lumea-i zicea: Rafaiul, cel nebun, care doarme-n cimitir! Dormea el în cimitir si iarna si vara. Multi se întrebau cum nu moare, nu-ngheatã, acolo stã de-atâtia ani?! Dar era om ales al lui Dumnezeu, dar ei nu stiau. Odatã, dormind el lângã o cruce, aude cum îl bãteau dracii pe unul în groapã, în mormânt. Buf, vãleu, vai… Si-atâta îl bãteau, de se cutremura pãmântul. La miezul noptii, un ceas înainte si un ceas dupã miezul noptii. Atunci îl bãteau. Aude el o datã, cum se cãia acela si cum îl bãteau grozav în groapã. Se duce la duhovnicul Episcopiei, la pãrintele Daniil, care avea 90 de ani. Duhovnic bãtrân al Episcopiei… De o lunã de zile auzea cum îl bate si s-a dus la duhovnic, care, fiind bãtrân si noaptea, nu era dispus: “Pãrinte Daniil, pãrinte Daniil?”. “Care-i?”. “Eu, Rafail”. “Ce vrei tu, mã, la ora asta?”. “Pãrinte, hai la cimitir si-l dezleagã pe unu’, cã tare-l mai bat dracii în mormânt. Vai si tare mai rãcneste si strigã “miluiti-mã, ajutati-mã, nu mã lãsati”. Dar duhovnicul i-o zis: “Mãi, imprinisitule – asa scrie, îti dau cuvântul, adicã, mãi nebunule, mãi îndrãcitule, tu dacã dormi în mormânt, câte nu-ti aratã tie dracii! Du-te de aici, ce mã deranjezi?!”. L-a ocãrât. “Iartã-mã, pãrinte” si s-a dus. Mai stã el douã-trei sãptãmâni, aude cum îl bat dracii pe acela si vine iar la duhovnic. “Pãrinte Daniil, fã-ti milã, c-aveti dar si putere de la Dumnezeu sã îi iertati pãcatele, hai si-l dezleagã, pãrinte! Tare îl bate, nu mai pot rãbda, cât de jalnic strigã, ajutor si milã”. “Du-te, mãi, îndrãcitule, cã tu nu dormi si dracii au treabã cu tine, acolo”. Si nu l-o primit, sãracu’! Mai stã bietul Rafail, mai trece o sãptãmânã, douã, se duce a treia oarã. “Cine e mã, la ora asta?”. Cã el nu se ducea ziua la duhovnic, cãci noaptea îl bãteau, iar el voia sã audã si duhovnicul. “Pãrinte Daniil, hai si auzi cum îl bate pe acela, poate ti-a fi milã si l-ai dezlega. Duhovnicul întâi s-o mâniat, apoi s-o gândit. “Mãi, mã duc, da’ dacã nu l-oi auzi si eu, am sã te blastãm, cum mã trezesti tu din somn, când îi mai bun somnul…”. “Hai, pãrinte, si-l dezleagã”. Si-si ia bãtrânul ciubotele, moliftelnicul, crucea, epitrafirul si vine în cimitir si aude de departe “Buf, vãleu, valeu”. Si o crezut pãrintele cã poate aude numai el. Si asa de tare îl bãteau, de se cutremura pãmântul, cât îl loveau ei, acolo. Si zice “mãi, Rafail, dar de când se întâmplã?”. “Pãrinte, sã fie vreo 40 de zile de când îl bat, dar tot m-am temut sã îti spun, dar apoi am venit sã îti spun, ca, apoi, în ziua judecãtii sã nu cumva sã n-am rãspuns… Cã eu n-am putere, eu sunt cãlugãr simplu, nu-s preot”. Si-atunci duhovnicul zice: “Du-te repede si cheamã-l pe Episcop”.
Episcopul Stamate, om destept, a zis: “E o minune”
“Era Preasfintitul Iacob Stamate, care apoi o fost Mitropolitul Moldovei, la Iasi. Si asta o scrie Neofis Priban, ucenicul lui, care a auzit si a vãzut cu ochii. Preasfintiul dormea la ora aceea. “Ce e, mãi? Ce mã deranjezi?”. “Pãrintele duhovnic al Episcopiei”. “Ce e?”. “Te cheamã pânã în cimitir, cã este o minune mare”. “Dar ce e?”. “Îl bate pe unul în mormânt si sã auziti si dumneavoastrã”. Episcopul, destept, o zis: “E o minune”. Si-a tras repede bocancii si haina si vine. Încã îl bãteau, se auzea. Nu împlinise douã ceasuri. Si îl întreabã pe Rafail: “Mãi, Rafail, de când auzi tu bãtându-l pe aista?”. “Preasfintite, sã fie cam în jurul lui 40 de zile. Dar eu n-am putere. Dumneavoastrã, episcop si preoti aveti putere sã dezlegati asemenea oameni. Plângea si Episcopul si duhovnicul de milã, cã îl bãteau cu lovituri de moarte, cu ce îi dãdeau, cu bastoane, iar el striga “miluiti-mã, ajutati-mã, nu mã lãsati”. Era o jale din pãmânt de acolo”, povesteste pãrintele Cleopa, într-o înregistrare audio de dinainte de 1998, data în care s-a stins din viatã marele Duhovnic.
“Era o groazã, lumea a venit… S-a pus Episcopul în genunchi si Duhovnicul si a dat dezlegarea cea mare”
Episcopul Iacob Stamate a chemat omul care îngrijeste de cimitir, i-a spus sã mai ia niste oameni, sã dezgroape acel mort, ca sã vadã ce e cu el. “Pe cruce era scris, pe crucea de piatrã: aici odihneste robul lui Dumnezeu, Gangiu, crestin ortodox de origine bulgarã, fost administrator al Episcopiei Husilor 25 de ani. Câte nedreptãti nu face un administrator!? Si era mort de 70 de ani, de când el se chinuia în iad. A vrut Dumnezeu, prin aceastã minune, sã îl descopere. Când l-au dezgropat, nici sãcriul, nici el, nici limba în gurã nu-i putrezise. Era cum l-au pus si hainele pe el, complet, complet… Asa o fost, ca sã se vadã mânia lui Dumnezeu! Dar era negru la fatã, umflat ca doba si mirosea urât si provoca o fricã la aceia! Se cunostea cã e sub canonul si osânda diavolului. Si atunci o zis Episcopul (cã familia lui trãia în oras, neamuri, strãnepoti, Gangiu, erau multi, cei bãtrâni spuneau cã îl stiu, cã l-au apucat în viatã). Asa îmbrãcat cu haine, cum l-au pus, l-au rezemat de bisericã. Si-a venit Episcopul si a luat sapte preoti, din cei mai bãtrâni. Si poporul s-a adunat din tot Husul: hai sã vedeti unul care o strigat în mormânt si l-au bãtut atâta vreme si l-au scos azi din mormânt. Era o groazã, lumea a venit… Si l-au rezemat de bisericã, s-a pus Episcopul în genunchi si Duhovnicul si a dat dezlegarea cea mare. Si când a zis: “Si adicã trupul lui sã risipeascã din cele ce s-au încãlcat! Si s-o risipit odatã, o huit ca un tun. S-o speriat toti si lângã bisericã, capul lui s-o dus de-a dura pânã la mormânt aproape. Si oasele i s-o fãcut în tãrânã si s-o desfãcut toate. Si a zis Episcopul “strângeti osisor cu osisor, toate, spãlati-le cu aghiasmã, bine, de pãmânt, stropiti-le, cu vin, faceti un sicrias nou”. Si l-au pus. Si-a fost în bisericã, l-au prohodit si i-au fãcut dezlegãrile, toate, ca la mort. Si zice: “De-acuma, îngropati-l”. Si l-au îngropat. Si nu s-a mai auzit”.
Pãrintele Cleopa: “El astepta dezlegarea Bisericii
“El astepta dezlegarea Bisericii. A avut si fapte bune, cã Dumnezeu nu a vrut sã se chinuiascã în iad. Si spune Neofis Priban: “Le-am scris acestea, care cu ochii mei le-am vãzut si le-am auzit cu urechile mele, spre vegherea celorlalti care trãiesc pe pãmânt, sã stie cât de groaznic se chinuiesc cei care au nedezlegate… Cã el a murit nedezlegat, cine stie, nemãrturisit… Gangiu îl chema”, a spus pãrintele Cleopa.
