CREDINȚĂ… Pericopa evanghelică de astăzi este un fragment din ,,Rugăciunea arhierească” pe care a rostit-o Mântuitorul înaintea pătimirilor Sale. El se roagă acum pentru Sine Însuși, pentru Apostoli, dar și pentru toți cei care cred în El.
Preot Andrei Zăgan:
„În vremea aceea Iisus, ridicându-Și ochii către cer, a zis: Părinte, a venit ceasul! Preaslăvește pe Fiul Tău, ca și Fiul să Te preaslăvească, precum I-ai dat stăpânire peste tot trupul, ca să dea viață veșnică tuturor acelora pe care Tu i-ai dat Lui. Și aceasta este viața veșnică: Să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, și pe Iisus Hristos, pe Care L-ai trimis. Eu Te-am preaslăvit pe Tine pe pământ; lucrul pe care Mi l-ai dat să-l fac, l-am săvârșit. Și acum, preaslăvește-Mă Tu, Părinte, la Tine Însuți, cu slava pe care am avut-o la Tine mai înainte de a fi lumea. Arătat-am numele Tău oamenilor pe care Mi i-ai dat Mie din lume. Ai Tăi erau și Mie Mi i-ai dat și cuvântul Tău l-au păzit. Acum au cunoscut că toate câte Mi-ai dat sunt de la Tine, căci cuvintele pe care Mi le-ai dat, Eu le-am dat lor, iar ei le-au primit și au cunoscut cu adevărat că de la Tine am ieșit și au crezut acum că Tu M-ai trimis. Eu pentru aceștia Mă rog; nu pentru lume Mă rog, ci pentru cei pe care Mi i-ai dat, că ei sunt ai Tăi. Și toate ale Mele sunt ale Tale și ale Tale sunt ale Mele și M-am preaslăvit întru ei. Și Eu nu mai sunt în lume, iar ei în lume sunt și Eu vin la Tine. Părinte Sfinte, păzește-i în numele Tău pe cei pe care Mi i-ai dat, ca să fie una, precum suntem Noi. Când eram cu ei în lume, Eu îi păzeam în numele Tău pe cei pe care Mi i-ai dat; și i-am păzit și n-a pierit niciunul dintre ei, decât numai fiul pierzării, ca să se împlinească Scriptura. Iar acum vin la Tine și pe acestea le grăiesc în lume, pentru ca bucuria Mea să o aibă deplină în ei.” (Ioan 17, 1-13)
Rugăciunea Mântuitorului Hristos către Tată Ceresc
În această rugăciune din textul evanghelic de mai sus, Mântuitorul arată rolul pe care l-a avut în lume din momentul Întrupării, atunci când ,,S-a deșertat pe Sine, chip de rob luând, făcându-Se asemenea oamenilor, și la înfățișare aflându-Se ca un om” (Filipeni 2, 7), și anume, ,,ca toți oamenii să se mântuiască și la cunoștința adevărului să vină.” (I Timotei 2, 4). Acest scop al Său avea să se împlinească prin misiunea Sa de a-L face cunoscut pe Dumnezeu oamenilor și, cunoscându-L, să se mântuiască, să aibă viață pururea fiitoare: ,,Și aceasta este viața veșnică: Să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, și pe Iisus Hristos pe Care L-ai trimis.” (Ioan 17, 3). Toate acestea izvorăsc din iubirea lui Dumnezeu pentru toți oamenii, ,,căci Dumnezeu așa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică” (Ioan 3,16). Mântuitorul se roagă Tatălui Ceresc atât pentru Apostoli, cât și pentru ceilalți oameni care au nădejde în El, ,,ca toți să fie una” (Ioan 17, 21) și ,,să fie desăvârșiți întru unime” (Ioan 17, 22). Dintru începuturile Bisericii, Hristos își dorește ca aceasta să rămână unită. Hristos ne cheamă pe toți, indiferent de veacul în care trăim, să luăm parte și să ne implicăm în această unitate a Bisericii care a fost de multe ori zdruncinată în decursul vremurilor și, chiar, și în zilele noastre.
Sinoadele Ecumenice
Duminica de astăzi, cea de a VII-a după Înviere, este numită Duminica Sfinților Părinți de la Sinodul I Ecumenic. Ce este un sinod? Sinodul este o adunare de ierarhi de pe un anumit teritoriu care se întâlnesc fie în mod regulat, fie în mod extraordinar, pentru a discuta și rezolva diferite probleme bisericești de ordin administrativ, dogmatic, liturgic sau de altă natură. Un Sinod Ecumenic este acel sinod care are autoritate asupra întregii Biserici creștine, așadar, are un caracter universal atât în spațiu, cât și în timp. În istoria Bisericii noastre au fost întrunite 7 Sinoade Ecumenice, primul având loc în anul 325, în orașul bizantin Niceea (astăzi Iznik, în Turcia), iar ultimul desfășurându-se în același oraș, însă vreo 460 de ani mai târziu, și anume, în anul 787. În cele 7 Sinoade Ecumenice au fost discutate, cu precădere, probleme de natură dogmatică (învățături de credință) și, astfel, au fost fixate în scris toate învățăturile de credință pe care Dumnezeu ni Le-a făcut cunoscute prin Însuși Fiul Său Iisus Hristos și, mai apoi, prin Sfinții Apostoli și prin alți sfinți ai Bisericii. Aceste învățături formulate și fixate în scris în documentele vremii sunt păstrate și mărturisite de Biserica Ortodoxă până la sfârșitul veacurilor.
„Dumnezeu Cel Adevărat este Unul singur, dar întreit în Persoane, Tatăl, Fiul și Sfântul Duh”
Cel dintâi Sinod Ecumenic a dezbătut problema consubstanțialității Fiului Iisus Hristos cu Dumnezeu Tatăl, adică a egalității ființiale a Fiului cu Tatăl. La începutul secolului al IV-lea, un orecare preot din cetatea Alexandriei, numit Arie, a început să vorbească și să susțină faptul că Iisus Hristos nu ar fi de aceeași ființă cu cea a Tatălui, ci, mai mult de atât, ar fi o creatură a Tatălui, și, prin urmare, subordonat Tatălui. Întrucât această învățătură s-a răspândit cu o oarecare repeziciune, episcopii acelor timpuri au hotărât să se adune pentru a discuta această situație. Convocarea sinodului a fost făcută de Sf. Împărat Constatin cel Mare (prăzuit la 21 mai), iar numărul participanților a fost de 318 clerici, dintre care amintim pe Sf. Ierarh Nicolae (6 decembrie), Sf. Ierarh Spiridon (12 decembrie) sau Sf. Atanasie cel Mare (18 ianuarie și 2 mai). Sinodul a conchis faptul că Iisus Hristos S-a născut din veci din Tatăl și că este de aceeași ființă cu Tatăl, adică egal cu Tatăl. Tot acum s-au formulat primele 7 articole (din totalul de 12) ale Simbolului de credință (Crezul) care se referă la primele două Persoane ale Sfintei Treimi, Dumnezeu Tatăl și Dumnezeu Fiul. Celelalte 5 articole ale Crezului au fost formulate la cel de al II-lea Sinod Ecumenic de la Constantinopol din anul 381, când s-a conchis că Sfântul Duh, cea de a treia Persoană a Sfintei Treimi, este de aceeași ființă cu Tatăl și cu Fiul, și că purcede din veci din Tatăl. Așadar, Dumnezeu Cel Adevărat este Unul singur, dar întreit în Persoane, Tatăl, Fiul și Sfântul Duh. Biserica noastră a rânduit ca între sărbătoarea Înălțării Domnului Iisus Hristos și Duminica Pogorârii Sfântului Duh (când ne amintim de întemeierea în chip văzut a Bisericii, precum și de ,,îmbrăcarea” Apostolilor cu putere de sus pentru a putea pleca la propovăduire) să-i prăznuim pe Părinții participanți la Sinodul I Ecumenic, tocmai pentru a ne arăta că Hristos, după Înălțarea la Cer, i-a lăsat pe Sfinții Apostoli și pe urmașii lor ca propovăduitori ai Evangheliei Sale în Biserica Sa pe care întemeiat-o în chip nevăzut pe Cruce și care a luat ființă în mod văzut la Cincizecime, atunci când ,,s-au botezat ș…ț ca la trei mii de suflete” (Fapte 2, 41)
Cum este atacată astăzi creștinătatea?
Dacă în primele veacuri creștine unitatea Bisericii era atacată mai ales din punct de vedere dogmatic de către oameni care nu înțeleseseră în mod corect unele percepte dogmatice, în ultimele decenii asistăm la un atac la ceea ce privește perceptele morale sănătoase ale Bisericii. Aceste atacuri pot fi mai periculoase și mai distructive decât ereziile (învățăturile de credință greșite) primelor veacuri, întrucât ele atacă direct ființa umană, lovesc în perceptele morale ale creștinului, ale umanității întregi. Cred că toți cei care citesc aceste rânduri au auzit de inițialele LGBT, care ușor-ușor, au acaparat spațiul media și, din păcate, au început să acapareze și discursul politic. A fi altfel decât felul în care Dumnezeu l-a lăsat pe om pe pământ, începe să fie o etichetă de bun augur. Un mare profesor român care preda actoria de 27 de ani la o prestigioasă universitate din S.U.A., trebuia să prezideze o comisie de examinare a unui candidat care urma să ocupe locul unui profesor care se pensionase. Rectorul universității a solicitat comisiei ca principalul criteriu de selecție să fie următorul: noul profesor trebuia să nu fie alb la piele și, mai ales, să nu fie heterosexual, altfel spus, să fie homosexual. Profesorul român a renunțat la catedra sa din acea prestigioasă universitate întrucât a avut demnitate și nu și-a încălcat valorile religios-morale acceptând ca selecția unui candidat să fie făcută după apartenența de rasă umană sau după relațiile intime anormale și nu după criteriile intelectuale merituorii.
„Se vorbește din ce în ce mai des despre introducerea educației sexuale în școli încă din clasele primare. Ce poate înțelege un copil de 8-9 ani despre viața sexuală?”
Desigur, Hristos îi iubește pe toți oamenii și, de aceea, și noi, creștinii, trebuie să îi iubim pe toți și să îi îngăduim pe cei care păcătuiesc. Însă nu putem să așezăm păcatul în rândul virtuților sau, și mai grav, deasupra lor. Celui care păcătuiește trebuie să îi dăm posibilitatea să se îndrepteze, nu trebuie să ne facem imitatori ai lui. Se vorbește din ce în ce mai des despre introducerea educației sexuale în școli încă din clasele primare. Unii dintre oameni, chiar și din rândurile celor care au putere politică de decizie, sunt entuziasmați la auzul acestor idei, spunând că acestea fac parte din emanciparea noastră. Ce poate înțelege un copil de 8-9 ani despre viața sexuală? Nimic, pentru că mintea și corpul lui nu sunt pregătite să înțeleagă asemenea percepte. Dumnezeu a lăsat în fiecare om gena înmulțirii, nu este necesară o teoretizare a acestui aspect în spațiul didactic organizat de școală. Desigur, pedagogia trebuie să se ocupe și de igiena sexuală a omului. Dar oare aceste atât de mult ,,dorite” ore de educație sexuală vor vorbi copiilor despre aspecte normale ale intimității lor la o anumită vârstă? Sau le va vorbi de faptul că nu e nimic greșit sau, mai grav, e chiar încurajator să ai relații intime anormale? Copiii, viitorul nostru, trebuie să cunoască toate aspectele vieții la vârsta la care le pot înțelege, însă această cunoaștere trebuie să fie spre a se feri de ceea ce este rău și anormal, nu spre o încurajare spre aceasta.
„Unitatea creștină în zilele noastre constă nu doar în păstrarea adevărurilor lăsate de Mântuitorul Hristos, ci, mai ales, prin păstrarea valorilor morale”
Așadar, unitatea creștină în zilele noastre constă nu doar în păstrarea adevărurilor lăsate de Mântuitorul Hristos, ci, mai ales, prin păstrarea valorilor morale pe care omul le-a primit în ființa sa încă din momentul plămădirii lui de către Dumnezeu. Cu toții trebuie să fim părtași ai acestei uniri. Dacă de unitatea învățăturilor de credință s-au ocupat Sfinții Părinți ai Bisericii, unitatea morală a creștinilor trebuie păstrată, apărată și încurajată de fiecare dintre noi, pentru că în fiecare dintre noi se află chipul lui Dumnezeu care a lăsat fiecăruia puterea de a distinge între ce este bine și ce este rău. Să ne rugăm Preamilostivului Dumnezeu să ne dea putere să rămânem în unitate de credință și să ne apărăm și să putem transmite copiilor și nepoților noștri sensul vieții creștine: mântuirea sufletului și înmulțirea neamului!
