spot_imgspot_img
10.7 C
Vaslui
20-apr.-2024

Dumitru Buzatu reacționează în cazul surpărilor din Drumul Strategic: „s-a adus la cunoștința executantului și proiectantului existența rețelelor de utilități” (FOTO)

- Advertisement -
SE CAUTĂ VINOVAȚII… Dumitru Buzatu, președintele Consiliului Județean Vaslui, spune că instituția pe care o conduce nu are nicio vină pentru problemele apărute la Drumul Strategic și arată cu degetul spre executant și proiectant, care aveau obligația, prin contract, să mute conductele de apă de sub șosea.

LĂMURIRI… La mai bine de o săptămână de când ziarul nostru atrăgea atenția asupra problemelor apărute la Drumul Strategic, în zona localității Bălteni, Dumitru Buzatu reacționează și întoarce la 180 de grade declarațiile proiectantului lucrării. Acesta din urmă afirma, zilele trecute, că Drumul Strategic s-a stricat din cauza unor țevi de apă amplasate sub șosea, de către Primăria comunei Bălteni, care s-au spart de mai multe ori. Apa pierdută în urma avariilor a provocat alunecări de teren, iar de aici și crăpăturile apărute în covorul asfaltic proaspăt turnat. Mai mult, Ion Popa, cel care s-a ocupat de proiectarea lucrării, a declarat pentru Vremea Nouă că țevile care trec pe sub Drumul Strategic au fost descoperite în momentul săpăturilor pentru că nici Consiliul Județean Vaslui și nici Primăria Bălteni nu l-a informat despre existența lor. Președintele Consiliului Județean Vaslui a precizat, în schimb, că firmele care au câștigat lucrările de proiectare și execuție aveau obligația să relocheze orice rețea de utilități existentă în zona proiectului și că în momentul predării amplasamentului a adus la cunoștința proiectantului și executantului despre acea rețea de utilitate publică. Cu alte cuvinte, firma care s-a ocupat de lucrare nu trebuia să toarne asfaltul până când nu muta conductele care se sparg frecvent.

În urmă cu o săptămână, proiectantul porțiunii Drumului Strategic, care traversează comuna Bălteni, dădea o declarație uluitoare redactorilor ziarului Vremea Nouă, lăsând să se înțeleagă că de vină pentru surpările apărute în covorul asfaltic ar fi Primăria Bălteni și Consiliul Județean Vaslui. Iată ce ne declara Ion Popa zilele trecute: „La Bălteni Deal e o problemă pentru că sunt două țevi de apă, una de aducțiune, alta de distribuție, care până acum, din ce știm noi, au avut vreo patru avarii. Când s-a predat amplasamentul către constructor și către noi, cei de la proiectare, ni s-au predat planurile de la DALI, unde acele țevi nu figurau. Noi, pe planuri, nu avem acele țevi. Am aflat de un an de zile de ele și așteptăm relocarea lor. Din ce am înțeles, Primăria Bălteni face un alt proiect să-și relocheze acele conducte. Noi am dat constructorului soluția tehnică pentru remediere, dar nu se poate interveni până nu se face acea relocare. Trebuie avut în vedere că Consiliul Județean Vaslui a predat către constructor și implicit și către noi, amplasamentul degrevat de orice sarcini, adică un amplasament fără niciun fel de țeavă, fără niciun fel de rețea. Pe zona respectivă noi nu trebuia să avem nicio conductă de apă. Întâmplător, ele au apărut și noi le-am descoperit abia când am început săpăturile. Nu am fost informați înainte despre existența lor. Acest aspect a fost discutat cu toate părțile implicate, iar relocarea trebuia făcută din septembrie anul trecut, dar uitați că suntem în luna mai și nu s-a făcut nimic. Vom mai aștepta probabil o jumătate de an. Nu e în regulă ca sub un drum județean să treacă conducte care aparțin primăriilor pentru că proprietar pe acel teren este Consiliul Județean, nu primăria. Consiliul Județean Vaslui trebuia să-și dea acordul ca acele țevi să treacă pe terenul lui. Primăria trebuia să obțină un aviz de la Consiliul Județean că este de acord să-și treacă țevile pe sub acel drum. Ori, în cazul de față, dacă noi nu am primit acel aviz și nici nu ni s-a spus de existența acelor conducte, mă gândesc că nici Consiliul Județean nu știa că pe sub acel drum trec două țevi de apă. Altfel, nu ni s-ar mai fi predat amplasamentul degrevat de orice sarcină” a afirmat Ion Popa, reprezentantul firmei de proiectare.

Dumitru Buzatu spune că toată lumea știa despre existența acelor conducte, iar executantul lucrării avea obligația să le mute

Am cerut și punctul de vedere al președintelui Consiliului Județean Vaslui, Dumitru Buzatu. Acesta a precizat că Primăria Bălteni a primit aviz din partea instituției pe care o conduce pentru a-și trece conductele pe sub drumul județean, iar executantul și proiectantul care au câștigat lucrarea aveau obligația să relocheze acele țevi înainte de a turna covorul asfaltic. Iată răspunsul dat de Dumitru Buzatu referitor la problemele apărute la Drumul Strategic. „Din informațiile primite de la Direcția de Dezvoltare și Cooperare din aparatul de specialitate al Consiliului Județean Vaslui, UAT comuna Bălteni a solicitat și a obținut pentru investițiile „Alimentare cu apă în satele Bălteni și Bălteni Deal, comuna Bălteni, județul Vaslui, respectiv „Extindere alimentare cu apă, comuna Bălteni, județul Vaslui”, acordul și autorizația de amplasare și/sau acces în zona drumului județean, cu respectarea condițiilor impuse de OG nr.43/1997, privind regimul drumurilor. Pentru realizarea investiției „Regiunea Nord-Est – Axa rutieră strategică 4: Vaslui, Reabilitare și modernizare drum strategic județean Bârlad-Laza-Codăești (Dj 245, DJ 245M, DJ 247, DJ 246) – Lot2”, care traversează și comuna Bălteni, UAT județul Vaslui a încheiat contractul cu nr. 270/09.01/2019, care are ca obiect proiectarea și execuția lucrărilor de drum, cât și a relocării oricăror rețele de utilități existente în zona proiectului. Referitor la utilizarea expresiei „amplasamentul (…) era degrevat de orice sarcină în momentul predării”, vă comunicăm că în data de 19.02.2020, UAT Județul Vaslui a predat către antreprenor amplasamentul șantierului, proprietate a Județului Vaslui, prin care s-a adus la cunoștință existența rețelelor de utilități (apă, canal, gaz, electricitate, telecomunicații, etc), în zona lucrărilor”, se arată în răspunsul dat de președintele Consiliului Județean Vaslui. În timp ce priectantul executantul și finanțatorul lucrării își aruncă castanele fierbinți de la unul la altul, Drumul Strategic se deteriorează tot mai mult, în zona Bălteni Deal, într-un viitor aproipiat existând varianta ca pe acolo să se circule pe o singură bandă, până când conductele de apă vor fi mutate de acolo.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

3 COMENTARII

  1. Cei de la CJ Vaslui sunt ori tâmpiți ori idioți. Orice investiție începe cu obținerea unor avize, în cazul de față aviz de amplasament de la comuna Bălteni privind existența unor construcții/instalații, aviz pe care ar fi trebuit să-l ceară compartimentul urbanism din CJ. Dacă au eliberat CU fără aviz de la comună și în final AC este răspunderea CJ.
    Nu e nimic nou: în Codăești țevile de apă care trebuiau să fie puse în funcțiune de primarul popahoțulșicurvarul sunt sub carosabil. Banii pentru rețeaua de apă s-au păpat, țevile sunt uscate și vor fi acoperite de asfalt la viitoarele alegeri.
    Trăiască frăția bandiților politici!

  2. Sa nu mănânce căcat Buzatu, pentru ca a fost la inaugurarea apei, și îl mai are consilier și pe Agafiței 🤭care se ocupa de acest proiect, aici e doar furaciune de unde a văzut Popica bani e G KLASS de brabus care e 200.000 de mii euro

  3. OFFTOPIC: –
    Îmi cer scuze, dar când mai invitați trupa de teatru VI Popa Bârlad la o scenetă în mun Vaslui??
    Vrem mai multe spectacole!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.