spot_imgspot_img
4.8 C
Vaslui
19-apr.-2024

Dumitru Buzatu, sfat către un consilier din opoziție despre cum să vorbească cu votanții: „Eu așa discut cu dânșii: prietene, tu înțelegi pe ce lume trăiești?”

- Advertisement -

DISCUȚII APRINSE… Așa cum era de așteptat, unul dintre cele mai dezbătute proiecte de hotărâre ale ședinței de joi a Consiliului Județean a fost cel prin care s-a aprobat alocarea sumei de 100.000 de euro din bugetul județului Vaslui raionului Nisporeni din Republica Moldova, urmând ca acești bani să fie folosiți pentru construirea unei anexe a sălii de haltere din localitate. După citirea proiectului de către președintele de ședință, cuvântul a fost luat de Iuliana Teslariu, consilier USR, care i-a cerut lui Dumitru Buzatu să explice, mai detaliat, de ce Vasluiul sponsorizează această investiție. Înainte să răspundă întrebării, șeful CJ Vaslui a comentat un articol apărut ieri, în presa centrală, în care se făcea o paralelă între orașele depopulate și cele suprapopulate, printre cele din urmă aflându-se și Vasluiul, datorită zecilor de mii de moldoveni care în ultimii ani și-au stabilit domiciliul în județul nostru.

La fel ca vicepreședintele CJ Vaslui, Dan Marian, care zilele trecute îl acuza pe Lucian Timofticiuc, patronul ziarului Vremea Nouă, că se află la conducerea PNL Vaslui, a Inspectoratului Județean de Poliție și a altor instituții de control ale statului, și Dumitru Buzatu a expus o adevărată teorie a conspirației cu privire la publicare articolului respectiv în presa centrală, la care redactorii ziarului Vremea Nouă nu au avut nicio contribuție. Mai nou, se pare că în viziunea lui Dumitru Buzatu, ziarul nostru se face vinovat de orice articol apărut la nivel central cu privire la județul Vaslui. Iată răspunsul dat de președintele CJ Vaslui la întrebarea Iulianei Teslariu. „Înțeleg resorturile care determină aceste întrebări, resorturi care sunt diferite. Cred că citiți presa, dimineață am citit și eu presa națională și e foarte bine să o citești, numai că în presă scrie, și eu nu sunt de acord cu treaba aceasta, despre un război permanent. Dacă ar fi o presă cât de cât independentă, și eu aș fi de acord cu afirmațiile respective. Dar cum se face că toate informațiile despre județul Vaslui sunt în negru sau sunt în batjocură sau sunt ironice la adresa tuturor vasluienilor și de ce trebuie să iau eu o atitudine de acceptare unor asemenea chestiuni? Eu îi cunosc pe oamenii ăștia care m-au ales de 30 de ani, pe foarte mulți dintre ei și personal. Și oare nu mi-ar fi rușine ca eu să accept opiniile din așa-zisa presă? Am citit astăzi că era o mare problemă, care vine de aici, din local, interpretarea, cum că sunt orașe în care a scăzut populația și la Vaslui e o problemă că a crescut, și că autoritățile se justifică! Eu să mă justific în fața unui din ăla? Cum să mă justific? De ce să mă justific? Dacă oamenii aceia au dreptul să devină cetățeni ai acestei țări și numai pentru că nu vrea Timofticiuc ca cetățenia să fie acordată la Vaslui, deși ei au dreptul legal, atunci trebuie să promovăm o imagine negativă asupra acestui oraș și să impunem cetățenilor din Republica Moldova, frații noștri, care au dreptul să devină cetățeni români, să se ducă în altă parte, că nu vrea aicea, domnul Timofticiuc să fie cetățeni, și scrie împreună cu cei pe care îi conduce în permanență negativ la adresa acestora. De ce trebuie să accept eu lucrurile astea?”, s-a întrebat Dumitru Buzatu, abordând astfel un subiect despre care nimeni din sală nu i-a cerut vreo explicație.

De la „de ce să accept eu o atitudine de batjocură la adresa vasluienilor” la “prietene, tu știi pe ce lume trăiești?” în doar câteva minute

Abia după ce a bifat atacul la adresa ziarului Vremea Nouă, președintele CJ Vaslui a revenit la subiectul discuției și i-a răspuns colegei sale de la USR. „A doua chestiune: nu sunt generos la adresa partenerilor noștri din Republica Moldova, că este foarte bine dacă noi accesăm fonduri de milioane de euro împreună cu ei și văd că a devenit rău că le dăm câte 50.000 de euro în timp ce noi accesăm fonduri de milioane de euro cu ei. Poate e cazul să ne revizuim puțin aicea. Este o atitudine de cooperare, nu de pomană, nu suntem filantropi acolo. Poate nu știți, domnilor consilieri, că formula guvernamentală a acceptat asemenea sprijin pentru frații noștri din Republica Moldova, că anual alocăm, la nivel guvernamental, sprijin financiar. La noi, o singură investiție are valoare de 50 de milioane de euro (??) și e mare nenorocire dacă dăm și la oamenii ăștia 50.000 sau 100.000 de euro ca să-și facă reparații. Poate nu știți că la Nisporeni, spre exemplu, frații moldoveni au făcut o investiție de vreo 10.000.000 de euro și au amenajat acea bază sportivă și singurul lucru care le-a mai rămas și pentru care nu sunt fonduri e această anexă din proiect. Această investiție este destinată și programului de acțiuni comune la diverse sporturi dintre România și Republica Moldova. Dacă argumentele astea pe care le-am adus atâția ani la rând nu sunt valabile, vă rog să vă manifestați opoziția fără să-mi mai solicitați opinia, pentru că am ajuns la o anumită limită. Legal avem acest drept, dar eu cred că moral avem obligația să cooperăm cu cei de dincolo, mai ales în condițiile actuale, foarte complicate. Știți oare că numărul de refugiați cărora Republica Moldova trebuie să le facă față este de zece ori mai mare decât cei din România? Județul Vaslui e un județ sărac, iar Republica Moldova e un stat bogat, nu? Același efort pe care îl facem noi îl face și județul Iași, iar acolo nu e Buzatu președinte! Același efort îl face și județul Suceava și județul Neamț și nu văd de ce trebuie să ascult eu aceste argumente cărora le-am furnizat explicații tot timpul la ședințe. Ori am să refuz eu să mai răspund, ori știind că am să refuz eu, dumneavoastră să votați împotrivă. Merită să le oferim acelor oameni un minimal sprijin financiar. Dacă nu, propuneți dumneavoastră o altă metodă de cooperare, deși ei ne dau tot concursul în accesarea de proiecte europene. Numai acum avem două proiecte, care au valori incomparabile cu cât le dăm noi lor. Fără cei de peste Prut noi nu am avea acces la aceste programe transfrontaliere”, a declarat Dumitru Buzatu. Mulțumită de răspunsul primit, Iuliana Teslariu a solicitat ca beneficiile acestor proiecte transfrontaliere să fie mai mediatizate, ca vasluienii să nu mai fie nemulțumiți atunci când CJ Vaslui alocă bani pentru investițiile de peste Prut.  „Asta am cerut să aflăm, dacă noi, ca județ, beneficiem de pe urma acestui tip de colaborare. Cred că ar trebui mai des adus în discuție, inclusiv în media, acest mesaj, prin care să precizeze că deși îi ajutăm pe ei și noi avem anumite beneficii. Consider că cetățenii acestui județ trebuie să cunoască acest lucru pentru că nu de puține ori mi s-a întâmplat să fiu întrebată ce facem noi la Consiliu Județean, de tot dăm bani la moldoveni”, a afirmat consiliera de la USR. La câteva minute după ce a luat apărarea județului Vaslui și a cetățenilor săi în relația cu presa națională, Dumitru Buzatu a dat-o de gard, dezvăluindu-i Iulianei Teslariu cum discută el cu cei care îi pun întrebări cu privire la banii județului. „Ce beneficiu să avem de pe urma lor, ce să ne dea cei de acolo? Ei nu sunt competitivi din punct de vedere industrial, aveau niște bunuri pe care le vindeau pe piețele din Rusia și Belarus. Economiile agrare nu sunt economii competitive pentru că au nevoie de subvenții. Dacă tot spunem că sunt frații noștri, trebuie să facem ceva pentru ei. Sunt cetățeni, doamna Teslariu, care spun că dăm toți banii? Ce înseamnă „toți banii”? Întâi și întâi vorbim cu domnul acela, <<prietene, ești cetățean,  mă votezi, indiferent din ce partid sunt, dar tu înțelegi pe ce lume trăiești?>>, că eu așa discut cu dânșii, că poate sunt unii care nu vor să înțeleagă, dar sunt alții care nu știu destul. Dacă eu ascult opinia acestor cetățeni și o transmit mai departe, ce voi forma? O atitudine negativă! Vrem noi cu adevărat să formăm o atitudine negativă la adresa celor din Republica Moldova sau vrem să promovăm niște comportamente empatice, adică să zică și cei de peste Prut, cum s-a întâmplat în 1918, că ar fi bine să se înțeleagă cu noi, într-o unitate. Noi, ca neam, avem niște obligații morale, care sunt dincolo de acest aspect mercantil: <<îți dau, îmi dai>>.

„Cât de oportună este această alocare?”

În discuțiile cu privire la acest proiect de hotărâre a intervenit și consilierul Mitică Afteni, coleg de partid cu Iuliana Teslariu. Acesta a atras atenția asupra faptului că într-unul dintre proiectele anterioare, majoritatea din CJ Vaslui a refuzat acordarea unui sprijin financiar pentru două comune din județul Vaslui, Grivița și Bogdănița. „Trebuie subliniat faptul că acest sprijin nu e chiar atât de minimal, sunt totuși 100.000 de euro. Pentru comuna Grivița nu am avut 100.000 de lei, pentru comuna Bogdănița nu am avut 100.000 de lei. Guvernul actual format din  PSD și PNL a propus, printr-o lege care urmează să fie promulgată, un ajutor financiar de 100 de milioane de euro către Republica Moldova. Având în vedere și acest aspect, întrebarea este cât de oportun e pentru Consiliul Județean Vaslui să aloce, în acest moment, suma de 100.000 de euro în Moldova în loc să o alocăm pentru nevoile curente ale cetățenilor acestui județ?”, a întrebat consilierul USR. Răspunsul a venit, de această dată, din partea vicepreședintelui CJ Vaslui, Ciprian Trifan. “Ceea ce face Guvernul și hotărește e apanajul Guvernului României. Mai înainte vi s-a explicat că acea sută de mii de euro care va merge către acea bază sportivă de invidiat de la Nisporeni, pentru că e o bază aproape națională, în completarea ei noi primi aproape 4 milioane de euro din proiecte transfrontaliere, dacă ne gândim la ceea ce vom face la Băcăoani (n.r. proiect transfrontalier care planifică restaurarea, conservarea și punerea în valoare a Cetății Soroca și a unei părți din Ansamblul monumental ”Statuia ecvestră a domnitorului Ștefan cel Mare”, amplasat în localitatea Băcăoani). Bugetele noastre primesc niște sume la care, așa cum spunea și domnul președinte, nu am avea acces fără colaborarea cu cei din Republica Moldova” a declarat Trifan.

„Frații” de peste Prut, principalii beneficiari ai proiectelor transfrontaliere

Deși conducerea Consiliului Județean a lăsat de înțeles că Vasluiul este principalul beneficiar al acestor proiecte transfrontaliere, iar cei de peste Prut doar ne ajută să accesăm fonduri europene, lucrurile nu stau chiar așa. Dând exemplu proiectului menționat în ședința de ieri, ”Ștefan cel Mare, istorie comună-patrimoniu comun, Soroca-Vaslui”, al cărui buget este de 1,6 milioane de euro, trebuie menționat că cei mai câștigați din această colaborare au ieșit frații de peste Prut, care au primit în jur de 1,1 milioane de euro din totalul alocat din fondurile europene, bani care vor fi folosiți pentru restaurarea Cetății Soroca. Județului Vaslui i-au revenenit 308.417 euro, bani care trebuiau folosiți la restaurarea și conservarea platoului de recreere de la baza grupului statuar cu cele două fântâni arteziene de mari dimensiuni, care se întinde de la limita cu drumul național DN 24 până la baza scărilor, precum și a obeliscului din bronz aflat pe axa monumentului pe partea opusă a drumului național DN 24. Pe fondul crizei din domeniul construcțiilor, proiectantul a majorat devizul general al investiției, astfel că pe lângă cei 308.417 euro asigurați din fonduri europene, Consiliul Județean Vaslui va trebui să scoată alți 1,2 milioane de lei, din bugetul propriu, pentru realizarea proiectului.  Despre bani mai mulți trimiși peste Prut a vorbit și managera Spitalului Județean de Urgență Vaslui, instituție parteneră în proiecte transfrontaliere cu mai multe unități sanitare din Republica Moldova. “În cadrul acestor proiecte noi urmărim achiziționarea de echipamente medicale moderne. Partenerii din Republica Moldova se axează mai mult pe îmbunătățirea infrastructurii de sănătate și de aceea au valori mai mari”, declara Ana Rinder în urmă cu trei ani. Iată, așadar că “frații” de peste Prut nu doar „ne dau tot concursul în accesarea de fonduri europene”, așa cum a declarat Dumitru Buzatu în ședința de ieri, ci în multe dintre aceste proiecte sunt principalii beneficiari ai acestor fonduri. Proiectul de hotărâre privind alocarea sumei de 100.000 de euro din bugetul județului Vaslui pentru construirea unei anexe a sălii de haltere din raionul Nisporeni a fost votat ieri cu o largă majoritate, patru consilieri abținându-se și unul votând împotrivă.

 

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

9 COMENTARII

  1. Si încă un lucru:
    Cu toata cardeala lui de comunist batran, s-o spart badea Buzatu, ati bagat de seama?
    1. S-au obtinut niste milioane de la UE împreună cu basarabenii, din care noi le dam lor 50.000. Dar… „ajutorul” cica e de 100.000. Unde e diferenta? Restul e para-ndarat? 😁
    2. Unde e diferenta si de la 100.000 pana la „50 de milioane de Euroi”? Ca io am cautat-o în județul Vaslui, dar nu am gasit-o. S-o caut, oare, și prin niște conturi de prin Haustria? Sau pe unde?

  2. Fratii moldoveni .. 😀 Om fi noi frati cu ei, dar ei or fi frati cu noi? Eu zic ca-s frati doar pana obtin cetatenia română, sa poata munci in UE , voi nu?
    Inclin sa cred, mai degrabă, ca e vorba de o fratie à hotilor, intre Uzatu si ceva basarabeni.

  3. Buzatu sigur are plătite multe boscoance pe la diverse vrăjitoare de îl tot votează cetățenii.
    În 2024 sper sa nu-și mai facă efectul aceste vrăji.
    Deșteptat-va Vasluieni ca a-ți dormit destul.

  4. Prostanu asta stie ca sunt multe scoli in judetul sau care nu au nici macar teren de sport, daramite sala de sport? Dar din astia 100000 jumatate se face ruta ocolitoare in contul sau. Se stieeee!

  5. Argumentele lui Buzatu sunt justificate! Rezultă că USR face opoziție de dragul opoziției!
    Referitor la numărul moldovenilor de dincolo de Prut, nu ai ce face! Daca vrei sa acționezi cumva,vreme noua,militează pentru schimbarea legislației!!!!
    In rest toți Dorel-ii susțin schimbarea conducerii autoritățillor actuale care cum spune însuși șeful lor,stau acolo de 30 de ani!! Ajunge wăi,mai plecați acasă,sa mai vina și alții că ați intrat în rutină !

    • Argumentele lui Uzatu sunt justificate raportat la intrebarea idioata adresata de neomarxista din USR!!! In raport cu realitatile din judetul Vaslui raspunsul lui Mitica este o bataie de joc la adresa sutelor de mii de locuitori ai judetului! Cred ca se impune, cu maxima deferenta, ca aceasta fosila a erei comuniste sa fie expusa la muzeul condus de prietena lui si dupa ce va fi demis de la conducerea CJ Vaslui!

  6. m da la moldoveni si la tigani …. si scumpeste apa si alte utilitati, mai sa fie . cum stirnim iar cacatul sa puta,,, cind abia se uscase,,,, da i la moldoveni dai la ucrainieni si batrinii nostri trebuie sa si vinda casa si ce mai are as plateasca sa stea la un azil

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.